DPA: Social-democraţii germani consideră că doar prin diplomaţie se va pune capăt războiului din Ucraina

A.F.
Internaţional / 15 decembrie 2023

DPA: Social-democraţii germani consideră că doar prin diplomaţie se va pune capăt războiului din Ucraina

Rolf Mutzenich, liderul grupului social-democrat (SPD) din Bundestag, a îndemnat la mai multe eforturi diplomatice în ceea ce priveşte războiul din Ucraina şi a dat asigurării Kievului de continuarea sprijinului Germaniei, relatează dpa.

"Guvernul german ar trebui să ia o noua iniţiativă diplomatică în 2024 şi să poarte discuţii cu China şi cu ţările din Sudul Global într-o mai mare măsură decât înainte", a afirmat Mutzenich pentru ziarul Rheinische Post în declaraţii publicate vineri.

"India, Brazilia, Indonezia şi alte ţări ar putea avea cu siguranţă o influenţă asupra (preşedintelui rus) Vladimir Putin. Această influenţă trebuie folosită", a mai spus Mutzenich.

Toţi liderii politici ar trebui să înţeleagă că acest război nu se poate încheia pe câmpul de luptă, a adăugat el. Rusia se va opune unei înfrângeri militare cu toate mijloacele de care dispune, a mai spus oficialul german.

"Preşedintele Putin va putea continua războiul de uzură pentru foarte, foarte mult timp. Prin urmare, este esenţial să sprijinim Ucraina în apărarea sa cu toate mijloacele de care dispunem atât timp cât va fi necesar", a mai declarat Mutzenich.

Opinia Cititorului ( 7 )

  1. "prin diplomaţie se va pune capăt războiului din Ucraina"

    multe sute de mii de oameni sacrificati, pana au ajuns la aceasta

    concluzie evidenta,pacat de atatea vieti pierdute degeaba  

    1. Putler i-a sacrificat pe ruși fără rost.

      Ai dreptate,

      Zelenski tine secret numarul de soldati pierduti, 

      iar propaganda banderista spune ca pierderile sunt nule, 

      iar in Eusia traiesc deja exclusiv femei si copii, 

      slava ukri

      dlava Bandera 

      Ucrainenii își apără țara, rușii tăi n-au niciun orizont, la fel ca tine dealtfel.

      Care tara? Teritoriile furate de la altii.Rusii le-au luat si le-au dat.

      Războiul din Ucraina o sa se termine când o sa fie distrusa toată economia României aflată încă sub conducerea statului român.

    chiar ieri a spus putler dereglatul mintal ca va fi pace numai dupa atingerea obiectivelor in ucraina;

    -demilitarizare- ce tara e fara armata? una slaba rau 

    -denazificare- adica guvern, presedinte prorus ca-n belarus plus arestari politice la ordinea zilei, pe motiv de "nazism", findca normal lumea nu va accepta asta de buna voie 

    -neutralitate- fara nato, fara ue, fara aliati, un fel de satelit al ruzziei. 

    si , la sfarsit , dupa ce si-a atins aceste obiective, anexare , prin referendum cu da sau da fara nici o posibilitate reala de impotrivire din partea nimanui.(poporul a decis) 

    exact obiectivele lui hitler din anii 30 mot a mot 

    - o germania mare care sa includa pe toti etnicii germani/ anexarea teritoriilor vorbitorilor de lb rusa 

    - faza 2, un "imperiu" german care sa poata rivaliza cu imperiul britanic si US/ "noua ordine mondiala, "bipolara", ruzzia -china brics, vs aliatii din vest 

    si aceeasi ideologie 

    -rusii sunt superiori, ucrainienii sunt hoholi, noi romanii limitrofi, vestul e decazut etc, ce rost mai are lumea , dc nu ar exista ruzzia? se intreaba ei:))(noi chiar am trai foooarte bine mersi). germanii la fel erau rasa ariana, restul sunt sclavi, pleava. 

    -rusii sunt crestini restul sunt "atei". Hitler iar se dadea marele crestin cu sange pe maini. 

    -pana si obsesia lui hitler cu germenii , de se spune ca facea dus de 3 ori pe zi, pana si asta o are putler, vezi cum sta la distanta maaare de oameni de frica covid(nu clonele)

    asa si cu clona mai putin reusita sa zicem a lui hitler, voi credeti ca se va putea negocia? sau se va tine de cuvantul negociat? eu as vrea sa fie asa foarte mult as vrea. dar cred ca doar un glonte-n cap il opreste ca pe hitler. sau un ceai sau..  

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb