DUPĂ CE CRISTIAN BUŞU NU A FOST AUTORIZAT DE ASF Sorin-Iulian Cioacă este noul preşedinte al SIF Oltenia

A.I.
Piaţa de Capital / 4 decembrie 2020

Sorin-Iulian Cioacă este noul preşedinte al SIF Oltenia

Consiliul de Administraţie al SIF Oltenia (SIF5) l-a ales, în şedinţa de astăzi, pe Sorin-Iulian Cioacă în funcţia de preşedinte al board-ului, se arată într-un raport al societăţii de investiţii financiare din Craiova postat pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Este o decizie ce vine în condiţiile în care, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) nu l-a autorizat ca administrator pe Cristian Buşu, cel ce fusese ales preşedinte al Consiliului SIF5 în data de 29 octombrie, supraveghetorul pieţei justificându-şi decizia pe baza acţiunilor acestuia din 28 aprilie, când a organizat şi participat la o AGA paralelă în afara sediului clădirii societăţii din Craiova. De asemenea, ASF a constat că fostul administrator al SIF-ului este urmărit penal pentru fals în declaraţii, ceea ce contravine îndeplinirii criteriilor de Reputaţie, Onestitate şi Integritate, necesare pentru conducerea societăţii.

Sorin-Iulian Cioacă, activează şi în cadrul SAI Muntenia Invest, administratorul SIF Muntenia (SIF4), iar conform prevederilor Actului Constitutiv al SIF Oltenia, va îndeplini şi funcţia de director general.

Pentru funcţia de vicepreşedinte a fost numit Mihai Trifu, ce este director financiar al Biofarm (societate deţinută în proporţie de 88,3% de SIF Banat-Crişana şi SIF Muntenia), acesta urmând să îndeplinească şi funcţia de director general adjunct al SIF Oltenia.

"Sorin-Iulian Cioacă şi Mihai Trifu vor exercita atribuţiile funcţiilor de Director General şi respectiv Director General Adjunct numai după avizarea de către ASF în calitate de membri ai conducerii superioare, potrivit reglementărilor pieţei de capital", se arată în comunicatul societăţii de investiţii financiare.

Adrian Andrici, ce a fost propus ca administrator al SIF Oltenia de Olimpiu Blăjuţ - director general adjunct al Swiss Capital şi Matei Codrin, ce a fost nominalizat pentru un loc în board-ul SIF5 de Certinvest, au fost aleşi ca membri ai Comitetului de Nominalizare şi Remunerare din cadrul Consiliului de Administraţie al societăţii din Craiova.

De menţionat că Adrian Andrici a fost autorizat de ASF ca membru al board-ului SIF5, dar societatea are obligaţia de a concepe şi implementa un plan de integrare şi formare profesională pentru personalizat pentru acesta. Planul va viza aspecte privitoare la cadrul de reglementare aferent domeniului de activitate al SIF-ului, managementul riscurilor, sau înţelegerea rolului său în cadrul structurii organizatorice şi a normelor de guvernanţă existente la SIF Oltenia. De asemenea, în vederea îmbunătăţirilor cunoştinţelor teoretice, Adrian Andrici trebuie să participe la cursuri cu tematică privitoare la legislaţia aplicabilă administratorilor de fonduri de investiţii alternative, a fondurilor de investiţii alternative sau guvernanţă corporativă.

Opinia Cititorului ( 34 )

  1. Felicitari,felicitari!Da' domnu Andrici e numit in comitetul de nominalizare inainte de imbunatatirea cunostintelor referitoare la legislatie?

    1. Sunt actiuni in justitie, privind legalitatea unor AGA . Mai sunt si alte actiuni in justitie deschise de catre Ciurezu. Mai are de curs multa apa pe Dambovita pana se vor aseza lucrurile pe fagas normal. Sa moara duJmanii lui Ciurezu!

      Maestre, muzica!! 

    Noua conducere ar face bine sa facă curatenie , iar oamenii lui Ciurezu, adică Sichigea, Pauna, Dumitrescu D. Și altii care se știu ei, trebuie dați afara ca oricum sunt incompetenți și aduse persoane oneste, bine pregătite profesional, căci altfel nu veți performa

    1. L ai uitat pe Patrichi, cel mai competent director

    Noua conducere trebuie sa evalueze fiecare angajat in parte și cine nu face fata- afara direct, trebuie ținuți pe criterii profesionale, nu cumetrii

    1. Noul consiliu trebuie sa-i evalueze urgent pe angajatii SIF5 exact cum l-a evaluat ASFul pe Busu. Sa-i prezume direct vinovati. Vinovati ca au slugarit cu abnegatie clica lui Ciurezu. Noul consiliu sa le aplice si prezumtia de incompetenta cu motivul ca, indiferent ce cunostinte teoretice au, n-au inteles aplicarea lor in practica. Pentru ca, daca intelegeau, atunci nu-l mai pupau pe Ciurezu in fund, care dadea cu Covidu' in stanga si-n dreapta, doar-doar s-o amana revocarea lui la calendele grecesti. Si ASFul sa vina degraba in inspectie sa aplice, la firul ierbii, cum s-ar spune, prezumtia de vinovatie si de incompetenta a angajatilor combinatori si sugative. Ca, deh, cine poate aplica plebei mai bine prezumtia decat o autoritate care e specializata in dreptul de la emitenti.

      Băi ratatule, tu ai cumpăra acum acțiuni Sif5? Doar la asta să răspunzi ratatule!

      Mitocane, eu nu cumpar sifuri. Eu m-am prins cum sta treaba. Tu inca nu. Vezi sa nu te gasesc si la anu' cu ochii holbati la sifuri, uitandu-te ca curca-n lemne!

