Băncile din Uniunea Europeană vor avea nevoie, în mod colectiv, de rezerve suplimentare de 1,2 miliarde de euro (1,18 miliarde de dolari) pentru a îndeplini în totalitate un set de reguli globale referitoare la capital, până în 2028, a anunţat Autoritatea Bancară Europeană (EBA), transmite Reuters, conform News.ro.
Autoritatea Bancară Europeană a declarat vineri că implementarea integrală a acordului global Basel III ar duce la o creştere medie de 15% capitalului de rang întâi (Tier 1), o mare parte a deficitului de rezerve fiind în rândul băncilor mai mici, a căror activitate este concentrată la nivel naţional.
Băncile s-au confruntat cu cerinţe de capital mult mai dure, după ce unele dintre ele au fost salvate cu bani publici în timpul crizei financiare globale care a avut loc cu mai bine de un deceniu în urmă.
Cerinţele din regulile Basel III au fost în mare parte respectate, dar unele elemente rămase urmează să fie implementate pe deplin până în 2028 în UE, Marea Britanie, Statele Unite şi alte jurisdicţii.
Uniunea Europeană intenţionează să amâne cu doi ani măsurile, până în ianuarie 2025, când băncile ar trebui să înceapă să implementeze normele Basel III rămase.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 02.10.2022, 13:52)
Am crezut initial ca nu s-a ytradus bine. 1,2 miliarde e o suma mica. dar stirea de pe Reuters e aceeasi
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 02.10.2022, 14:55)
la 500 milioane de europeni, cam 2 euro si 40 centi de la fiecare. ori 3 oua si-un litru de lapte si e salvat sistemul bancar european. iuhuuuuu