ECONOMIŞTII: "Pieţele financiare fierb, în aşteptarea deciziei FED"

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 2 septembrie 2015

"Pieţele financiare fierb, în aşteptarea deciziei FED"

FED urmează să se reunească în perioada 16-17 septembrie, când ar putea decide o creştere a dobânzii

Unii analişti susţin că FED nu va lua o astfel de măsură, din cauza deprecierii yuanului

Indicele ROBOR a atins maximul ultimelor patru luni, după ce, în iulie, dobânzile la creditele noi de consum pentru populaţie, acordate în lei, au crescut

Pieţele financiare din toată lumea sunt nerăbdătoare să afle decizia pe care FED urmează să o adopte în această lună, context în care băncile comerciale, dar şi cele centrale au început să reacţioneze.

La noi, în ultima perioadă, au avut loc majorări ale dobânzilor aferente creditelor noi de consum acordate în lei populaţiei, dar s-a majorat şi nivelul indicelui ROBOR la trei luni, care a înregistrat creşteri constante şi noi maxime ale ultimelor patru luni.

Majoritatea economiştilor pun aceste mişcări în special pe seama politicii pe care urmează s-o adopte FED.

Analistul economic Aurelian Dochia, administrator în cadrul BRD Groupe Societe Generale, subliniază că această aşteptare face ca toate pieţele financiare din lume să fie incerte, pentru că, dacă FED va începe cu o creştere a dobânzii, "toate pieţele se vor resimţi".

Domnia sa ne-a precizat: "Toată lumea aşteaptă ca Banca Centrală a Americii (n.r. FED) să ia o decizie fundamentală în cadrul reuninunii din septembrie, când există şanse mari ca aceasta să finalizeze programul de relaxare cantitativă şi să crească dobânda.

În acest context, au loc mişcări în sectorul bancar din întreaga Europă, în anticiparea deciziei FED, întrucât pieţele sunt foarte nervoase şi volatile peste tot în lume".

O mişcare ce a atras atenţia zilele trecute a fost licitaţia repo organizată de BNR în 31 august, în valoare de circa 1,93 miliarde lei. O sumă mai mare oferită de BNR în cadrul operaţiunilor de tip repo în acest an a fost în luna aprilie, respectiv 4,54 miliarde lei.

Prin licitaţiile repo, BNR urmăreşte stabilizarea pieţei, astfel încât aceasta să nu aibă mişcări de amploare, atât din punct de vedere al dobânzilor, cât şi în ceea ce priveşte fluctuaţiile cursului de schimb, ne-a explicat Aurelian Dochia.

Domnia sa nu este singurul specialist care susţine că evoluţiile externe stau la baza mişcărilor din segmentul nostru bancar.

Economistul Călin Rechea subliniază că multe dintre fenomenele externe sunt, deocamdată, neobservabile, estimând că indicele ROBOR îşi va continua trendul crescător.

Consiliul de politică monetară al FED urmează să se reunească în zilele de 16-17 septembrie.

Stanley Fischer, vicepreşedintele FED, a spus, recent, că banca nu trebuie să aştepte ca inflaţia să revină la nivelul ţintit de 2% ca să înceapă înăsprirea politicii monetare.

Astfel, Fischer a lăsat deschisă posibilitatea ca Federal Reserve să înceapă majorarea dobânzilor la şedinţa conducerii instituţiei din septembrie.

Albert Edwards, analist la Societe Generale, scria că, din cauza dobânzilor aflate la minime istorice şi a uriaşelor deficite bugetare "acumulate" în ultimii ani, "relaxarea cantitativă va fi accelerată până când zgomotul tiparniţelor se va auzi de pe Marte".

Analiştii: "Codul nostru fiscal şi scăderea surplusului de lichiditate din bănci stau, de asemenea, la baza mişcărilor din piaţă"

Unii economişti afirmă că, alături de conjunctura internaţională, din ce în ce mai turbulentă şi volatilă, există şi factori interni care s-ar afla la baza mişcărilor de pe pieţele financiare, unul dintre aceştia fiind Codul Fiscal.

"În iulie comparativ cu luna precedentă, s-au majorat dobânzile la creditele noi de consum în lei, ca urmare a creşterii cererii de credite. În acelaşi timp, creşterea ROBOR din ultima perioadă vine în contextul în care urmează să fie modificat mixul de politici economice pe plan intern, iar aici vorbim despre proiectul Codului Fiscal. Dacă Guvernul scade taxele, BNR acţionează pe dobândă", ne-au spus specialiştii.

Aceştia susţin că nu este criză de lichiditate în piaţa noastră bancară, dar că diversele presiuni conduc la majorarea ratelor de dobândă interbancară, caz în care BNR intervine, aşa cum a făcut zilele trecute, cu ultima licitaţie Repo.

În acelaşi ton, în cadrul unui raport de analiză, economiştii de la Banca Transilvania precizează: "Evoluţiile divergente ale marjelor nete din sectorul bancar intern în luna iulie reflectă perspectiva modificării mixului intern de politici economice şi creşterea cererii de credite în lei (cu impact asupra ratelor de dobândă la creditele în moneda naţională). (...) Şi pentru perioada urmatoare ne aşteptăm ca ratele de dobândă practicate în sectorul bancar intern să fie influenţate de perspectiva modificării mixului intern de politici economice, dar şi de evoluţiile macro-financiare externe (îndeosebi, perspectivele de politică monetară din principalele blocuri ale lumii)".

Ciprian Dascălu, economist şef în cadrul ING Bank, afirmă că, deşi pe termen scurt un factor care ar putea să stea la baza creşterii indicelui ROBOR ar putea să fie scăderea surplusului de lichiditate din piaţa bancară, bazată pe o creştere sezonieră de numerarul din circulaţie, pe termen mediu, la baza evoluţiei dobânzilor de la noi vor sta deciziile FED.

Reducerea surplusului de lichiditate vine şi din majorarea sumei din contul trezoreriei, mai subliniază domnul Dascălu, care se aşteaptă ca lichiditatea din bănci să se îmbunătăţească din luna septembrie, când numerarul va scădea.

Domnia sa apreciază că, în mod clar, FED va începe o creştere graduală a dobânzii.

Conform datelor publicate de BNR, în iulie faţă de luna precedentă, dobânzile medii anuale aferente creditelor noi de consum în lei pentru populaţie au crescut, în timp ce dobânzile acordate la depozite şi-au continuat trendul descrescător.

Ieri, indicele ROBOR la trei luni a atins pragul de 1,51%, potrivit BNR, nivel pe care dobânda interbancară nu l-a mai avut din data de 29 aprilie 2015.

La începutul lunii februarie a acestui an, ROBOR la trei luni se cifra la 1,49%, în timp ce, la începutul lunii august, acest indice avea o valoare de 1,32%.

ROBOR, care reprezintă rata interbancară a dobânzii la depozitele plasate, este indicele utilizat de bănci la formarea dobânzii aferente creditelor.

Rezervele valutare la Banca Naţională a României se situau, în data de 31 august, la nivelul de 29,34 miliarde euro, faţă de 29,15 miliarde euro la 31 iulie 2015.

Potrivit informaţiilor publicate de Banca Centrală, în cursul lunii august, au avut loc următoarele operaţiuni: "intrări de 654 de milioane de euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor Publice, alimentarea contului Comisiei Europene şi altele; ieşiri de 465 milioane euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, plăţi de rate şi dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută şi altele".

Rezerva de aur s-a menţinut la 103,7 tone. În condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea acesteia s-a situat la circa 3,33 miliarde euro.

Rezervele internaţionale ale României (valute plus aur), la 31 august 2015, au fost de 32,67 miliarde euro, faţă de 32,44 miliarde euro la 31 iulie 2015.

Plăţile scadente în luna septembrie 2015 în contul datoriei publice denominate în valută, directe sau garantate de Ministerul Finanţelor Publice, însumează circa 349 milioane euro.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb