Două tipuri de Cabinet

S-a discutat mult despre tipul de guvernare: parlamentară, semi-prezidenţială sau prezidenţială. S-a discutat şi despre tipul de Legislativ: bicameral sau unicameral. S-a discutat şi despre tipul de regim: republică sau monarhie. Însă nimeni nu a analizat tipul de Guvern pe care îl avem. Sau pe care ar trebui să îl avem.

Aşa cum am mai arătat, pentru politicienii actuali lucrurile sunt simple. Guvernul e format din miniştri şi este condus de un Prim-ministru. Din păcate, lucrurile sunt, vorba filozofului din Sudul Dunării, mai complicate...

Există de fapt două modele ale Executivului. Le corespund două tipuri distincte de Prim-ministru. Cel dintâi este acela al Prim-ministrului dominant. În acest model, Primul-ministru e şeful Cabinetului. Ceilalţi miniştri sunt, de fapt şi de drept, subordonaţii săi. Rezultatul este un Guvern structurat ca o echipă, unde Primul-ministru este căpitanul.

Acesta e un model destul de răspândit. În cadrele sale, Primul-ministru e personajul care poartă direct responsabilitatea guvernării. Este numit de Preşedinte sau desemnat de Parlament şi este demis printr-un vot de neîncredere. Pentru că are o asemenea răspundere, de regulă i se recunosc şi instrumentele necesare ducerii la bun-sfârşit a mandatului. Uneori el poate fi răsturnat doar printr-o moţiune constructivă de neîncredere. Altfel spus, o coaliţie parlamentară îl poate da jos doar atunci când prezintă un candidat pentru postul de Prim-ministru care strânge în jurul lui o majoritate.

Mai există însă modelul Executivului colegial. Aici, Primul-ministru nu e decât un primus inter pares (primul între egali). El este un simplu membru al Cabinetului, fără puteri cu totul deosebite faţă de acelea ale colegilor săi. În acest sistem, al Cabinetului colegial, răspunderea este solidară. Cabinetul primeşte în bloc votul de învestitură ori este demis în bloc. Aici, Primul-ministru are mai mult un rol de coordonator decât de şef.

Acesta este modelul originar al Cabinetului în sistemele parlamentare. El a apărut treptat, pe parcursul secolului al XVIII-lea englez. Termenul "Primul-ministru" a fost folosit, la început, în bătaie de joc, pentru a desemna un ministru al Regelui care avea rolul de "favorit", un fel de căţel al Monarhului, după modelul monarhiei absolutiste franceze. Chiar şi acum, titlul oficial al Primului-ministru britanic este de fapt Prim-Lord al Trezoreriei şi Ministru al Serviciului Civil (altfel spus, un ministru între alţii). Un sistem al Executivului colegial există şi în Olanda sau Elveţia, alte două ţări de referinţă în istoria parlamentarismului.

E evident că aceste două feluri de Cabinet sunt modele ideale. În lumea reală există mai degrabă diferenţe de grad decât de natură. Dar diferenţa este importantă pentru că ne permite să identificăm tipul de Guvern pe care îl prescrie actuala Constituţie. E drept că cei care au scris textul din 1991 al Constituţiei aveau noţiuni foarte precare de teorie a Statului, aşa încât ei nu au optat explicit şi conştient pentru una dintre cele două variante. Dar judecând după prevederile de la art. 102 şi următoarele, tipul de Cabinet vizat de aceştia este unul colegial.

De unde ştim acest lucru? Întreaga secţiune relevantă se referă la Guvern, nu la Primul-ministru. Despre Guvern in corpore se spune că "asigură conducerea generală a administraţiei publice". Se afirmă că "Guvernul în întregul său şi fiecare membru în parte îşi exercită mandatul de la data depunerii jurământului", fără ca mandatul sau răspunderea Primului-ministru să fie evidenţiate prin ceva. Art. 109 este cel mai clar: Guvernul răspunde politic "solidar" în faţa Parlamentului. Articolul precizează anume că răspunderea poate fi şi a fiecărui ministru în parte, dar că aceasta este reglementată de o lege a răspunderii ministeriale. Iarăşi, fără ca Primului-ministru să i se recunoască un statut privilegiat.

Singurul loc unde funcţiile Primului-ministru sunt precizate este art. 107. El "conduce Guvernul şi coordonează activitatea membrilor acestora", însă "respectând atribuţiile care le revin".

Ideea că Primul-ministru e un fel de stăpân peste o echipă care se află la ordinele sale nu este, aşadar, susţinută de actuala Constituţie. Ea prevede un Cabinet colegial. Ceea ce au făcut unii dintre foştii Prim-miniştri ai acestei ţări, care au tratat Cabinetul ca pe propria firmă, nu este altceva decât o uzurpare. Mă miră că suporterii parlamentarismului au ignorat exact tipul de Cabinet prescris de experienţa celor mai "parlamentare" democraţii.

Auzim adesea vorbindu-se de pericolul ca Preşedintele să domine Executivul. Dar uităm că şi Primul-ministru poate să se angajeze, şi el, exact în acest tip de derapaj.

Sau poate dorim un Cabinet organizat ierarhic, în care răspunderea politică este, clar, a unui om. Se poate şi aşa. Dar să o spunem clar şi să scriem acest lucru în Constituţie. Şi dacă tot o facem, atunci să îl alegem direct, decât să se aleagă el dintre şefii partidelor.