Eclipsă totală - impresiile unui străin despre experienţa românească

În familia mea, România are o semnificaţie aparte. Spre sfârşitul lui aprilie 1945, în vechiul nostru sat din Moravia, un brav ofiţer român a salvat-o pe bunica mea de furia războiului. Ofiţerul avea un păr negru ca smoala, ochi albaştri superbi şi vorbea o italiană impecabilă. Mama mea s-a îndrăgostit de un jurnalist român de etnie germană la începutul anilor 1960, dar povestea lor de dragoste a fost curmată de dorinţa lui Ceauşescu de a câştiga valută forte, vânzându-l Occidentului. Tatăl meu a întâlnit-o pe mama mea la Constanţa, în timp ce servea ca ofiţer în marina comercială cehă. Mama mea spunea că a învăţat să vorbească româneşte pentru că era limba cea mai apropiată de italiană şi pentru că am fi putut călători aici. Într-un final, când aveam şase ani, ne-a suit pe mine şi pe sora mea în maşina noastră FIAT 500 şi am traversat munţii Carpaţi ca să petrecem o lună la mare. Am fost crescut în admiraţie pentru ţara voastră...

Acum, conduc printre munţi, spre Sibiu, gândindu-mă la ce a adus România în viaţa mea şi, sincer, la ce am adus eu României. Trăind viaţa privilegiată şi izolată a unui preşedinte de bancă, privind lumea prin fereastra limuzinei mele, în mod sigur nu sunt un expert în ceea ce priveşte ţara voastră. Totuşi, există câteva observaţii pe care aş vrea să le împărtăşesc, după ce am trăit mai mult de jumătate din viaţa mea departe de casă.

România va rămâne în sufletul familiei mele ca un loc cu totul special, o imagine frumoasă a bunătăţii, împreunată cu promisiunea unui viitor mai bun.

Dar există, de asemenea, alte imagini de un contrast profund, întunecate şi fără speranţă. Să vă explic...

România este o ţară eterogenă din toate punctele de vedere, etic, economic, social şi cultural. Pentru mine, nu este o singură ţară, ci un amestec între Europa Centrală, Balcani şi Levant. Şi asta este exact ceea ce face ţara voastră atât de frumoasă şi, de asemenea, imposibil de administrat din multe puncte de vedere. Este cea mai complexă intersecţie dintre pozitiv şi negativ, de la bulevardele elegante din nordul Bucureştiului la uliţele noroioase ale satelor din Banat sau Bucovina. Şi aşa ajung la oamenii pe care i-am cunoscut aici. Unii dintre ei erau incredibili şi era o plăcere să fii în compania lor, alţii mai puţin, iar câţiva m-au băgat în sperieţi. Unii dintre ei au un potenţial imens pentru a conduce ţara spre progres şi a o face un loc mai bun.

Românii obişnuiţi, pâinea lui Dumnezeu, sunt admirabili. Acest lucru este valabil şi pentru omul din magazinul de biciclete, pentru extraordinara noastră menajeră, pentru şofer şi pentru mulţi alţii. Oneşti, muncitori şi caractere puternice... Poate că cea mai mare calitate o reprezintă capacitatea de a rezista în faţa împrejurărilor grele.

Apoi, trebuie să vorbesc şi despre oamenii de afaceri de vârf. Un petrolist dispus să facă orice sacrificiu pentru a se ţine de cuvânt, luptându-se cu hidra personajelor dubioase... Un doctor, care a construit un imperiu medical, devotat ajutorării săracilor... Un bancher care vorbeşte despre România ca şi cum ar fi copilul răsfăţat şi talentat al vecinului. Imaginea impresionistă a multor oameni numiţi politic, circulând pe uşa rotativă a ministerelor în costumele lor impecabile, cu tunsori perfecte şi cu discursuri fantastice. Spun "impresionistă", pentru că tabloul s-a estompat rapid într-o imagine de promisiuni deşarte şi puţină acţiune. Unii dintre ei au ajuns să poarte "brăţări" oferite de către Poliţie... Totul la timpul potrivit.

Au existat, de asemenea, întâlniri înfricoşătoare cu rămăşiţe de agenţi ai Securităţii, care se agaţă de păstrarea aurei regimurilor "conspirative". Totuşi, cred că natura o să se ocupe de ei şi Slavă Domnului! că o face. Spiritul României a trecut printr-o refacere, vizibilă în imaginile tinerilor care se străduiesc să devină mai europeni decât europenii. M-am bucurat foarte mult să văd acest lucru şi să contribui la el. România trebuie să-şi exporte mai mulţi pictori, muzicieni, actori, scriitori şi sculptori în restul lumii, pentru că are multe de oferit.

Am avut, de asemenea, imagini cu bogăţia ostentativă parcată în faţa restaurantelor Isolletta şi ElCapitano în contrast cu autostopiştii nevoiaşi de pe DN 1. Cu înţeleptul din birourile instituţiilor publice vorbind despre nevoia de a crea un "new deal", un contract social pentru a eradica sărăcia şi a reaprinde speranţa. Toate acestea în opoziţie cu falia adâncă dintre liderii bisericii, cauzată de milenii de neîncredere.

Sute de mii dintre acei oameni tineri şi promiţători plecaţi peste hotare, trimiţând bani din Spania, Italia şi Germania pentru a-şi răscumpăra vinovăţia faţă de întreaga generaţie de copii abandonată şi lăsată să crească fără părinţi. Într-adevăr, românii merită mai mult, un "new deal", dar aşa ceva este de neatins din perspectiva zilei de astăzi.

Am venit să fac o treabă ce a creat şi mai multă durere. Indiferent cum privesc lucrurile, nu pot să nu mă simt adânc îndurerat faţă de oamenii care şi-au pierdut locul de muncă din cauza restructurării băncii. Ca profesionist, fac lucruri pe care nu mulţi vor să le facă. În afară de a lua decizii dificile şi nepopulare, mi-am înţeles rolul ca fiind acela de a sprijini un "new deal" în condiţiile creării de prosperitate prin creştere economică. Acest obiectiv rămâne neatins şi numai timpul ne va spune dacă măcar s-au pus bazele sale sau nu. Eu sper sincer că asta s-a întâmplat, dar nu sunt, totuşi, naiv ca să nu văd riscurile şi ele sunt formidabile. Totuşi sunt optimist, deoarece România şi românii sunt extrem de perseverenţi şi foarte rezistenţi. Indiferent ce se întâmplă, spiritul de supravieţuire pragmatic va permite ţării să reuşească şi o va conduce spre un viitor mai bun.

Am speranţa că, peste cinci ani, când mă voi întoarce, va exista o autostradă care va lega Praga de Bucureşti şi vom fi din nou împreună. Vă doresc noroc şi Dumnezeu să vă aibă în pază... La revedere, România!