Oficialii din domeniul sănătăţii din Fâşia Gaza, condusă de Hamas, au recurs la depozitarea cadavrelor palestinienilor ucişi de atacurile aeriene israeliene în camioane congelatoare pentru îngheţată, deoarece mutarea lor la spitale este prea riscantă, iar cimitirele sunt lipsite de spaţiu, informează reuters.
Israelul a declanşat cel mai înverşunat bombardament pe Fâşia Gaza pentru a răspunde grupării militante palestiniene Hamas, după ce a efectuat cel mai mortal atac asupra Israelului de zeci de ani, transmite sursa citată.
"Morga spitalului poate găzdui doar 10 corpuri, aşa că am adus congelatoare pentru îngheţată de la fabricile de îngheţată pentru a depozita numărul mare de martiri", a declarat Dr. Yasser Ali de la spitalul Shuhada Al-Aqsa din Deir Al-Balah, potrivit sursei menţionate.
Camioanele frigorifice, pe ale căror părţi laterale încă se văd imagini publicitare cu copii zâmbitori care se bucură de cornete cu îngheţată, sunt în mod normal folosite pentru livrări la supermarketuri, acum, ele servesc drept morgi improvizate pentru victimele devastatorului război dintre Hamas şi armata israeliană, informează reuters.
"Chiar şi cu aceste congelatoare, numărul (morţilor) depăşeşte capacitatea acestei camere frigorifice principale a spitalului şi a celor alternative, iar între 20 şi 30 de corpuri se păstrează şi în corturi. Fâşia Gaza este în criză şi dacă războiul continuă în acest mod, nu vom putea să îngropăm morţii. Cimitirele sunt deja pline şi avem nevoie de altele noi pentru a îngropa morţii", a spus Ali, potrivit sursei citate.
"Având în vedere numărul mare de martiri în camerele frigorifice ale spitalului Al-Shifa, ale căror rude nu au venit să îi îngroape, semne de schimbare au început să apară pe corpurile lor". Şi având în vedere sosirea continuă a martirilor în zeci, ca urmare a masacrelor ocupaţiei, s-a pregătit un mormânt masiv pentru a îngropa aproximativ 100 de martiri în cimitirul de urgenţă", a spus Dr. Yasser Ali, conform reuters.