Nuclearelectrica a înregistrat în primele nouă luni din 2009 afaceri de 1,128 mld. lei, în creştere cu 6,2% faţă de perioada similară din 2008, iar profitul net s-a majorat cu 15,4%, la 138,1 milioane lei, potrivit informaţiilor furnizate agenţiei NewsIn de către producătorul de electricitate.
"La 30 septembrie 2009, SN Nuclearelectrica a înregistrat o cifră de afaceri de 1.128.749.846 lei şi un profit net de 138.121.247 lei, comparativ cu o cifră de afaceri de 1.062.646.617 lei şi un profit net de 119.614.667 lei înregistrate la 30.09.2008", potrivit Nuclearelectrica.
Conform sursei citate, creşterea cifrei de afaceri şi a profitului net, în primele nouă luni ale anului 2009, se datorează creşterii cantităţii de energie electrică produsă şi livrată de CNE Cernavodă.
Reprezentanţii Nuclearelectrica au declarat pentru NewsIn că SN Nuclearelectrica SA (SNN) nu se confruntă cu probleme majore cauzate de contextul actual, iar prioritatea numărul unu o reprezintă realizarea şi vânzarea producţiei de energie programate pentru anul 2010.
"Au existat solicitări de reducere a cantităţilor de energie livrate din partea unor furnizori, însă SNN SA a aplicat politica eşalonarilor, fapt ce nu implică o reducere a cantităţii de energie. O altă măsură pe care compania o aplică se referă la echilibrarea costurilor în raport cu încasările. În cazul în care ar exista un dis-ponibil de energie, cantitatea respectivă de energie ar fi vândută pe piaţă pentru ziua următoare", au mai spus reprezentanţii Nuclearelectrica.
Nuclearelectrica a produs în primele nouă luni ale anului 8.679.399 MWh, cu 7% mai mult faţă de producţia realizată în perioada similară din anul trecut, întrucât perioada opririi planificate a fost mai mare anul trecut.