Economiile emergente susţin redresarea comerţului global

Călin Rechea
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 27 aprilie 2021

Economiile emergente susţin redresarea comerţului global
Călin Rechea

Indicele volumului schimburilor comerciale la nivel global a înregistrat un nou record în februarie 2021, susţinut de activitatea comercială de la nivelul economiilor emergente, conform datelor din raportul World Trade Monitor, publicat de institutul olandez CPB (www.cpb.nl) (vezi graficul 1).

Pe fondul celei mai mari creşteri anuale din ultimele 28 de luni, de 5,4%, după un avans de 5,2% în luna precedentă, indicele comerţului global a urcat până la 128 de puncte, de la 127,7 puncte, în condiţiile unei creşteri lunare de 0,3%. Creşterea lunară anterioară a fost revizuită în scădere până la 1,9% de la 2,6%.

Volumul schimburilor comerciale de la nivelul economiilor emergente şi-a accelerat creşterea anuală până la 14,3%, cea mai ridicată din septembrie 2010, de la 12,8% în luna anterioară, pe fondul unei creşteri lunare de 0,4%, iar volumul schimburilor comerciale de la nivelul economiilor avansate şi-a temperat creşterea anuală până la 1,2%, de la 1,5% în luna anterioară, în condiţiile unei creşteri lunare de 0,2%. Indicele volumului schimburilor comerciale din zona euro şi-a temperat scăderea anuală până la 2,8% de la 3,2% în luna anterioară, pe fondul unei creşteri lunare de 1%, după un declin de 1,3% în luna precedentă.

Importurile şi-au temperat contracţia până la 2,7%, de la 4,2%, pe fondul unei creşteri lunare de 1,8%, iar scăderea anuală a exporturilor s-a accelerat până la 2,9%, de la 2,1%, pe fondul unei creşteri lunare de 0,2%.

Dinamica schimburilor comerciale din Europa Centrală şi de Est şi-a accentuat tendinţa pozitivă. Creşterea anuală a fost de 2,1%, după un avans de 1,2% în luna precedentă, pe fondul unei creşteri lunare de 1%. Exporturile şi-au temperat scăderea anuală până la 0,7%, de la 1,5% în luna anterioară, pe fondul unei creşteri lunare de 1,2%, iar importurile şi-au accelerat creşterea anuală până la 5,3%, de la 4,4% în luna precedentă, pe fondul unui avans lunar de 0,8%.

La nivelul economiilor emergente din Asia, exclusiv China, creşterea anuală s-a accelerat până la 9%, de la 5% în luna precedentă, în condiţiile unui avans lunar de 4,2%. Volumul exporturilor şi-a temperat creşterea anuală până la 8,3%, de la 9,3%, în condiţiile unei creşteri lunare de 2,8%, iar volumul importurilor şi-a accelerat creşterea anuală până la 9,8%, de la 1,2% în luna anterioară, pe fondul unei creşteri lunare de 5,5%.

Schimburile comerciale ale Chinei au înregistrat un recul după creşterea explozivă din prima lună a anului 2021. Pe fondul unei scăderi lunare de 1,2%, volumul schimburilor comerciale şi-a accelerat creşterea anuală până la 37,7% în februarie 2021, de la 35,6% în luna anterioară. Volumul exporturilor şi-a accelerat creşterea anuală până la 57,4%, de la 55,6% în luna precedentă, în condiţiile unei scăderi lunare de 1,1%, iar volumul importurilor şi-a accelerat creşterea anuală până la 21,9%, de la 19,2%, pe fondul unui declin lunar de 1,4%.

Volumul schimburilor comerciale ale Japoniei a crescut cu o rată anuală de 8,4%, după o creştere de 4,3% în luna precedentă, pe fondul unui declin lunar de 0,3%. Exporturile şi-au temperat semnificativ creşterea anuală, până la 0,5%, de la 8,1%, pe fondul unei scăderi lunare de 3,3%, iar importurile şi-au accelerat creşterea anuală până la 16,8%, de la 0,7% în luna anterioară, pe fondul unui avans lunar de 2,6%.

După trei creşteri anuale consecutive, schimburile comerciale ale Statelor Unite au înregistrat prima scădere anuală în februarie 2021, de 1,3%, pe fondul unei scăderi lunare de 3,6%. Importurile şi-au temperat creşterea anuală până la 7,2%, de la 7,6% în luna precedentă, în condiţiile unei scăderi lunare de 2,3%, iar exporturile şi-au accelerat puternic scăderea anuală, până la 9,8%, de la 2,8% în luna anterioară, pe fondul unei scăderi lunare de 5,1%.

Tendinţa pozitivă ar putea reveni în perioada următoare, conform celor mai recente date privind indicele transporturilor de la Cass Information Systems (CIS). În condiţiile unei creşteri lunare de 5,8% în martie 2021, după un avans de 1,8% în luna precedentă, creşterea anuală a indicelui transporturilor din SUA s-a accelerat până la 10%, de la 4,1% în luna precedentă şi pe fondul unui efect de bază favorabil.

Exporturile au avut un rol important şi pentru dinamica schimburilor comerciale la nivelul Americii Latine. Acestea şi-au accelerat scăderea anuală până la 4,6% în februarie 2021, de la 2,4% în luna anterioară, pe fondul unei scăderi lunare de 0,7%. Volumul total al schimburilor comerciale a scăzut cu o rată anuală de 0,9%, după o scădere de 0,6% în luna anterioară, pe fondul unei scăderi lunare de 0,4%, în condiţiile în care importurile au crescut cu o rată anuală de 3,3%.

Tot datele institutului olandez CPB mai arată o creştere anuală de 6,9% a producţiei industriale globale în februarie 2021, după un avans de 7,5% în luna anterioară, pe fondul unei scăderi lunare de 0,3%.

China a fost un factor determinant al acestei dinamici, în condiţiile în care avansul anual al producţiei sale industriale s-a accelerat până la 35,5%, de la 35%, pe fondul unei creşteri lunare de 1,6%.

Creşterea anuală de la nivelul economiilor emergente s-a menţinut la 16,7%, în condiţiile unei creşteri lunare de 0,8%, pe fondul unui declin anual de 1,9% al producţiei industriale din Europa Centrală şi de Est.

Producţia industrială din economiile avansate şi-a accelerat scăderea anuală până la 2,3%, de la 0,9% în luna precedentă, pe fondul unei scăderi lunare de 1,5%.

În timp ce producţia industrială din zona euro şi-a accelerat scăderea anuală până la 2,4%, de la 1% în luna precedentă, în condiţiile unei scăderi lunare de 1,3%, producţia industrială din SUA şi-a accelerat declinul anual până la 4,8%, de la 2,1% în luna anterioară, pe fondul unei scăderi lunare de 2,6%.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb