Duma de Stat a Rusiei a aprobat împrumutul promis de Putin lui Voronin

N.I.
Politică / 4 iulie 2009

Duma de Stat a Federaţiei Ruse a aprobat acordarea unui credit Republicii Moldova, în urma unor înţelegeri la care au ajuns premierul rus Vladimir Putin şi preşedintele moldovean în exerciţiu, Vladimir Voronin în cadrul ultimei vizite a acestuia la Moscova, informează RIA Novosti.

Agenţia aminteşte că Putin a promis la 23 iunie, în cadrul unei întrevaderi pe care a avut-o cu Vladimir Voronin, că Moscova va acorda Chişinăului un credit de 500 milioane dolari, iar prima tranşă din acest credit - de 150 milioane dolari - va fi alocată într-o lună şi jumătate sau două. RIA Novosti Moldova precizează că autorităţile moldovene intenţionează să folosească acest credit pentru programe de investiţii.

Creditul este acordat în condiţiile în care la 29 iulie în Republica Moldova sunt programate alegeri parlamentare anticipate, iar popularitatea Partidului Comuniştilor la guvernare este în scădere din cauza efectelor crizei economice globale. După ce guvernul moldovean a ratat semnarea unui acord de creditare cu Fondul Monetar Internaţional, iar Banca Mondială a reziliat contractul de acordare a unui credit pentru recondiţionarea drumurilor, din cauza lipsei de transparenţă în care a avut loc concursul de selectare a companiei de construcţie care urma să efectueze lucrările, conducerea comunistă de la Chişinău a apelat la Federaţia Rusă pentru ajutor financiar, ajutor care i-a fost acordat într-un timp foarte scurt.

Experţii de la Chişinău au semnalat că vizita lui Voronin la Moscova şi acordarea creditului este o susţinere clară din partea Kremlinului pentru Partidul Comuniştilor în vederea anticipatelor din 29 iulie.

"În schimbul creditului de 500 de milioane de dolari promis preşedintelui Voronin, Rusia va cere în mod cert anumite servicii, iar interesele Moscovei sunt cunoscute - staţionarea nelimitată a trupelor ruse în Transnistria, federalizarea Republicii Moldova şi oficializarea limbii ruse", arată Eugen Revenco, director de programe la Asociaţia pentru Politică Externă de la Chişinău.

Ajutorul financiar promis de Moscova autorităţilor de la Chişinău va permite acoperirea golurilor din buget în campania electorală, dar nu va soluţiona problemele structurale ale economiei moldoveneşti şi, în plus, Moscova urmăreşte să îndepărteze Chişinăul de proiectul european, mai spun experţii.

Analistul Igor Munteanu, directorul Institutului pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale Viitorul de la Chişinău, spune că gestul generos al Kremlinului, care i-a promis preşedintelui Voronin 500 de milioane de dolari, trebuie tratat în context regional. Moscova a susţinut Partidul Comuniştilor din Republica Moldova (PCRM) ca pe un "rău mai mic" în raport cu opoziţia liberală şi proeuropeană, încercând să-şi acrediteze un rol de "mecena" dezinteresat, care răsplăteşte loialitatea geopolitică a comuniştilor. În realitate însă, Moscova urmăreşte să realizeze o ruptură completă a Chişinăului de proiectul european, care condiţionează reforme şi standarde de guvernare, obligându-l pe Voronin să plătească ulterior întreagă poliţă şi chiar mai mult.

Criza economică şi scăderea tuturor capitolelor de venituri bugetare vin în toiul campaniei electorale, iar pentru comunişti este extrem de important să nu admită restanţe la plata obligaţiilor sociale, ceea ce le-ar putea aduce o lovitură puternică de imagine, spune Vlad Culminschi, expert la Asociaţia pentru Politică Externă. "Însă posibilul ajutor din partea Rusiei este un băţ cu două capete - acest ajutor va permite acoperirea golurilor din buget pe perioada campaniei electorale, însă nu va soluţiona problemele structurale ale economiei moldoveneşti. Acest credit va permite Republicii Moldova doar să depăşească criza financiară fără consecinţe grave în plan social, menţinând ratingul partidului de guvernământ şi păstrând controlul acestuia asupra stării de lucruri din ţară", explică Vlad Culminschi.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
rpia.ro
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9724
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5865
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2949
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9815
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.9201

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
cnipmmr.ro
thediplomat.ro
hipo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb