EDITORIAL Memoria înceţoşată

Bulgaria, Cehia, Polonia, România: ţări post-comuniste în căutarea viitorului pierdut. Căci viitorul nu poate face abstracţie de trecut. Nici prea europene, că nu dă bine, nici exagerat de democratice, că n-a fost timpul, atlantiste de conivenţă, cele patru ţări est europene mai au ceva în comun: puseul anticomunist de ultimă oră. Chiar şi în Ungaria, unde foştii comunişti în varianta reformată şi social-democratizată au rezistat aproape intacţi tranziţiei şi aderării la UE, anticomunismul mişcă publicul tânăr. Manifestaţiile din septembrie-octombrie 2006 stau mărturie. Uitat prin colţurile memoriei, ca un păcat de tinereţe, comunismul este acum deconspirat. Acum doar câţiva ani nostalgia din "Good by, Lenin" făcea săli pline. Vremurile s-au schimbat.

Acordul iniţial asupra tranziţiei, obsesivul consens tip masă rotundă care trebuia să asigure supravieţuirea politico-economică a nomenclaturii şi tranziţia lină spre capitalism şi democraţie liberală nu mai e de actualitate. Noile generaţii care nu au cunoscut direct comunismul totalitar ajunse la maturitate vor transparenţă. Mai ales relaţiile cu fosta poliţie politică fac obiectul unor dis­pute aprinse în Europa fost comunistă. Ori, în privinţa aceas­ta obscuritatea a fost regula. Deşi pentru unii pare un serios pas înapoi, o inutilă vânătoare de vrăjitoare, revigorarea clivajului comunist-anticomunist după aderarea la UE nu este doar o simbolică revenire la momentul fondator, ci expresia unei noi stări de spirit. Ruptura cu trecutul pare o urgenţă. Cel puţin pentru unii. Acestea sunt circumstanţele în care Traian Băsescu a pariat, aproa­pe "contre coeur", pe cartea anticomunismului. Sperând că istoria reţine doar eroii, Traian Băsescu a executat un viraj periculos şi a schimbat sensul, luând direcţia anticomunistă. Liberalii care foloseau tema cu oarecare succes s-au văzut depăşiţi. În acest context încercarea de a-l revoca l-a transformat în victimă. Pe deasupra, tentativa nomenclaturiştilor şi informatorilor de a reveni în forţă l-a ajutat pe Băsescu să se replieze. Mai întâi a relativizat tema apartenenţei sale la Securitate, mai apoi a restabilit relaţia sa cu diferitele nuanţe ale anticomunismului româ­nesc, de la intelectualii publici la oamenii obişnuiţi. Paradoxul acestei situaţii rezidă în neaşteptata apropiere dintre o parte a elitelor intelectuale şi popor.

În ianuarie 2006 Consiliul Europei condamna comunismul totalitar. A fost o recomandare, nu o rezoluţie, dar chiar şi aşa, mesajul era clar: violările masive ale drepturilor omului de către regimurile comunist-totalitare nu mai era un tabu. Privit retrospectiv, faptul nu mai pare doar un eveniment izolat. Chiar dacă politicienii români ai generaţiei nouăzecizeciste care încă fac jocurile în politică internă nu au privit cu condescendenţă momentul, evoluţia evenimentelor nu a putut neglija noua tendinţă.

Să fi devenit "vânătoarea de vrăjitoare" comunisto-securiste o modă? În Polonia fraţilor Kaczynski, foştii securişti sunt hăituiţi. Luna aceasta Partidul Legii şi Justiţiei a trecut o lege prin care toţi funcţionarii superiori născuţi înainte de august 1972 vor fi verificaţi în privinţa relaţiilor cu fosta securitate. În 2006 în Bulgaria operaţiunea românească "Voci curate" a fost preluată de două organizaţii media independente (Coaliţia Bulgară de Media şi Jurnalişti împotriva Corupţiei) şi este în plină desfăşurare. În Cehia proiectul "Trecut des­chis" demarat la mijlocul lunii februarie de Ministerul de Interne simplifică accesul la arhivele fostei Securităţi de Stat (StB). Toate documentele referitoare la StB urmează să fie reunite într-un singur loc, deschise spre consultare şi accesibile într-o versiune digitală pe internet. În toate aceste ţări transparenţa a devenit o prioritate. Coincidenţa e doar aparentă. Despărţirea de trecutul totalitar şi integrarea progresivă într-o Europă unită, dar diversă, este dublată pe plan intern de confuzie politică şi ideologică. Pierderile de memorie ale foştilor colaboratori pe de o parte, refuzul comprehensiunii din parte noilor generaţii pe de altă partea, fac ca miza politică a disputei să prevaleze. Dar ar fi mult prea simplu ca toată această dezbatere să se reducă doar prin schimbul de generaţii.