Edenred România lansează un program naţional de susţinere a restaurantelor

S.B.
Companii / 4 iunie 2020

Edenred România lansează un program naţional de susţinere a restaurantelor

Odată cu redeschiderea tuturor restaurantelor, Edenred România lansează programul "More than Ever", prin care sprijină restaurantele, cantinele, firmele de catering şi cafenelele să îşi reia mai uşor activitatea obişnuită, după o perioadă în care tot sectorul HORECA a fost blocat, în contextul pandemiei de COVID-19, potrivit unui comunicat al companiei.

În cadrul campaniei, Edenred îşi propune să susţină această industrie şi să invite cât mai mulţi beneficiari de carduri de masă în restaurante, oferind contravaloarea a 20.000 de mese gratuite, de care angajaţii români se pot bucura în reţeaua de comercianţi parteneri din program, propunându-le să iasă la masă - #iesimlamasa.

"Segmentul HORECA a trecut prin cel mai dificil test din ultimii ani şi este de datoria noastră să le fim alături partenerilor Edenred, să îi ajutăm să crească din nou. Restaurantele şi cafenelele sunt importante pentru societate nu numai din perspectiva unui loc în care mergem să mâncăm sănătos, ci reprezintă şi un loc drag unde ne construim amintiri, unde mergem să ne întâlnim cu prietenii, familia sau cu partenerii de afaceri. Revenirea la normalitate va fi, cu siguranţă, o provocare pentru acestea şi tocmai de aceea, vom oferi contravaloarea a 20.000 de mese în oraş pentru a încuraja fiecare utilizator Edenred Ticket Restaurant© să iasă la masă şi să îşi susţină restaurantul preferat. Dacă #iesimlamasa, contribuim activ la revenirea acestei industrii în cel mai scurt timp.", declară Dana Sîntejudean, Managing Director Edenred România.

Edenred s-a implicat pe parcursul acestei perioade în mai multe proiecte care vin în sprijinul companiilor client, al beneficiarilor şi comercianţilor parteneri din România. A facilitat tranziţia de la tichete pe suport hârtie la carduri fără costuri suplimentare pentru angajatori, a digitalizat procesele operaţionale şi a implementat plata online pentru toate produsele, inclusiv dezvoltând parteneriate cu platforme online de comenzi şi livrări mâncare.

Compania a ajutat restaurantele încă de la debutul crizei COVID-19, promovând activ comercianţii parteneri care ofereau atât livrarea la domiciliu, cât şi ridicarea din locaţie a comenzilor. Edenred România a încurajat utilizatorii să comande mâncare caldă şi sănătoasă şi să plătească online cu cardul de masă Edenred Ticket Restaurant, în condiţii de siguranţă, dintr-o reţea de restaurante partenere dezvoltată la nivel naţional.

Campania lansată în România face parte din iniţiativa globală a grupului Edenred, în cadrul căreia a fost creat fondul "More than Ever", în valoare de până la 15 milioane de euro, menit să sprijine proiecte şi investiţii în măsuri specifice minimizării efectelor crizei provocate de pandemia COVID-19.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Un astfel de program poate fi sustinut foarte simplu - prin ridicare valorii tichetului zilnic de masa de la 15 lei cat este in prezent la 50 de lei pe zi, plus extinderea ariei de folosire la cafenele si restaurante.

    Un tichet de 50 lei pe zi inseamna o deductibilitate de 50x22 zile= 1100 lei pe luna.. un buget minimal pentru mancare pentru fiecare persoana.. Cam asta ar fi ideea unui astfel de sprijin.

    Vad ca guvernul Catzu Matzu prefera vrajeala in loc de ajutoare concrete.  

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb