Educaţia financiară, între Hamlet şi Banca Naţională a României

Criza financiară globală a demonstrat importanţa educaţiei financiare a populaţiei. Pentru foarte mulţi, această educaţie a venit, din păcate, prea târziu, iar costurile s-au dovedit enorme.

Şi la noi s-a descoperit importanţa educaţiei financiare abia după ce o parte importantă a cetăţenilor s-a îndatorat excesiv, în condiţiile unei exuberanţe iraţionale pe care nimeni nu s-a străduit să o tempereze.

Încercată, probabil, de un oarecare sentiment de vinovăţie, Banca Naţională a României s-a angajat, de câţiva ani, într-o adevărată ofensivă pentru creşterea gradului de educaţie financiară. Ţinta acesteia nu sunt doar adulţii sau liceenii, ci merge până la nivelul învăţamântului primar.

Dar se poate numi, cu adevărat, educaţie financiară ceea ce se face la nivelul claselor a III-a şi a IV-a, pe baza manualului şi celorlalte materiale realizate de Ligia Georgescu-Goloşoiu? Conform datelor de pe site-ul personal (n.a. www.ligiagolosoiu.ro), doamna Georgescu-Goloşoiu lucrează la Banca Naţională din 1986, iar în prezent coordonează proiectul de introducere a disciplinei educaţie financiară pentru învăţământul primar.

Scopurile declarate ale manualului de educaţie financiară sunt "formarea unor capacităţi de explorare a fenomenului bancar" şi "formarea unor deprinderi şi abilităţi de utilizare a unor mijloace şi tehnici bancare".

Autoarea precizează că ediţia din 2013 a manualului a fost completată astfel încât "elevii să înţeleagă mai bine rolul băncilor şi instituţiilor de credit în contextul economiei de piaţă".

Din această declaraţie de intenţii s-ar putea crede că manualul doreşte să încurajeze gândirea critică a elevilor din învăţământul primar, care să conducă la o mai bună înţelegere a banilor, a economisirii şi a creditului.

Dar nu este aşa. Primul capitol, dedicat banilor şi istoriei acestora, nu explică apariţia bancnotelor şi semnificaţia lor iniţială. Aceasta este o omisiune importantă, care distorsionează înţelegerea naturii şi rolului banilor.

De la omisiune se trece direct la inconsistenţă în cel de-a doilea capitol, dedicat economisirii. Două definiţii uşor diferite ale economisirii, în manual şi caietul elevului, au "darul" de a crea confuzii în rândul viitorilor consumatori de produse bancare.

Astfel, în caietul elevului se precizează doar că "economisirea reprezintă operaţiunea de păstrare a banilor la bancă pe o anumită perioadă", iar această metodă este "eficientă şi sigură". În manual, economisirea include şi păstrarea banilor acasă, dar se aminteşte, din nou, că cel mai potrivit loc este la bancă, din cauza eficienţei şi siguranţei.

Nicăieri în materialele didactice nu se spune că, în prezent, există multe bănci de unde retragi mai puţini bani decât ai depus, în urma impozitării şi a nenumăratelor comisioane de administrare şi retragere. Dimpotrivă, evlavia cu care este descris rolul lor şi amabilitatea funcţionarilor bancari par să creeze o paralelă neverosimilă între instituţiile financiare şi cele de binefacere.

Inconsistenţa în descrierea economisirii merge mai departe când se arată că "banii sunt în siguranţă când sunt păstraţi la bancă", iar ulterior se precizează că "banii economisţi la bancă reprezintă un împrumut oferit băncii".

Bineînţeles că, în urma crizei financiare din ultimii ani (n.a. despre care manualul nu aminteşte nimic), a fost "inventat" şi bail-in-ul, prin care economisirea şi rezultatele ei au devenit subiecte ale confiscării discreţionare din partea statului. Nimeni nu cere, desigur, intrarea în astfel de detalii la nivelul clasei a IV-a, dar măcar autoarea ar fi putut să fie mai moderată în afirmaţiile sale privind eficienţa şi siguranţa depozitelor bancare.

