DRAGNEA, LA CRAIOVA: "Arestarea mea este dorinţa de zi şi noapte a lui Iohannis"

I.M.
Politică / 12 aprilie 2019

Liviu Dragnea

Liviu Dragnea

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a afirmat, astăzi, la mitingul partidului de la Craiova, că a fost sfătuit să nu renunţe, chiar dacă va fi arestat, pentru că va fi scos de acolo, el adăugând că arestarea sa este " dorinţa de zi şi noapte a lui Iohannis". "Trebuie să răspundă pentru casele furate şi el şi ăia care îl acoperă", a spus Dragnea, conform News.ro.

"Mă întrebau oamenii din presă zilele trecute cam câţi oameni vor fi la miting. Mi-a zis Claudiu că vor fi câţiva. Am înţeles că PNL a făcut miting aici într-un colţ. Ăsta e PSD-ul, oameni buni! Ăsta este partidul pe care Iohannis vrea să-l distrugă. Am trecut printre dumneavoastră - mi-e greu să vorbesc cu tu - toată lumea mi-a zis: Liviule, mi s-a spus peste tot pe unde am mers «Liviule, nu te lăsa».", a afirmat Dragnea, la Craiova.

El a adăugat că i s-a spus că nu renunţe întrucât, chiar dacă îl arestează, să nu-şi facă griji că vor veni să îl scoată. Asta este dorinţa lui Iohannis.

"Ăsta e partidul pe care Iohannis şi clica lui vrea să-l distrugă. (...) Mulţi mi-aţi spus: Liviule, nu te lăsa! Mi-a mai zis cineva tot aici: Chiar dacă te arestează, să nu renunţi, că venim şi te scoatem de acolo. Sper să nu ajungem acolo pentru că asta e dorinţa de zi şi noapte a lui Iohannis, pentru că e îngrozit de noi. Să meargă în Germania? Poate pleacă la Miami. Nu poate să rămână în ţară să dea socoteală şi el şi ai lui pentru toate abuzurile din ultimii ani, pentru toate destinele distruse, vieţi frânte, pentru toate blocajele, pentru ura pe care a promovat-o? Trebuie să răspundă pentru casele furate şi el şi ăia care îl acoperă", a afirmat Liviu Dragnea.

Liderul PSD a vorbit despre măsurile adoptate de guvernarea PSD, conform News.ro.

"Mulţi nevolnici din această ţară au tot încercat să pună în sertare marile momente ale istoriei, momente care arată patriotismul român. De la Revoluţie, românii au început să privească cu încredere, să aibă curaj să se bată pentru ţara lor. Vreau să vorbim cu curaj despre România şi patriotism. Prea mult timp ni s-a spus «învăţaţi-vă cu salariile mici, că altfel nu vin investitorii». Şi au stat românii ani şi ani cu salarii de mizerie, pentru că, nu-i aşa?, în România numai aşa puteau veni investitorii", a spus el.

"Prea mult timp ni s-a spus că mai importante sunt interesele UE decât interesele României. Orice german, belgian, olandez se gândeşte în primul rând la ţara lui, pentru că aşa e normal. Dar dacă România a fost condusă fără coloană vertebrală, cu capul plecat, dacă stai cu coloana dreaptă, mai plesneşte câte un disc, dar măcar stai cu coloana dreaptă, nu încovoiată", a mai afirmat Dragnea.

El a continuat să enumere măsurile luate de PSD.

"«De ce, ce au oamenii ăstia cu noi?», m-au întrebat mulţi. Ce are Iohannis cu noi? Am început să arătăm toate abuzurile comise în această ţară şi le e frică. Am avut un curaj nebun să dăm drumul la un program de pensii care continuă în anii următori, am mărit salariile la medici şi profesori ca să se bucure de respectul pe care îl merită", a spus Dragnea.

Liviu Dragnea a reluat acuzaţiile la adresa companiilor străine care ar aduce fructe şi legume de calitate proastă în România.

"Sunt speriaţi că fermierii români au început să pună pe masa românilor produse româneşti gustoase. Am ambiţia mea să acoperim şi lunile de iarnă şi vom subvenţiona şi centralele termice pentru solarii şi folia dublă. (...) De zeci de ani de zile şi-au bătut joc de pământ, au făcut tot ce au putut ca să îngenuncheze ţara. Trebuie să stăm să vedem cum cerealele noatre să plece afară şi să se întoarcă biscuiţi? Să stăm în continuare să ne uităm cum companii străine calcă în picioare fermierii români? (...) Vin nişte maimuţioi, nişte măscărici să ne spună că nu suntem europeni? Eu îmi iubesc ţara şi m-am hotărât să-mi asum orice risc, orice pericol pentru a lupta pentru România. Oamenii pe care îi vedeţi aici, care vor merge în Parlamentul European, sunt oamenii în care am încredere maximă. Niciunul nu ar fi ajuns pe această listă dacă nu era patriot pur sânge. Nu mai vrem tratament dublu pentru noi, rău pentru noi şi bun pentru alţii. Vrem să meargă la Bruxelles pentru a fi o voce puternică pentru ţara noastră, pentru a spune cu curaj ce înseamnă România. Nu mai acceptăm să fim puşi la colţ pentru tot felul de minciuni", a declarat Dragnea, conform News.ro.

De asemenea, el a vorbit despre lupta anticorupţie.

"I-am auzit vorbind despre statul de drept. În mintea lor este statul de drepţi. Au vorbit despre anticorupţie. Nu putem avea luptă anticorupţie cu personaje malefice în fruntea parchetelor", a susţinut Dragnea.

El l-a atacat pe procurorul general, Augustin Lazăr.

"Azi au fost din partea PSD doi foşti deţinuţi politici, oameni torturaţi. Şi dacă Lazăr are un salariu de sute de milioane de lei pe lună atunci oamenii ăştia să rămână cu indemnizaţiile? Poate nu le vom face indemnizaţii la fel de mari, dar deţinuţii politici trebuie să primească măcar un dublu la indemnizaţie. Iohannis a zis că se mai gândeşte dacă-l revocă sau nu. Păi cum să nu se gândească? unde e dosarul cu casele?", a spus Dragnea.

El a mai spus că lucrurile pe care PSD le-a promis le-a realizat.

"Am asistat ani de zile la tot felul de minciuni. În 2016, noi am promis nişte lucruri, le-am prezentat, ne-aţi acordat încredere. Le-am realizat. Apoi au ieşit Iohannis şi ceilalţi şi au spus că s-au mărit cu 2 lei. Au venit cei de la PNL şi au spus că vor anula legea salarizării şi vor îngheţa pensiile. De ce? pentru că nu au fost înstare să facă nimic bun, au avut programe dedicate sistemului, pentru o mână de şmecheri", a afirmat el, scrie News.ro.

Totodată, el a anunţat că a cerut un proiect de lege pentru oprirea defrişărilor ilegale.

"Am asistat la tăieri de păduri în ultimii ani. Le-am cerut ministrului Mediului şi Romsilva un proiect de lege ca să stopăm tăierile ilegale de păduri. Cine îi susţine pe cei care taie pădurea haotic? Ei nu păţesc nimic. Am văzut în ultimele luni, oficial, de la Bruxelles, tot ceartă România. Dar ei au ajutat ţara asta cu ceva? Ne ceartă pentru nimic, pentru ceva ce n-am făcut. Tot vorbesc despre aceste temeri. Dar de ce? De ce nu sunt şi ei interesaţi cumva care sunt efectele guvernării PSD pentru viaţa oamenilor? Puterea de cumpărare a crescut. Nu cred că nu le pasă, mai grav, le pasă şi nu le place", a susţinut Dragnea

Mitingul PSD de la Craiova a început, la acesta fiind prezenţi câteva zeci de mii de militanţi ai partidului. Participă la miting preşedintele PSD, Liviu Dragnea, secretarul general al partidului, Codrin Ştefănescu, Rovana Plumb, Claudiu Manda, Dan Nica, Maria Grapini, care candidează la alegerile europarlamentare, precum şi Olguţa Vasilescu.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Vedea-te-as la Jilava scapand sapunul!

    Nu mai dispari odata ma sceleratule? Si tubsi mitomanul ala de la alde care deja se vede presedinte...

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb