Dosarul Rompetrol Rafinare privind ridicarea sechestrului, trimis la Înalta Curte de Casaţíe şi Justiţíe

Ziarul BURSA #Anticorupţie / 26 mai 2016

Tribunalul Constanţa îşi declină competenţa în dosarul în care Rompetrol Rafinare cere ridicarea sechestrului instituit de DIICOT asupra bunurilor companiei şi îl trimite Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, conform soluţiei postate miercuri pe portalul instanţelor.

"Admite excepţia necompetenţei materiale Tribunalului Constanţa şi declină competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Respinge ca rămasă fără obiect excepţia necompetenţei teritoriale. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia", conform soluţiei, definitive, a Tribunalului, citată de Agerpres.

Rompetrol Rafinare a contestat la Tribunalul Constanţa sechestrul instituit de DIICOT asupra bunurilor companiei. Primul termen în dosar a fost 16 mai, iar instanţa a amânat cauza şi a stabilit un nou termen de judecată, în data de 25 mai, "pentru ataşarea dosarului de urmărire penală şi pentru a oferi petenţilor posibilitatea pregătirii apărării cu privire la excepţiile invocate".

Procurorii DIICOT au pus la începutul lunii sechestru pe rafinăria Petromidia, în cadrul unui dosar penal care vizează modul în care a fost privatizată rafinăria. Acest dosar este disjuns din dosarul Rompetrol, în care a fost judecat şi omul de afaceri Dinu Patriciu.

Sechestrul asigurător a fost instituit asupra bunurilor mobile şi imobile ale KazMunayGas International NV, SC Oilfield Exploration Business Solutions SA şi SC Rompetrol Rafinare SA, în vederea recuperării sumelor de 1.724.168.825 lei, 290.786.616 dolari şi 34.941.924 de euro.

Marţi, 24 mai, procurorii DIICOT au trimis Parchetului General o solicitare privind sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis în vederea formulării cererii de urmărire penală pentru foştii miniştri Mihai Tănăsescu, Dan Ioan Popescu, Sebastian Vlădescu şi Gheorghe Pogea, în dosarul Rompetrol II.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb