DSV Road: 30% din transportul local de mărfuri poate fi făcut cu vehicule electrice până în 2030

F.D.
Companii / 30 august 2023

Mihai Teodorescu, Country General Manager Road România şi Sustainability Ambassador în cadrul DSV Road

Mihai Teodorescu, Country General Manager Road România şi Sustainability Ambassador în cadrul DSV Road

Până în 2030, România va fi pregătită pentru folosirea camioanele electrice pentru transportul de mărfuri la nivel naţional, nu doar la nivel local. În acest sens, 30% din transportul de mărfuri din România poate fi făcut cu ajutorul camioanelor electrice în următorii şapte ani, potrivit estimărilor DSV Road, arată un comunicat de presă remis Redacţiei.

Astfel, reprezentanţii companiei estimează că 3 din 10 camioane pentru activitatea de transport de mărfuri în România vor fi camioane electrice, odată ce vor fi făcute investiţii în implementarea de staţii de încărcare în centre logistice.

"România încă nu este pregătită complet pentru folosirea camioanelor electrice pentru transportul de mărfuri, însă a început să facă paşi în această direcţie, urmând trendul din Europa. Momentan nu sunt diferenţe mari între ţara noastră şi alte ţări din Europa la capitolul camioane electrice, urmând ritmul de adaptare internaţional. De altfel, nicăieri în lume nu este încă dezvoltat transportul cu camioane electrice, în contextul în care momentan autonomia unui camion electric este de 200-500 km. Din acest punct de vedere, camioanele electrice nu pot fi folosite pe distanţe lungi, pentru transport internaţional, ci doar pentru distribuţie, pe distanţe scurte", declară Mihai Teodorescu, Country General Manager Road România şi Sustainability Ambassador în cadrul DSV Road.

Potrivit datelor DSV Road, în România sunt folosite deja camioane electrice pentru transport de mărfuri pe distanţe scurte, în general în oraşe sau între judeţe. În prezent, un camion electric poate parcurge până la 10.000 km pe lună, faţă de 12.000-14.000 km pe lună pentru un camion care foloseşte combustibil fosil.

Depozitele, locuri strategice în reţeaua de staţii de încărcare ale camioanelor electrice

Timpul de încărcare la o staţie de încărcare rapidă este de 90 de minute pentru un camion electric, iar la o staţie obişnuită de 380V timpul de încărcare este de 12 ore. De altfel, în prezent, camioanele electrice sunt încărcate în staţii dedicate, însă în viitorul apropiat ar putea fi dezvoltat un sistem complet de încărcare în punctele cheie ale traseului unui camion. Astfel, depozitele ar putea deveni principalele puncte de încărcare pentru camioane electrice în România, potrivit reprezentanţilor DSV Road.

"În viitorul apropiat pot fi instalate staţii de încărcare atât în depozite, cât şi în garajele transportatorilor. Cea mai eficientă variantă pentru încărcarea camioanelor electrice rămâne perioada de staţionare a acestora în depozite pe perioada de descărcare/încărcare a mărfurilor, iar o opţiune pentru încărcare completă a vehiculelor electrice este atunci când acestea ajung la bază, opţiuni care vor permite folosirea continuă a camioanelor pentru 8 ore", consideră Mihai Teodorescu, Country General Manager Road România şi Sustainability Ambassador în cadrul DSV Road.

Folosirea camioanelor electrice pentru transportul de mărfuri face parte din planul de reducere a amprentei de carbon cu 30% până în 2030, potrivit normativelor UE, la implementarea cărora sunt obligate toate ţările membre.

În prezent, însă, cea mai eficientă metodă de reducere a cantităţii de CO2 privind transportul de mărfuri este folosirea transportului feroviar, pe distanţe lungi, completat de folosirea camionului electric în ultima etapă din traseul de livrare a mărfurilor.

Pentru a se alinia normativelor UE, DSV Road a implementat un plan strategic de reducere a poluării, bazat pe patru piloni principali:

măsurarea amprentei de carbon - DSV Road măsoară cantitatea de emisii de dioxid de carbon generată de cantitatea de mărfuri transportate de companii, prin intermediul celei mai avansate aplicaţii de monitorizare a cantităţii de CO2 emise de transportul de mărfuri, CO2 Reporting Tool; în urma analizei, compania eliberează certificate verzi pentru companii

reorganizarea şi optimizarea activităţii şi a lanţului de aprovizionare pentru companii astfel încât să folosească transportul potrivit şi rute mai scurte pentru a diminua consumul de combustibil şi implicit cantitatea de emisii de dioxid de carbon

oferirea unui mix de combustibil potrivit pentru reducerea amprentei de carbon - spre exemplu, poate fi folosit biocombustibil în locul combustibilului fosil pentru transportul de mărfuri între România şi ţări din Europa

investirea în acţiuni de protejare a mediului înconjurător pentru a compensa efectul CO2 - clienţii companiei pot susţine financiar proiecte de reducere a amprentei de carbon

De asemenea, DSV Road are în plan dezvoltarea diviziei Green Transport, estimând, până la finalul anului, o dublare a cererii pentru soluţii de transport verde în România faţă de 2022.

La nivelul grupului DSV este disponibil un fond de finanţare în valoare totală de 1 miliard de coroane daneze (peste 134 milioane euro), din care pot fi atrase investiţii în programe de ESG, de reducere a CO2 şi de protejare a mediului în România.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb