Finlanda a închis patru puncte de trecere a frontierei cu Rusia la primele ore ale zilei de sâmbătă, invocând o creştere a numărului de migranţi ilegali cărora autorităţile ruse le permit trecerea fără ca aceşti migranţi să aibă asupra loc documentele corespunzătoare, transmite dpa.
Agenţia finlandeză pentru protecţia frontierelor a anunţat că închiderea punctelor de trecere, care a fost anunţată joi, a fost acum pusă în aplicare la Vaalimaa, Nuijamaa, Imatra şi Niirala, în sud-estul ţării. În regiune, a mai rămas deschis doar punctul de trecere a frontierei feroviar de la Vainikkala.
Helsinki acuză autorităţile ruse că-i ajută pe migranţi să treacă graniţa pentru ca aceştia să poată solicita azil într-o ţară membră a Uniunii Europene.
Solicitările de azil vor fi de acum încolo gestionate la punctele de trecere a frontierei de la Salla şi Vartius, aflate la sute de kilometri în nord.
Numărul solicitanţilor de azil ilegali în sud-estul Finlandei a crescut din nou semnificativ vineri la 163, dublul numărului înregistrat în toată săptămâna trecută.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 18.11.2023, 19:01)
"migranţi ilegali cărora autorităţile ruse le permit trecerea fără ca aceşti migranţi să aibă asupra loc documentele corespunzătoare"
dar rusii nu stiu,ca numai UE are are dreptul sa primeasca migranti ilegali,fara acte ??
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 18.11.2023, 19:31)
NU prea intelegi textele.
Cursuri de limba romana cand mai iei?
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 18.11.2023, 22:44)
Sa solicite azil in Rusia fiindca oricum.autoritatile ruse tin cu arabii!Cine stie pe cine mai trimite in Europa sa comita atentate!Nu au documente,cum.sa-i primesti.fara documente?Daca rusii i-au primit sa si-i tina,noua ne este de ajuns!