DUPĂ EMISIUNEA DE 111 MILIOANE LEI, DIN 2015 Banca Internaţională pentru Investiţii a vândut obligaţiuni de 300 milioane de lei, la BVB

A.A.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 26 septembrie 2016

Banca Internaţională pentru Investiţii (IIB) a atras 300 de milioane de lei, printr-o emisiune de obligaţiuni la Bursa de Valori Bucureşti, cu o maturitate de trei ani şi o dobândă de 3,4% pe an.

Aceasta este a treia emisiune de obligaţiuni IIB în Uniunea Europeană şi al doilea plasament în România, în lei, conform unui comunicat de presă.

Emisiunea a fost suprasubscrisă de peste două ori, fiind intermediată de BT Capital Partners.

În 2015, banca a emis obligaţiuni de 111 milioane de lei, la o dobândă de 4,1% pe an.

Noua emisiunea a atras investitori instituţionali, inclusiv fonduri de investiţii şi de pensii, companii de asigurări şi brokeraj, precum şi alţi investitori, nu numai din România, ci şi din Germania, Austria, Croaţia şi Cehia.

"Investiţia în titlurile IIB la Bursa de Valori Bucureşti însemană o investiţie în România, întrucât banca intenţionează să folosească banii pentru finanţarea proiectelor locale", a comentat un reprezentant IIB.

Volumul total de împrumuturi acordate de bancă în România, de la reforma băncii din 2012, depăşeşte 50 de milioane de euro.

Banca Internaţională de Investiţii (International Investment Bank, BII) este o bancă de dezvoltare multilaterală, fondată în 1970. Misiunea sa este de a sprijini dezvoltarea economică şi cooperarea dintre statele membre, în prezent Bulgaria, Cuba, Republica Cehă, Mongolia, România, Rusia, Slovacia, Vietnam şi, recent, Ungaria.

Recent IIB a anunaţat că va oferi un împrumut grupului Aaylex - cel mai mare producător şi exportator de păsări de curte din România. Părţile au semnat un acord de 4,29 milioane de euro, pentru o perioadă de 5 ani.

Aaylex îşi distribuie produsele sale sub marca CocoRico, iar finanţarea de la IIB va fi utilizată pentru achiziţionarea de echipamente şi active de la ferma de păsări Avicola Călăraşi, cu scopul de a creşte producţia proprie.

Luând în considerare acordul cu Aaylex, volumul total al creditelor semnate de IIB în România, din 2012 şi până în prezent, ajunge la 51 de milioane de euro, printre clienţi numărându-se BT Leasing, Romcab şi Agricover.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb