Camerele de tortură descoperite în Herson au fost finanţate de statul rus

ECHIPĂ DE ANCHETĂ: Camerele de tortură descoperite în Herson au fost finanţate de statul rus

G.D.
Internaţional #Adevărul - prima victimă / 2 martie 2023

Reţeaua de cel puţin 20 de camere de tortură din regiunea Herson din sudul Ucrainei, recent eliberată, a fost "planificată şi finanţată direct de statul rus", au afirmat astăzi anchetatori de crime de război, menţionând dovezi noi, relatează Reuters, conform Agerpres.

Echipa de justiţie mobilă, finanţată de Marea Britanie, UE şi SUA, conlucrează cu procurori ucraineni pentru crime de război în Ucraina, inclusiv în Herson, după recuperarea oraşului de la forţele ruse, în noiembrie, după peste opt luni de ocupaţie, menţionează Reuters.

Kremlinul nu a comentat deocamdată această informaţie.

Reuters a relatat în ianuarie, citând autorităţile ucrainene, că circa 200 de persoane ar fi fost supuse la torturi în 10 amplasamente din Herson, supravieţuitori declarând agenţiei de presă că au fost torturaţi inclusiv cu şocuri electrice şi tehnici de sufocare.

Kremlinul şi Ministerul rus al Apărării nu au răspuns atunci la întrebările Reuters despre presupusele torturi şi detenţii ilegale. Moscova, care afirmă că desfăşoară o "operaţiune militară specială" în Ucraina, a negat că a comis crime de război sau a vizat civili.

Echipa mobilă, susţinută de experţi internaţionali, acordă asistenţă procuraturii generale ucrainene pentru examinarea a peste 71.000 de semnalări de crime de război pe plan naţional în Ucraina, după invazia din 24 februarie 2022.

"Noi dovezi colectate din Herson arată că aceste camere de tortură au fost planificate şi finanţate direct de statul rus", a conchis într-un comunicat echipa creată de avocatul britanic Wayne Jordash.

Potrivit unor martori, forţele ruse au folosit tortura cu şocuri electrice şi simularea înecului. Cel puţin 1000 de supravieţuitori au furnizat dovezi anchetatorilor şi peste 400 de persoane au fost date dispărute din Herson, conform comunicatului.

Finanţarea reţelei de facilităţi de tortură, operate de diferite agenţii ruse de securitate - inclusiv Serviciul federal de securitate FSB, biroul local din Herson al FSB şi Serviciul penitenciar rus - s-a înscris în planul statului rus de a "subjuga, reeduca sau ucide lideri civici ucraineni şi disidenţi obişnuiţi", a mai scris echipa.

Reuters menţionează că nu a putut verifica aceste alegaţii.

Curtea Penală Internaţională a lansat la rândul său o anchetă, în cadrul eforturilor de a-i trage la răspundere pe cei care se fac vinovaţi de crime de război, crime împotriva umanităţii şi genocid în Ucraina.

Opinia Cititorului ( 6 )

  1. Putler. Nu-i mai cautati pe pestii mici. Ordinele vin de sus in RUZZZZIA

    1. Putler= Butoiasul cu Botox

    Pe cand cercetarea si pedapsirea celor care au

    pus umarul la Centrul de detenție de la Guantanamo,

    total ilegal, cu torturi si multe decese  

    1. ia compara torturile si multele decese

    "Programul Phoenix" de tortura in Vietnam a fost finantat de yankei.

    Tortura practicata de yankei in numele "democratiei" este in regula. 

    1. Go home si participa si tu la un astfel de program!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb