Cea de-a doua centrală nucleară din ţară ar putea fi construită la Drobeta Turnu Severin, susţine directorul Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare (RAAN), Constantin Săceanu. Institutul de Inginerie Tehnologică pentru Obiective Nucleare Turnu Măgurele studiază această variantă, a declarat, ieri, domnia sa.
Oficialul RAAN a subliniat: "Severinul are toate şansele să devină locaţia pentru cea de-a doua centrală nucleară a României. Până în octombrie 2008, trebuie definitivată locaţia, ca apoi să demareze celelalte lucrări".
Potrivit "NewsIn", despre construcţia unei noi centrale nucleare a vorbit şi premierul Călin Popescu Tăriceanu, în timpul unei vizite pe care a efectuat-o la Combinatul de Apă Grea din Drobeta Turnu Severin, în data de 27 martie. Premierul a declarat, la data respectivă, că se lucrează la proiectul pentru construirea unei noi centrale nucleare cu mai multe reactoare, însă nu a oferit detalii despre locaţia aleasă. Totodată, Tăriceanu a mai spus că viitoarea centrală nucleară va fi amplasată pe cursul unui râu interior cu debit mare.
La sfârşitul săptămânii trecute, surse guvernamentale au declarat că Executivul a alocat banii necesari finanţării studiului de amplasament pentru cea de-a doua centrală nucleară. Urmează, apoi, etapa de întocmire a studiului de fezabilitate.