EFE: Serghei Lavrov crede că alegerile din Franţa nu amintesc prea mult de o democraţie

A.F.
Politică / 7 iulie

EFE: Serghei Lavrov crede că alegerile din Franţa nu amintesc prea mult de o democraţie

Ministrul de externe rus Serghei Lavrov a declarat că alegerile legislative anticipate care au loc în Franţa "nu prea amintesc de o democraţie", într-un interviu publicat duminică pe canalul Telegram al jurnalistului de la televiziunea de stat rusă Pavel Zarubin, informează EFE.

În opinia lui Lavrov, al doilea tur al alegerilor din Franţa, "luând în calcul cele întâmplate, a fost conceput pentru a manipula voinţa alegătorilor exprimată în primul tur".

Şeful diplomaţiei ruse a indicat că, pentru al doilea tur, "unii candidaţi îşi retrag candidaturile".

"Acest lucru nu aminteşte prea mult de o democraţie", a apreciat el.

Lavrov a indicat că exprimarea directă a voinţei este rezultatul opiniei publice şi acest rezultat - a subliniat el - "este cunoscut".

"Iar dacă rezultatul primului tur ar fi folosit ca bază pentru formarea parlamentului, în Franţa s-ar produce schimbări foarte serioase", a conchis el.

Francezii aleg duminică 501 de deputaţi, după ce 76 dintre ei au fost deja aleşi în primul tur prin obţinerea a peste 50% din voturi în circumscripţiile lor.

Adunarea Naţională (RN), formaţiunea de extrema dreaptă a Marinei Le Pen, este favorită la victorie în toate sondajele de opinie, deşi departe de majoritatea absolută de 289 de locuri.

Opinia Cititorului ( 7 )

  1. isi da el cu parerea ca stie... a mai avut "democratie" la el...?!

    s c c r e t 

    1. Francezilor le-a ajuns cu proputinista le pen și s-au dus la vot. E durere mare în statul bolșevic.

    La Maica Russsssia democratia este la cote "maxime"...daca deviezi de la ideologia Putlerista si mai ai si tupeul sa sa te exprimi liber atunci risti +10 de puscarie, iar ca sa te "speli de pacate" ajungi carne de tun pe frontul din Ucraina...si uite asa vei avea mare "onoare" sa fi camard de arme si o sa lupti cot la cot cu toti borfasii, hotii, talharii, violatorii si criminalii din aceiasi Maica Russsssia.

    1. nu te speli de pacate.. am vazut ca le prelungesc la japca “contractele”… pe front..

      s c c r e t 

    francezii sa ia exemplu de la putler: candidez singur si ies pe locul 1

    1. :)) Putlere, candidezi singur la alegerile de la Obregia pentru titlul de pacient incurabil.

      Serghei spune că ar fi bine să se prezinte la vot doar pacienți ca noi, proputleriști fără o lețcaie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb