EDIŢIE ANIVERSARĂ BURSA - 30 DE ANI În căutarea Binelui General

Ziarul BURSA a ajuns la vârsta maturităţii îndrăzneţe: treizeci de ani. Şi nu oricum! Cei treizeci de ani sunt împliniţi în plină epidemie de Covid 19: o invitaţie în sine la reflecţie asupra raportului dintre Timp şi Istorie. Căci dacă Istoria poate fi modelată prin raţiune, Timpul este, dincolo de aparenţa sa mecanică, absolut imprevizibil. Declinându-se în perioade care îi cadenţează trecerea şi care, când se completează, când se opun, Timpul marchează Istoria. Iar în cei treizeci de ani a fost loc - într-un interval relativ scurt de timp - pentru mai multe perioade. Între societatea euforică de după Revoluţia din 1989 repede bulversată de mineriada din iunie 1990, cea în care apărea primul număr al ziarului şi timpurile de acum sunt tot atâtea asemănări câte deosebiri. Dar, dincolo de toate şi de tot există speranţa şi iluzia că atunci am pornit cu toţii în căutarea Binelui General. Doar că unii s-au rătăcit pe drum! Oare de ce? BURSA a încercat să răspundă întrebărilor, să analizeze situaţiile, să măsoare distanţele şi mai ales să stea mărturie rea­lizărilor şi eşecurilor cu care a fost presărat lungul drum spre atingerea acestui scop.

Căutarea Binelui General este, sau ar trebui să fie, fundamentul oricărei organizări sociale, economice sau politice. Această noţiune, a cărei origine o găsim deja în viziunea părinţilor fondatori ai gândirii politice - atenienii Socrate şi Platon şi atenianul prin adopţie Aristotel - se referă la relaţia dintre accesul limitat, prin natura lucrurilor, la resurse şi interesul legitim al membrilor unei comunităţi de a benefica cât mai mult şi cât mai bine de acestea. De aceea o guvernare bună nu poate fi decât o guvernare dreaptă, care asigură accesul tuturor la resurse esenţiale şi nu creează categorii privilegiate. Despre cum s-ar putea realiza acest obiectiv a fost vorba în cei treizeci de ani care au trecut, dar şi în cei ce vor urma.

Considerarea Binelui General din punctul de vedere al obiectivelor pe care le urmăreşte conduce analiza spre un set de "bunuri sociale" care ilustrează un mixt între situaţia geografică şi geologică, datele biologice, organizarea socială şi, nu în ultimul rând, de specificul şi calitatea confruntării politice. Totuşi, definiţia Binelui General nu se află în obiectivele sale, ci în capacitatea de a construi societatea prin participarea, fie şi inconştientă, la un proiect etic care presupune trăirea împreună.

Ca orice călătorie, şi drumul prin cei treizeci de ani de tranziţie a presupus apelul la ghizi. Iar acesta era resortul politicii şi, dacă avem impresia că ne-am rătăcit pe parcurs, asta se întâmplă pentru că ghizii fie nu ştiau încotro duce Drumul, fie nu voiau să pornească pe acest Drum, fie erau pur şi simplu incompetenţi. Astfel s-a ajuns la noua atomizare a societăţii, alta decât cea provocată de experienţa totalitară a Omului Nou, o atomizare indusă de un individualism dus la extrem care s-a transformat din aliatul în contrariul Binelui General.

Ghizii nu au avut, se vede treaba, nici cunoaşterea necesară, nici credinţă în ţel, şi nici măcar vocaţia pedagogică de a pregăti societatea de drum. Căci ghizii nu erau doar politicieni, ci şi formatori de toate felurile. Unii dintre aceştia au încercat mai întâi să împiedice Călătoria, apoi, dacă nu au putut s-o zădărnicească, au încercat din răsputeri să întârzie Ajungerea, pentru ca în final, odată ce am ajuns undeva - unde se presupunea că trebuia să ajungem, - au încercat să-şi facă Parte: să împartă selectiv, în numele Partidului, fructele necoapte ale acestui Paradis închipuit.

Pentru simplificare, propun să împărţim aceşti treizeci de ani în trei decade: prima: anii 090, fiind decada Căutării, a doua decadă, cea a anilor 2000, a Găsirii drumului, şi ultima decadă, cea pe care o încheiem, a Rătăcirii. Să urmeze oare cea a Regăsirii? Dacă ar fi aşa, depinde şi de noi!

În prima decadă, dominată de personalitatea inconstantă a lui Ion Iliescu şi de partidele sale de adunătură, a fost o etapă a întârzierii tranziţiei - atât către democraţie, cât şi de economia de piaţă liberă - care a lăsat ţara fără mijloace de reacţie, victimă a imprevizibilităţii Vremilor. Aşa se face că România a fost lovită din plin de criza economică asiatică din 1997- 1998 care a dus ţara aproape de faliment. Astăzi, păstrând proporţiile, parcă Istoria se repetă! Atunci Convenţia Democratică s-a aflat în faţa Imprevizibilului, lipsită de resurse, moştenind un buget vlăguit şi o economie nereformată; acum, criza Covind19 ne-a prins cu un PNL minoritar în parlament, dar la guvernare, ca şi atunci, şi cu visteria goală şi cu reformele neterminate.

În astfel de condiţii, Piaţa - dezlănţuită, nedomolită de morală sau politică şi incapabilă să ţină locul Statului - pare să contrazică, prin însăşi natura sa, idealul de egalitate pe care societăţile democratice l-au pus în Binele General. În aceste Timpuri, individualismul a dezorientat actorii sociali care au delăsat acţiunea în comun, ceea ce a condus la fragmentarea socială şi politică a societăţii. Căci apărarea Binelui General înseamnă nu simpla competiţie între indivizi, fie aceştia şi formal egali, ci o autentică etică a solidarităţii. Iar Solidaritatea, fără de care nicio societate nu poate exista, a fost marea absenţă a acestor timpuri.

A doua decadă a fost cea a atingerii obiectivelor de etapă, a Găsirii sensului. Dar a fost de foarte scurtă durată, căci ratarea primei decade a făcut ca intrarea noastră în UE să fie aproape simultană cu Criza din 2008. Şi toate aceste probleme s-au tradus în politică prin încercări succesive - sub Adrian Năstase şi Traian Băsescu, unii din artizanii Marii Ratări din decada precedentă - de instaurare a unui control politic autoritar. O moştenire a naţional-comunismului, adaptată Timpurilor post-democratice, care a adus ţara în pragul Căderii.

Puţin a lipsit ca România să devină, în a treia decadă, cea pe care o încheiem acum, o autentică anti-democraţie precum marea majoritate a fostelor state comuniste. Doar ceea ce părea o slăbiciune fondatoare, divizarea României în funcţie de cultura politică specifică fiecărei provincii istorice şi a clivajului efectiv - netradus (încă?) în organizarea politică, dar care a acţionat la nivelul societăţii civile - dintre urban şi rural, a făcut ca democraţia să nu fie abandonată cu totul.

Dacă suntem încă în căutarea Binelui General, măcar n-am abandonat, precum alte state, Drumul. Suntem însă la un moment de cotitură, iar a patra decadă va fi fie una a Regăsirii, fie una a Căderii.