DRAGNEA: "Iohannis nu poate fi bănuit de foarte multă inteligenţă"

T.T.
Politică / 16 mai 2019

Liviu Dragnea (Sursa foto: Twitter)

Liviu Dragnea (Sursa foto: Twitter)

Actualizare Dragnea: "Autostrada Sudului porneşte, săptămâna viitoare, ca procedură"

Procedura pentru construcţia Autostrăzii Sudului va demara săptămâna viitoare, a anunţat, astăzi, preşedintele PSD, Liviu Dragnea.

"Am nişte veşti foarte bune, pentru că şi eu sunt foarte supărat că s-a întârziat foarte mult, deci cred că luni sau cel mai târziu marţi, Comisia de prognoză a finalizat toată procedura, toată documentaţia şi începe procedura de selecţie, sunt din fericire multe firme interesate. (...) Această autostradă este foarte importantă, leagă Bucureşti, prin sud, cu Craiova şi merge în Timişoara. Dar foarte importantă este şi discuţia cu preşedintele Serbiei, pentru că vrem să mergem pe proiectul realizat de Iugoslavia pe vremuri, înainte de 1990, România şi alte state, prin care se face o legătură mult mai scurtă între Constanţa, Bucureşti Sud-Vestul României, Serbia, Nordul Italiei, Austria, Elveţia, Franţa, fără să se mai ocolească prin traseele tradiţionale Ungaria - Austria - Germania şi aşa mai departe. Autostrada Sudului porneşte săptămâna viitoare ca şi procedură", a precizat Dragnea, aflat într-o vizită în judeţul Dolj, împreună cu ministrul Agriculturii, Petre Daea, potrivit Agerpres.

De asemenea, el a susţinut că "s-a finalizat analiza ofertelor pentru autostrada Ploieşti - Braşov" şi urmează să se decidă câştigătorul licitaţiei, pentru a începe efectiv execuţia.

"A doua veste bună, pe care o să o dea cred că săptămâna viitoare, este că s-a finalizat analiza ofertelor pentru Ploieşti - Braşov şi urmează ca în termen foarte scurt să decidă câştigătorul, să înceapă efectiv lucrul, execuţia la această autostradă. Săptămâna viitoare, din câte ştiu eu, încep lucrările la Craiova - Piteşti", a afirmat liderul PSD.

-----

Actualizare Dragnea, despre scrisoarea Comisiei Europene: "Corina Creţu a votat împotriva României"

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a afirmat, astăzi, că, dacă votul a fost unanim în Colegiul comisarilor pe marginea unei scrisori a Comisiei Europene de avertizare a României privind modificările la legile justiţiei, atunci şi comisarul european Corina Creţu a votat împotriva ţării sale.

Întrebat cum comentează decizia luată în Colegiul comisarilor, la data de 30 aprilie, pe marginea unei scrisori de avertizare a României, Dragnea a spus: "Dacă e aşa cum spune purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, am constatat că doamna Corina Creţu, care este candidat la europarlamentare pentru o formaţiune politică de securişti, a votat împotriva României. Când votezi în unanimitate să trimiţi o scrisoare pentru a sancţiona România, nebazându-te pe nimic, în acelaşi timp tu eşti în campanie electorală la un partid care este împotriva partidului de guvernământ şi tu spui că ţii cu ţara ta şi votezi împotriva ţării tale, nu poţi să fii decât mincinoasă".

-----

Actualizare Dragnea: "Pentru mine, subiectul remanierii este închis"

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, astăzi, în judeţul Dolj, că pentru el subiectul unei remanieri guvernamentale este închis până după alegerile europarlamentare din 26 mai.

Întrebat dacă va accepta ca premierul să trimită noi propuneri de miniştri la Cotroceni, Dragnea a spus: "Subiectul remanierii pentru mine e închis astăzi. Discutăm după alegeri".

O decizie legată de viitoarea structură a guvernului va fi luată în următoarea reuniune a Comitetului Executiv Naţional al PSD, dar opţiunea referitoare la remaniere cel mai probabil nu va fi schimbată, a declarat, ieri, premierul Viorica Dăncilă, care se află într-o vizită în judeţul Prahova.

Întrebată dacă va accepta o restructurare guvernamentală, în condiţiile în care preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat că singura variantă pentru înlocuirea unor miniştri în cabinetul Dăncilă este restructurarea guvernamentală, premierul a spus: "Acest lucru îl vom discuta în cadrul Comitetului Executiv Naţional. Pentru mine, acum este important să merg în mijlocul oamenilor, astfel încât guvernarea să se plieze pe cerinţele oamenilor, să merg să văd stadiul realizării lucrărilor din fonduri europene şi din fonduri guvernamentale. Şi aceasta discuţie va fi în CExN. Dar nu cred că o să-mi schimb opţiunea".

-----

Liderul PSD Liviu Dragnea a declarat, astăzi, referindu-se la argumentele preşedintelui Klaus Iohannis pentru respingerea nominlizărilor făcute de PSD pentru portofoliile Justiţiei, Fondurilor Europene şi pentur Ministerul Românilor de Pretutindeni, că un preşedinte care nu mai ştie întrebările pe care le-a adresat poporului la referendum nu poate fi bănuit de foarte multă inteligenţă atunci când inventează nişte motive pentru a refuza nişte miniştri.

"Argumente proaste, bătaie de joc. Un preşedinte care nici măcar nu mai ştie întrebările pe care le-a adresat poporului român, pe care îl cheamă la referendum, nu cred că poate fi bănuit de foarte multă inteligenţă atunci când inventează nişte motive pentru a refuza nişte miniştri. Motivul principal este că el doreşte ca acest Guvern să fie blocat, întârziat prin orice mijloc. Pentru că este disperat şi el, şi slugile lui, că România creşte", a afirmat Liviu Dragnea, potrivit Agerpres.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, ieri, că a trimis refuzul său scris pentru cele trei remanieri propuse în aprilie.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. pablito, tic tac tic tac, inca un pic si poti iesi zilnic de la izolare in public, o ora pe zi, nu mai mult, ca un foarte inteligent :)))))))

    1. De ani de zile îl tot amenințați cu pârnaia de-a ajuns să vă spună verde-n față că mascota Securității este retardată. :)))))))))))))))))))))))))))))

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb