DRAGU:  "Statul ar putea acorda garanţii de până la 60% fermierilor care vor să achiziţioneze un utilaj agricol"

Adina Lateş
Macroeconomie / 23 februarie 2016

Fermierii români, persoane fizice sau juridice, care se vor asocia, pot primi garanţii de stat între 40% şi 60% pentru achiziţionarea unui utilaj agricol, prin intermediul unui program guvernamental pe care îl creionăm în acest moment, a declarat, marţi, ministrul Finanţelor Publice, Anca Dragu.

"Suntem în faza în care creionăm un program de sprijinire a agricultorilor pentru achiziţionarea unui utilaj agricol. Îi spunem noi 'Primul utilaj agricol', deci nu vorbim numai despre tractoare, pentru că, dacă ne uităm pe profilul de producţie, sunt anumite utilaje necesare pentru creşterea animalelor, de exemplu. Ca atare ne-am gândit să punem pe hârtie un program cu garanţii de stat pentru agricultorii care se asociază pentru îmbunătăţirea perfomanţelor agricole. Acest program se adresează celor care deţin exploataţii agricole, persoane fizice sau juridice, şi care intenţionează să adere la o entitate asociativă. În sectorul animal, ne gândim la remorci de transport al animalelor sau la maşini de transport al gunoiului furajer. Statul va acorda garanţii cuprinse între 40 şi 60% din preţul bunului achiziţionat", a spus Dragu, într-o conferinţă de specialitate, potrivit Agerpres.

Potrivit ministrului, din punct de vedere macroeconomic, agricultura din România are o pondere în Produsul Intern Brut (PIB) superioară faţă de celelalte state din Uniunea Europeană (UE).

"Ne-am uitat puţin la rolul agriculturii, la ponderea în PIB, şi am constatat că, atât ca structură la formarea PIB-ului, în agricultură mai sunt multe lucruri de îmbunătăţit pentru perioada care urmează. Am încercat să fac o comparaţie între România şi celelalte state europene, astfel încât cel mai simplu indicator este ponderea agriculturii în PIB în 2014. Observăm că în România ponderea este superioară faţă de celelalte state europene. Practic, eficienţa acestui sector este domeniul care trebuie îmbunătăţit. În România, ponderea în PIB a agriculturii a fost, în anul 2014, de 4,7%. Contribuţia agriculturii la creşterea reală a PIB a fost pozitivă în anii agricoli buni. La valoarea adăugată brută în agricultură, observăm o foarte mare volatilitate şi are ca explicaţie exact dotarea sub-optimală a agriculturii româneşti. Vorbim aici despre lipsa sistemelor de irigaţii", a afirmat ministrul Finanţelor.

Totodată, oficialul a menţionat că randamentele agricole ale României, raportat la celelalte state din UE, s-au majorat în ultimii ani, în special la cereale.

"Ponderea agriculturii vegetale în producţia totală s-a situat la 48%, în 2014, media europeană fiind puţin peste jumătate, undeva la 56%. Deşi în perioada 2010-2014 randamentele agricole s-au majorat, îndeosebi la cereale, România se situează încă pe unul dintre ultimele locuri în Uniunea Europeană. Randamentul la grâu, în România, a fost destul de scăzut, în 2014, inferior mediei europene. Comparativ cu Franţa, cel mai mare producător de grâu din Uniunea Europeană, România are un randament la jumătate", a subliniat Anca Dragu.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
transilvaniainvestments.ro
IBC SOLAR
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9737
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4826
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2884
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8899
Gram de aur (XAU)Gram de aur370.5328

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
citiesoftomorrow.ro
govnet.ro
energyexpo.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb