Vietnamul i-a plasat astăzi în lockdown pe cei opt milioane de locuitori ai capitalei sale, Hanoi, pentru a încerca să limiteze înmulţirea cazurilor de infectare cu coronavirus, transmite France Presse, conform Agerpres.
Autorităţile au raportat vineri peste 7.000 de cazuri de infectare pe teritoriul ţării, al treilea record de infectări zilnice depăşit într-o săptămână.
Centrul capitalei, de obicei foarte animat, era pustiu şi magazinele erau deja închise în momentul intrării în vigoare a lockdown-ului, chiar dacă pe străzile de la periferie mai puteau fi văzute câteva persoane.
După ce reuşise să ţină sub control asalturile epidemiei anul trecut, Vietnamul a înregistrat o explozie a contagiunilor de la sfârşitul lunii aprilie şi circa o treime din cei 100 milioane de locuitori sunt deja în lockdown.
Vietnamul a fost una din puţinele economii mondiale care au consemnat o creştere anul trecut, graţie capacităţii sale de a ţine sub control transmiterea coronavirusului în primele valuri ale pandemiei.
Însă ţara din Asia de Sud-Est a avut o campanie lentă de procurare şi administrare de vaccinuri, până acum fiind injectate doar aproape 4,5 milioane de doze. Vietnamul încearcă de asemenea să dezvolte propriile vaccinuri, iar autorităţile speră în atingerea imunităţii colective la începutul anului viitor.