      Noul consiliu nu sta sa îți facă ție mofturi de cine știe ce frustrări ti-o fi dat Ciurezu . Noul consiliu sa rezolve problemele acționarilor . Puțină decenta și modestie nu ar strica. Ești cumva vreo somitate? Nu cred, altfel nu ți-ai pierde timpul sa te războiești cu angajații unei companii pe care nu ii cunoaște nimeni.

      Dacă nu cumperi Sifuri de ce te bagi in seama. Esti avocatul lui Dragoi?

    Ce colcaiala de hoți! Parcă asistăm la o împerechere prelungită de șerpi! In acest caz e inutil să vorbim despre competențe că oricum sunt inutile! Nu acționează concertat hienele astea flamande?

    1. Asa e, domne, serpii s-au intalnit cu ramele si le-au zdrobit. Ce sa-i faci, sel ectia naturala! Asa e in Romanica! Inainte actionau concertat salariatii sifului cu haita ciureziana si se inchideau in sediu, tinand actionarii afara, ca era siful lor. Acu' au venit altii, care zic si ei ca e siful lor. Ce va plangeti?! Nu s-a schimbat nimic! Bucurati-va de circ, poate capatati si-o paine!

      Apropo de sediu! Uitati-vă la această imagine,nu peste mult timp sediul Sif5 va fi în București, sau ...într-o căsuța poștală în Cipru!

      Excepțional !!!

      A fost mutat sediul vreunui Sif sau se vrea sa se înceapă cu sif5?

      Schema lui Make aceea cu Lakis&co cum actioneaza concertati cu totii ar mai trebuit pusa pe Ziarul Bursa, fiindca unii dintre romanasii nostri nu stiu cum se devoreaza sif-urile intre ele.

      Se va incepe cu sif 5.

      Sif1 are oare sediul în Arad unde a fost?

      Sediul Sif1&4&5: Bucuresti, str.S.Rahmaninov nr. 46- 48,sector 2.

      Aici e sediu Sif1.Apoi s-a mutat si Sif4.Cred ca mai e un Birou liber si pt. Sif 5... 

      Clar,iar de nu, fac loc domne'! Chestiune de timp!

    Acum s-a trezit ASF sa spuna ca Bușu a facut o sedinta Paralela la SIF Oltenia?! De ce nu l-a sancționat atunci? Lucrătura bolșevică

    Toate discuțiile se concentrează pe persoane si nu pe interesul actionarului. Cu Ciurezu am avut de câștigat, Busu a fost în papagal si este dus, noul consiliu a fost ales de unii care au anulat Aga după ce au încasat dividendele intr-o imbecilitate imposibil de înțeles. Știți care este problema mea, am pierdere 30% pe portofoliul ăsta. Nu imi pasă cine o sa plateasca pentru asta dar eu nu am de gand sa pierd pe mana coruptilor. Nu isi bate nimeni joc de banii mei. Sa va intre bine in cap papagalilor care postati chestii pe lângă adevăratul subiect. Vinovații o sa plătească

    Bun, avem ceva la conducere ,dar pretul actiunilor au luat calea subsolului nici pomeneala de reactie pozitiva!

    alde Andrici trebuie sa se specializeze la locul de munca :))))))))))))))))))))))))))))) ))

    Ieri 4 dec s-au făcut tranzacții în draci pe Sif5! Ceva se va întâmpla...

    1. Sif 5 sta mai bine ca Sif1&4, care se tranzactioneaza la peste 60% discount ambele...

      La 60% discount Sif5 ar putea ajunge pe la 1.4! 

      Da...

      Sif1 si Sif 4 fac rascumparari la pret de50% discount(2.5 si 0.72) si asta maxim din 2 in 2 ani! Anu asta Nu...

      E jale mare ! 

      Iar dividende se dau numai daca se fac arestari...Ultima data 2015.

      Sa speram ca o sa ajungă saptm asta măcar in 1.8 ...

    ASF-ul sa repare toate prostiile facute, acum sunt niste membrii care n-au nici in clin nici in maneca cu ce este prin sif 5.

    Sa dea instanta sentinta de pe rol cu aga , sa se reia plata dividendelor sa se faca o noua aga pt rascumparare de actiuni.

    Noii membrii sa comunice mai des cu actionarii sa vedem ca au intentii pt bunul mers al societatii, si sa-l intrebe pe presedintele Ciurezu ce si cum, ca pana invata ei mai trec nistee ani. 

    1. Eu cred ca îl vor pune iar pe Ciurezu președinte ! După ce ii vor lua casa , pensia și toate veniturile :)) La pușcărie cu Ciurezu și Gașca

      Domnule președinte, după ce veți realiza furturile comise de Ciurezu și Gașca la societățile sif Oltenia , vrem sa vedem ce se întâmpla

      Carmencita ,mi Amor , vei plăti de 100 de ori de cât ai încasat ! Nu ți-a spus domnul Drăgoi “ Vom vedea “ ? Vei vedea dragostea mea

    Deocamdata nu vedem decat praful din pretul actiunilor, niste balbaiti pe la conducere in nici nu stii ce formula, si o incertitudine in piata fata de micii actionari!

    Este din ce in ce mai bine!!!!! 

    Eu vreau fapte: 

    1 rascumparare de actiuni cu anulare 

    2 dividende 

    3 pret al actiunilor in piata de 2,5 lei act 

    4 situatii financiare auditate 

    5 plan de investitii 

    6 profit 

    7 CA complet

    Toate acestea cu ajutorul lui sif 1 nu o sa le mai vedem la acest sif. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb