Drulă: "Dreapta Unită cere preşedintelui să convoace un referendum pentru eliminarea pensiilor speciale"

F.D.
Politică / 26 februarie

Drulă: "Dreapta Unită cere preşedintelui să convoace un referendum pentru eliminarea pensiilor speciale"

Liderii alianţei Dreapta Unită îi cer preşedintelui Klaus Iohannis ca odată cu alegerile europarlamentare din 9 iunie să convoace şi un referendum pentru eliminarea pensiilor speciale, relatează Agerpres.

"Suntem în faţa Palatului Cotroceni cu 135.000 de semnături împotriva pensiilor speciale. Suntem aici noi, cei din Dreapta Unită - USR, Partidul Mişcarea Populară şi Forţa Dreptei - pentru a-i cere preşedintelui Klaus Iohannis ca odată cu alegerile europarlamentare din 9 iunie să convoace şi un referendum pentru eliminarea pensiilor speciale. Am văzut că această clasă politică, reprezentată de PSD şi PNL, nu vrea şi nu poate să elimine aceste pensii sfidătoare. Cea mai mare dintre ele a ajuns recent la 58.000 de lei pe lună, în timp ce peste un milion de oameni trăiesc cu sub 1.100 de lei pe lună. Un pensionar special celebru, ca domnul preşedinte al PNL Nicolae Ciucă, are 19.000 de lei, tocmai a fost crescută cu 13% pensia specială", a declarat luni, preşedintele USR, Cătălin Drulă, într-o conferinţă de presă organizată în faţa Palatului Cotroceni.

El a adăugat că semnăturile vor fi depuse, împreună cu o cerere oficială semnată de preşedinţii celor trei partide care fac parte din Dreapta Unită, la registratura Palatului Cotroceni.

"Am strâns aceste semnături pe site-ul Stop pensii speciale.ro, astăzi le depunem, împreună cu o cerere oficială semnată de preşedinţii celor trei partide, de noi, cei din Dreapta Unită, că tot îi preocupă atât de tare comasarea şi să fie cât mai multe buletine de vot pe 9 iunie. Credem că un buletin pe care poporul român să se poată pronunţa asupra eliminării pensiilor speciale, un referendum pe care îl poate declanşa Klaus Iohannis prin decizia sa, aşa cum a făcut-o şi la ultimele alegeri europarlamentare, când am avut două referendumuri, este un act necesar şi de asta suntem aici, alături de voluntarii şi de membrii noştri, de susţinători, de simpatizanţi, să-i cerem acest lucru unui preşedinte care e mai mult preocupat de privilegiile personale şi de privilegiile celor din jurul lui", a punctat Drulă.

La rândul său, preşedintele Forţa Dreptei, Ludovic Orban, a afirmat că este "indispensabilă" revizuirea Constituţiei, în sensul că aceasta trebuie să aibă la bază un text "clar", conform căruia pentru toţi cetăţenii români pensiile să fie calculate doar pe baza principiului contributivităţii.

"Pentru ca să reuşim să punem în practică un principiu fundamental al democraţiei care este înscris în Constituţie, şi anume principiul egalităţii în faţa legii, considerăm că este indispensabilă revizuirea Constituţiei, iar această revizuire a Constituţiei trebuie să aibă la bază un text clar conform căruia pentru toţi cetăţenii români pensiile să fie calculate doar pe baza principiului contributivităţii. Altfel, specialii din Curtea Constituţională, băgaţi pe uşa din dos de către Iohannis, PSD sau alte formaţiuni politice care îşi imaginează că democraţia seamănă cu regimul comunist în care ăia care sunt la putere trebuie să aibă privilegii, nu vor accepta niciodată ca acest principiu fundamental într-o democraţie, egalitatea în faţa legii, să fie respectat şi în cazul calculării pensiilor pentru toate categoriile de cetăţeni", a conchis Orban.

Opinia Cititorului ( 6 )

  1. la fel refenendum cu 300 de parlamentari! si CCR se face ca nu vede..si vorbeste in alte postari de coruptia statului?!

    s c c r e t 

    De acord cu Dl. Orban.

    Aceasta revizuire a Constitutiei, am mai spus-o, ar lasa Curtea Constitutionala fara "jucaria" neconstitutionalitatii. 

    Numai ca Dle Orban parlamentarii, pensionari si viitori pensionari "speciali", nu vor dori "sa se revizuiasca"...si nu vor vota. 

    Va trebui sa mai fie revizuita Constitutia si cu privire la referendum, in sensul sa fie obligatorie legiferarea rezultatului de catre parlament la initiativa guvernului si intr-un termen limitat, sub sanctiunea demiterii guvernului si a dizolvarii parlamentului de catre presedintele tarii si chemarea poporului suveran la urne.

    Numai asa referendumul ar avea sens. 

    1. Corect, dar Dreapta Unită ar fi trebuit să pretindă/solicite organizațiilor pensionarilor să ceară pensionarilor semnarea petiției și să se prezinte în fata președintelui cu milioane de semnături nu cu 135.000, un număr nesemnificativ raportat la lehamitea și frustrarea milioanelor de pensionari cărora statul ticăloșit le ia din contribuția de o viață și umple pungile nesimțiților.

      Acest președinte are alte preocupări, nu îl mai doare capul de problemele celor care i-au asigurat voturile. 

    Ha ha ha,usr istii ce au facut 2 ani de guvernare de nu au tăiat specialele asa cum au promis

    1. având și ministrul justiției, domnul cu boxele!

      plus in PNRR ei au trecut că magistrații râmân fix așa speciali !

      numai aberații la USR și Orban 

      daca te interesa te uitai, dar nu poti sa vezi ca esti doar contra lor.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb