EDUCAŢIE Ministrul reformează, elevii intră în panică

O.D.
Ziarul BURSA #Politică / 17 decembrie 2018

Ultimul anunţ al ultimului ministru al Educaţiei a stârnit "atenţie şi îngrijorare" în rândul elevilor. Mulţi dintre aceştia se declară "terorizaţi" de nenumăratele schimbări operate de oficialii ministerului în ceea ce priveşte examenele, datele acestora, programa şcolară... Elevii şi profesorii aşteaptă cu interes iniţiativele noului ministru, care vor fi reformele pe care acesta le va propune, fiind ştiut că absolut toţi miniştrii Educaţiei din ultimii 26 de ani, inclusiv doamna Andronescu la precedentul mandat, au avut câte un demers în acest sens.

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu a declarat că intenţionează să lanseze în dezbatere la sfârşitul lunii ianuarie un proiect al noii legi a educaţiei făcând referire şi la raportul Preşedinţiei, "România educată", susţinând că acesta cuprinde idei care nu au cum să nu fie luate în seamă: "România Educată este un program pe care preşedintele l-a lansat, cred că trebuie citit şi ce este bun, mers mai departe. Nu vreau să dezvolt situaţii conflictuale. Şcoala are nevoie de înţelegerea tuturor, de aceea, când am spus că i-aş îmbrăţişa pe toţi profesorii, am spus-o figurativ, dar cu profunzimea celui care ştie că fără profesori nu poţi să faci nimic care să amelioreze situaţia şcolii româneşti. Eu nu o să-l caracterizez acum, o să-l caracterizez atunci când mă uit cu foarte mare atenţie, acum nu am putut să fiu participantă la lansare pentru că eram la Bruxelles cu tot guvernul. Am şi avut o întâlnire cu comisarul pe Educaţie (...) O să discutăm, nu vreau să tai cu cuţitul, vreau să avem o abordare corectă faţă de sistemul de învăţământ. Sunt idei (în raportul preşedintelui -n.r.) pe care nu ai cum să nu le citeşti să nu le iei în seamă, şi dacă sunt transformabile în lege, să le transformi în lege, nu este asta o problemă. Eu mă refer la documentul în ansamblul său. L-a lansat în dezbaterea publică, este foarte important că este acest lucru. Eu vreau să lansez un draft de lege probabil spre sfârşitul lunii ianuarie ca să fie în dezbatere din ianuarie până în martie şi sigur, vreau să discut cu toată lumea: cu grupurile parlamentare, cu profesorii, cu părinţii, cu toată lumea. De aceea, am şi început, ieri am avut întâlniri pe această temă cu reprezentanţii federaţiei asociaţiilor pentru părinţi, cu reprezentanţii Coaliţiei pentru dezvoltarea României şi de la fiecare culegi câte ceva. Cred că deschiderea trebuie să fie elementul principal în abordarea acestor aspecte legislative cu precizarea că îţi asumi responsabilitatea pe ce ai scris în lege şi ai trimis spre Parlament. Eu am mai făcut o încercare în 2009, ştiu care sunt mecanismele. Eu deocamdată vreau să stabilesc care este structura legii, să am acceptabilitate pentru această idee. Trebuie să scriem într-un preambul viziunea pentru evoluţia sistemului? Eu cred că trebuie. Ce vrem noi de la copiii? Să le dezvoltăm personalitatea capabilă să se adapteze la schimbare, să aibă acele achiziţii necesare? Toate acestea sunt nişte provocări".

Andronescu a vorbit şi despre bacalaureatul de tip grilă, propus de predecesorul său, dar a precizat că în viitoarea sesiune examenul se dă după documentele care au fost anunţate la începutul anului şcolar. Dincolo de declaraţii, este evident că nenumăratele schimbări, ori cât de bine intenţionate ar fi, nu au cum să facă bine.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb