EDITORIAL Oferta politică

Scandal sau nu, remaniere sau nu, suspendare prezidenţială sau nu, anticipate sau nu, scadenţele electorale se apropie şi nu iartă pe nimeni. Măcar atîta lucru bun am reuşit şi noi să păstrăm din reţeta democraţiei, la cîte "inovaţii" am etalat în ultimul deceniu şi jumătate. Mandatul se termină totuşi, după patru ani, cinci pentru Preşedinte, iar alegerile sunt inevitabile. Firesc este să prospectăm piaţa politică din timp şi să vedem care este oferta. Nu de alta, dar să cugetăm în linişte şi cînd o fi să punem votul în urnă să nu încurcăm lucrurile, ori să lungim aiurea cozile la centrele de votare, cu ezitări hamletiene de doi bani.

Cel mai uşor ar trebui să ne fie cu "Puterea", alianţa DA plus UDMR şi Partidul Conservator. Oferta ar trebui să fie construită pe partea pozitivă a bilanţului de guvernare. Doar că, aici, fiecare are bilanţul lui, iar preocuparea principală a fiecăruia este cum să omoare capra aliatului, nu să crească activul guvernării. Pe de altă parte, patrimoniul succeselor este destul de mic ca să hrănească cinci partide şi să le ridice din marasmul electoral care le aşteaptă. PNL va în­cerca, desigur, să-şi taie partea leului, datorită vizibilităţii crescute a Premierului. Integrarea va fi cu siguranţă calul de bătaie. Doar că în loc de un armăsar vînjos, plesnind de sănătate, toţi cei care îl vor încăleca, se vor trezi sub şa, cu o mîrţoagă ce nu mai e bună nici de tras la căruţă, darămite să alerge la cursele de obstacole. Nimeni nu a crezut şi cu atît mai puţin crede azi, ori va crede peste un an şi jumătate, că isprava integrării s-a datorat fix şi precis guvernului x, y sau z. Fiecare a făcut ce i s-a spus de la Bruxelles, cît i-a folosit şi cît l-a dus capul, dar integrarea este şi rămîne mai ales opera forţelor politice europene care au planificat extinderea spre est, încă de acum un deceniu. Nu insistenţa cu care România şi mai ales clasa ei politică au bătut la porţile "ferecate" ale Uniunii, ne-a asigurat succesul, ci forţa de aspiraţie a unui proiect care s-a făcut peste capul României, dar spre binele ei. De îndată ce ar vrea să coboare în "meandrele concretului", partidele guvernării intră în grave dificultăţi de discurs politic. Politică externă nu s-a făcut decît atît cît a fost necesar pentru deplasările în străinătate ale Preşedintelui, Premierului şi Ministrului de resort, iar credibilitatea politică a guvernării, în marile cancelarii ale lumii, este la cel mai scăzut nivel din 1989 încoace. Pînă la punctul la care asistăm la gesturi stranii, cum a fost cel al Premierului Franţei, care vine la Bucureşti doar pentru a vizita Palatul Victoria, nu pentru a reprezenta Franţa, ori a onora România în noua sa calitate de membru UE. Din păcate, diplomaţia franceză şi-a făcut un obicei din a ne trata cu vizitele prim-miniştrilor săi aflaţi pe făraş. A făcut-o Raffarin la braţul lui Năstase, acum o face Villepin alături de Tăriceanu. Privatizările de răsunet, altădată motive de bilanţ pozitiv al guvernării, astăzi se dovedesc în cea mai mare parte fraude sau dezastre economico-sociale, iar altele noi nu prea mai avem de unde. Pe de altă parte, n-am auzit încă de un partid care să-şi fi crescut procentul electoral lăudîndu-se cu privatizările pe care le-a făcut. Asta este marfă bună doar la "export", ca să-i impresionăm pe cei care aşteaptă să culeagă roadele privatizărilor noastre năroade şi pentru ca unii politicieni să-şi cumpere indulgenţe, ba de la un preşedinte francez, ba de la un prim ministru britanic, ba de la ceva senatori mai influenţi ai Statelor Unite. Politica fiscală şi bugetară este un vot de blam pentru "liberalismul" dîmboviţean. Chiar dacă, pentru cîteva luni, celebra cotă unică de impozitare a adus bani în buzunarele românilor, potopul de impozite inventate în disperare de mai marii finaţelor româneşti, pentru a umple conturile din care să cheltuiască cu generozitate Guvernul şi din care să-şi taie partea leului abonaţii "afacerilor cu statul", au împins în disperare şi "sclavii" salariali şi micii, ori mijlociii întreprinzători, şi speculatorii de bursă şi "investitorii strategici". În afara afacerilor "cu statul" sau dependente masiv de "sprijinul" interesat al mai marilor care ocupă înaltele funcţii de stat, mediul de afaceri din România a devenit tot mai inospitalier. Despre instituţiile care ar trebui să furnizeze "servicii sociale", cum sunt Justiţia, Sănătatea, Administraţia publică ori Educaţia, mai bine să nu vorbim. Toate aceste domenii au intrat sub incidenţa conceptului maoist de "revoluţie permanentă" cu rezultatul dinainte cunoscut: din criză se mută pe zi ce trece tot mai aproape de colaps. Contribuţia partidelor "auxiliare" nu este nici ea tocmai bună de defilat în campania electorală ce se apropie inexorabil. UDMR s-a cantonat în tema "legii minorităţilor", un alt nume pentru încercarea de fracturare a guvernării unitare a statului şi de transformare a lui într-un conglomerat de "populaţii autonome şi auto-guvernate". Cît despre Partidul Conservator, el s-a remarcat mai mult în bătălia anti-Băsescu, devenind, neaşteptat, un aliat al liderului PNL şi un liant al posibilei mezalianţe de supravieţuire la guvernare cu sprijinul PSD-ului. În opoziţie, oferta PSD-ului s-a concretizat abia în zilele din urmă şi pare a fi concetrată pe "suspendarea Preşedintelui". Tradusă politic, ea echivalează cu acţiunea de "salvare a Patriei", din ghearele "Balaurului" de la Cotroceni, rapace mîncător de Constituţie! Credibilitatea PSD-ului în această postură este însă greu de construit. Nimic din antecedentele sale şi cu atît mai puţin din perspectiva sa de evoluţie politică nu-l recomandă pentru activitatea de salvamar-salvamont. Dacă, din calcul politicianist, după ce a încins tema, va face pasul înapoi, atunci oferta sa se va prăbuşi în derizoriu, propunerea făcută electoratului său fiind doar una de "sforar". Nu e greu de întrevăzut ce consecinţe electorale va avea un asemenea exerciţiu. Capacitatea liderilor şi chiar a partidului, la bază, de a mai produce "proiecte" consistente în domeniile critice ale societăţii româneşti se apropie dramatic de valoarea zero. Oferta politică a PSD ar putea fi în curînd doar una cinică: alegeţi-ne pe noi, că alţii tot nu aveţi de unde! Nu e tocmai o formulă de mare succes! Partidul România Mare, cealaltă componentă a opoziţiei, rămîne cantonat în zona sugestiilor de proiecte, a atitudinilor cu impact electoral şi a mesajelor "radi­cal-justiţiare". Necunoscutele electorale pentru PRM rămîn două: cît va putea capitaliza pe "nemulţumirea", altfel dominantă a electoratului, cu alte cuvinte, cîţi din cei peste 50% de nemulţumiţi actuali ar pune în urnă un vot cu sigla PRM; cît vor putea să smulgă din patrimoniul de votanţi fideli PRM-ului formaţiunile actualmente neparlamentare care-şi organizează mesajul tot în jurul temelor "nemulţumirii" - de tip PNG, PIN, PNŢ-cd etc.

Ceea ce ştim cu siguranţă, din actuala evoluţie a partidelor politice de pe scena româ­nească, este că oferta lor materializată în programe de dezvoltare socială şi în analize-evaluări ale noii situaţii a României va fi mai săracă decît în oricare alt moment electoral. Partidele noastre par, la această oră, incapabile să mai producă "ideologii" cu deschidere doctrinară şi aplicaţii practice, lideri politici de program, purtători de imagine cu o oarecare credibilitate personală - politică şi morală, mesaje cît de cît pozitive. În loc să mergem la o piaţă modernă, sau la mall - dacă preferaţi, s-ar părea că vom fi constrînşi să alegem doar din talcioc şi oborul de mahala.