EDITORIAL Dialectica autonomiei

În timp ce toată lumea era ocupată cu întrebarea hamletiană, "Îl suspendă, sau nu-l suspendă?", aproape că nu s-a mai băgat de seamă precizia de ceasornic cu care comunitatea maghiarilor din România a fost pusă să se pronunţe, printr-un simulacru de vot, asupra "autonomiei teritoriale", de către distinşii, harnicii şi atît de repede îmbogăţiţii săi lideri politici, tocmai cînd la Bucureşti avea loc vizita oficială a Preşedintelui Republicii Ungare. O coincidenţă jucată nu atît pentru că s-ar fi aşteptat un sprijin direct din partea înaltului demnitar al ţării "vecine şi prietene", ci pentru că era un perfect prilej de a internaţionaliza problema. Aproape forţaţi de ziarişti să se pronunţe, cei doi preşedinţi şi-au dat tot concursul la atingerea obiectivului urmărit. Probabil, unul conştient de capcana întinsă celuilalt, celălalt, nu! Mai mult, reacţia atît de diferită a celor doi a dat încă o dată apă la moară celor care, deloc dez­interesat, susţin că românii nu sunt capabili să gestioneze problema cu calm şi "european". Ca dovadă, Preşedintele s-a încruntat cît a putut de tare şi a ameninţat că dacă încearcă cineva să "exploateze" rezultatele aşa zisului referendum, atotputernicia sa "Statul" va pune piciorul în prag, sti, colea...hotărît! Cum a prins de veste, Premierul a ieşit şi domnia sa în faţa camerelor de luat vederi pentru a ne spune, tot încruntat, că "autonomia pe criterii etnice este inacceptabilă". La vocea a doua, preşedintele PD, domnul Boc, a chemat la ordine "organele", care se vede treaba au dormit în galoşi, ori în bocanci, fiecare după dotare! PSD-ul, PC-ul şi PRM-ul au jucat rolul mai modest de "ecouri". De cealaltă parte, oaspetele a spus, aproape timorat de tonul omologului său că, desigur, fiind o problemă de suveranitate, domnia sa nu se amestecă. Ungaria va sprijini, însă, toate iniţiativele comunităţii maghiare care nu exced cadrului constituţional al României. Adică nici usturoi n-a mîncat, nici gura nu-i miroase! Exact ca şi liderilor UDMR, care "n-au susţinut oficial iniţiativa", după cum au declarat rituos, iar mai pe urmă nici nu văd care este problema. Cine ce are cu o simplă consultare, un fel de "sondaj de opinie", în rîndul locuitorilor din cîteva judeţe ale Româ­niei, devenite pe neobservate, chiar şi pentru români, "Ţinutul secuiesc"? Luaţi mai din scurt de ziarişti, liderii UDMR au cotit-o puţin, adică "noi sus­ţinem de fapt autonomia, dar în cadrul statului". Arta liderilor UDMR de a ne convinge că noi, cei care nu ştim limba maghiară de la mama de acasă, nu înţelegem niciodată despre ce este vorba, cînd se vorbeşte despre autonomie, s-a exersat de 16 ani încoace pe toate tonurile şi în toate situaţiile. Şi atunci cînd noi nu ştiam să traducem sintagma "comunitate fondatoare de stat", şi atunci cînd nu puteam să înţelegem de ce România nu poate fi, prin Constituţie, un stat naţional, unitar, nici atunci cînd era vorba de a înţelege ce este acela un "Parlament al comunităţii maghiare", nici ce tîlc au referirile la "modelul finlandez", nici multe alte sintagme şi acţiuni care s-au organizat în jurul uneia şi aceleiaşi idei, obsesive: autoritatea statului numit România asupra teritoriului şi a comunităţilor maghiare din România este o situaţie tranzitorie, căreia trebuie să i se pună capăt, cu cît mai repede, cu atît mai bine! Asta spune Lazlo Tokes, de 16 ani şi din raţiuni de majoritate parlamentară, toate partidele se fac că nu-l aud, sau vor să ne facă a crede că nu contează ce spune acest om.

Tentaţiile separatiste ale unor comunităţi, trăitoare de sute de ani pe teritoriile unora dintre statele moderne ale Europei, nu sunt nici pe departe trăsătura dominantă a spaţiului nostru geo-politic. În ciuda faptului că au trecut 300 de ani de la Actul oficial al Uniunii dintre Scoţia şi Anglia, tentaţia separării de facto a componentelor din corpul statal al Marii Britanii este un subiect electoral şi politic, la zi. După Scoţia, Ţara Galilor îşi face şi ea tot mai simţită dorinţa de "autonomie", ca să nu mai vorbim de situaţia din Irlanda de Nord. Ciudat, poate, dar chiar şi englezii au început să-şi dorească "independenţa", sau măcar "autonomia". Independenţa catalană nu e chiar un subiect al trecutului istoric şi nici acţiunile nu se rezumă la paşnice "sondaje de opinie". Autonomiştii corsicani au trecut demult de faza "pamfletelor". Asta ca să nu mai spunem că, în inima Europei, Belgia a devenit o "ciudăţenie" de stat, care, deşi are un singur Suveran încoronat, este condusă de trei Parlamente şi tot atîtea Guverne.

În sine, "autonomia" nu este o soluţie mai bună sau mai rea ca oricare alta, atîta vreme cît se defineşte şi se realizează în condiţii democratice, ale statului de drept. Adică atîta vreme cît forţa, dictatura "faptului împlinit", terorismul şi alte metode, din păcate atît de des folosite în politică, nu iau locul dezbaterii şi al confruntării politice în spaţiul instituţiilor democratice, ori chiar mai rău, nu iau locul respectului faţă de lege şi de drepturile celorlalţi.

Din păcate, discursul şi acţiunile politice ale liderilor UDMR, ale unor forţe politice internaţionale, au lăsat tot timpul întredeschisă această posibilitate funestă, ceea ce face ca tema "autonomiei ţinutului secuilor" să fie una sensibilă şi periculoasă pentru stabilitatea democratică a Româ­niei. Cine nu crede, să ia aminte la o altă "coincidenţă": aceea dintre recent propusa "soluţie europeană" pentru Kosovo şi radicalizarea "auto­nomiştilor" de prin Trans­nistria, Osetia şi alte regiuni sensibile ale Europei.