Cel puţin aici, definiţia autoarei privind echivalenţa între sumele economisite la bancă şi creditul acordat băncilor este consistentă cu noile planuri de soluţionare a crizelor bancare în Europa, unde deponenţii sunt incluşi pe lista creditorilor şi pot înregistra pierderi ca urmare a operaţiunilor de bail-in.

O altă idee deosebit de periculoasă inoculată copiilor este aceea că achiziţia unei case reprezintă o investiţie. Profesorul din carte le spune acest lucru, "pentru a repeta cunoştinţele asimilate până acum", în urma unei vizite la o bancă. Copiii s-au declarat încântaţi de explicaţiile oferite de directorul unei sucursale bancare, deoarece "este foarte bine să ştim că atunci când vom fi mari, putem să împrumutăm de la bancă atunci când vrem să ne cumpărăm ceva".

Evoluţia pieţei imobiliare din ultimii ani şi supraîndatorarea celor care şi-au "cumpărat" casele au demonstrat că, dimpotrivă, "investiţiile" s-au dovedit a fi greşeli enorme, care îi vor urmări, poate, toată viaţa.

Imaginea unei materii de studiu care are un caracter mai mult propagandistic decât educaţional este întărită şi de o serie de răspunsuri "corecte" pentru teste din ghidul învăţătorului.

Astfel, într-o fişă de evaluare există o întrebare cu trei variante pentru modul în care poate fi utilizat numerarul. Doar "la piaţă" este varianta corectă, deşi plăţile cu numerar sunt acceptate, cel puţin deocamdată, atât pentru cumpărăturile de pe Internet, cât şi pentru cumpărăturile de la supermarket.

Autoarea manualului încearcă, astfel, să creeze o percepţie greşită privind rolul numerarului, acesta fiind prezentat, implicit, ca o modalitate învechită de plată.

În altă fişă, elevilor li se cere să specifice trei avantaje ale utilizării cardului, fără a se lua în considerare şi dezavantajele. Este incredibil faptul că astfel de tranzacţii sunt considerate sigure, în condiţiile în care presa a relatat despre numeroase cazuri de furturi de date, inclusiv pe pieţe mult mai dezvoltate decât a noastră.

Toate materialele de studiu, inclusiv cele din anexa electronică a ghidului învăţătorului, nu uită să amintească importanţa deosebită a Băncii Naţionale a României în cadrul sistemului bancar. Pe lângă emisiunile de monede şi bancnote, care "aşteaptă în tezaurul BNR până când băncile au nevoie de ele", autoarea scrie şi despre alt rol foarte important, "acela de a menţine puterea de cumpărare a leului". Din păcate, nu se spune nimic şi despre "succesul" cu care şi-a îndeplinit Banca Naţională acest rol în ultimele două decade.

Să comparăm, acum, învăţăturile din manualele prezentului cu cele ale unui clasic al literaturii universale. În actul I, scena a III-a din Hamlet, Polonius îi dă următoarele sfaturi fiului său (n.a. traducere de Ion Vinea):

Nu da şi nu lua bani cu împrumut,

Că pierzi şi banii şi prietenia,

Căci împrumutul seacă buna stare.

Iar mai presus de-orice: nu te minţi pe tine însuţi.

Şi de-aci urmează, ca noaptea după zi,

Că nimănui nu vei putea să-i fii de rea-credinţă.

Să sperăm că elevii din învăţământul primar vor uita repede "lecţiile" de educaţie financiară oferite gratuit de BNR, iar părinţii îşi vor asuma rolul lor de educatori, inclusiv prin încurajarea lecturii clasicilor, care oferă o "valoare adăugată" mult mai mare, aflată cu mult dincolo de înşiruirea pozelor colorate ale unor bucăţi de plastic numite bani.