EDITORIAL Intendentul de serviciu

În epoca regilor merovingieni, acum un mileniu şi jumătate, la începuturile aventurii franceze, şi, de ce nu, europene, intendentul palatului (maire du palais ce venea din latinescul major - cel mai important, principalul dintre servitori) devenise deţinătorul real al puterii. Un fel de şef implicit al guvernului, care, odată ce timpul a trecut, a preluat şi formal puterea. Funcţia a devenit ereditară, iar influenţa intendenţilor, covârşitoare. După ce, o lungă perioadă, des-cendenţii lui Pépin cel Bătrân au controlat funcţia, iar puterea lor s-a întărit, intendenţii l-au înlăturat pe ultimul descendent al merovingienilor, dând naştere dinastiei carolingiene, cea mai veche formă de integrare europeană. Propunerea preşedintelui a unui alt major, George Cris-tian Maior, la şefia SRI, ce ne-a prilejuit acest scurt recurs la istorie, ne relevă totodată şi un alt fel de ereditate, în egală măsură politică, dar şi funcţională.

"Surpriza" nominalizării lui George Cristian Maior la SRI a readus în atenţie tema, mereu actuală, a rolului şi locului serviciilor secrete într-o democraţie originală. Din instrumente de protecţie a cetăţenilor, serviciile s-au transformat în unelte politice privilegiate. Ereditatea funcţională ilustrează tocmai continuitatea cu fosta Securitate care face ca "serviciile" să rămână motorul ascuns al guvernării. Din falangă a regimului totalitar, Securitatea, maestră a camuflării, s-a metamorfozat în apărătoarea valorilor democratice, orchestrând diversiunea reformei "serviciilor". O operaţiune la fel de reuşită ca şi "dosariada" prin care fosta Securitate încearcă să transfere responsabilitatea terorii politice spre informatori şi colaboratori. Păstrând intact spiritul de corp al fostei poliţii politice comuniste, serviciile s-au jucat de-a democraţia. Nu profesionalismul, ci apartenenţa la sistemul de valori al naţional-comunismului a fost liantul acestei operaţiuni. Această ereditate nefericită afectează orice şansă de însănătoşire, cu atât mai mult cu cât operaţia nu este bine pregătită. Improvizaţia care a dominat etapa acută a luptei pentru controlul serviciilor este o mărturie. Într-o ţară în care comisiile de control al serviciilor secrete sunt mai degrabă enclave ale celor controlaţi în instituţia reprezentativă, supravegherea independentă a "iscoadelor democraţiei" este o iluzie. Securitatea a fost mult mai puternică după comunism, când controlul partidului a încetat. Liberă, şi-a permis aproape orice. Aşa-zisa politizare a serviciilor este o figură retorică, căci accesul la informaţii confidenţiale, şantajul şi protecţia nu erau sub comandă politică. Cazul generalului Ovidiu Soare şi al colonelului Gheorghe Dumitrache au fost doar vârful aisbergului pe care câţiva procurori de la DNA au avut curajul să-l arate. Să sperăm că nu vor plăti pentru aceasta.

Ereditatea politică duce spre PSD. Căci, în afara lui Costin Georgescu şi Cătălin Harnagea, repede neutralizaţi în interiorul serviciilor pe care le conduceau, toţi ceilalţi au fost legaţi de PSD, via Ion Iliescu. În sine, numirea unui reprezentant al opoziţiei la conducerea serviciilor pare acceptabilă. În fond, niciodată nu e prea târziu să inaugurezi o practică democratică. Dar ceea ce ni se propune este o practică democratică? Pare mai degrabă doar o alternativă la protocolul Alianţei, care prevedea un sistem de atribuire a funcţiilor publice. Câtă vreme acest sis-tem priveşte doar poziţiile de conducere numite, iar nu func-ţiile publice, el este compatibil cu democraţia. Mulţi critici ai "algoritmului", în fapt un acord de coaliţie caracteristic oricărei democraţii, susţin că e neconvingător. Oricât se încearcă plasarea serviciilor în afara guvernării, într-o zonă neutră, aceas-ta nu se poate. Şi, câtă vreme electoratul a votat un program politic, acesta priveşte toate instituţiile. Nu este vorba de politizare, ci de orientare politică. Căci dacă prin politizare înţelegem subordonarea instituţiilor, în cazul de faţă a serviciilor, unor partide politice, aceasta deja s-a întâmplat. Ipocrizia limbajului dublu este evidentă. Nu poţi fi democrat doar în opoziţie, nu şi la guvernare. Nimic nu împiedica PSD, aflat în între 2000 şi 2004 într-o situaţie hegemonică, să inaugureze aceas-tă frumoasă practică. Această ultimă piruetă riscă să accentueze criza de încredere în PSD. Nu cu conducerea serviciilor se creează alternativele.

Rolul de intendent de serviciu al şefilor SRI şi SIE relevă dubla lor dependenţă, politică şi instituţională. Duci ai timpurilor noastre, păstrătorii şi păzitorii marilor secrete, directorii serviciilor secrete nu sunt nişte simple anexe ale puterii, de oricine ar fi exercitată ea. Şi, câtă vreme ereditatea politică şi funcţională se manifestă, oricând va putea apărea un mare intendent care să preia conducerea. Rusia putiniană nu e chiar atât de departe.