Efectivele batalionului american Stryker au ajuns în România

Efectivele batalionului american Stryker au ajuns în România

Gheorghe Iorgoveanu
Ziarul BURSA #Politică #Adevărul - prima victimă / 11 februarie 2022


Sursa foto: facebook / Ministerul Apărării Naţionale, România

Sursa foto: facebook / Ministerul Apărării Naţionale, România


Cei 1000 de soldaţi dislocaţi de SUA în România sunt însoţiţi de vehicule blindate şi alte echipamente necesare desfăşurării unor misiuni de luptă Trupele de la Mihail Kogălniceanu vor fi trecute în revistă, astăzi, de preşedinte Klaus Iohannis şi de secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg

Primele elemente de tehnică militară ale batalionului Stryker aparţinând SUA care va purta denumirea Task Force (TF) Cougar erau aşteptate astăzi, la primele ore ale dimineţii, la Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu din judeţul Constanţa. Este vorba despre cele 18 trailere rutiere în care sunt încărcate vehicule blindate, care au intrat în ţara noastră, miercuri seară, prin punctul de frontieră Nădlac, judeţul Arad.

Autovehiculele din compunerea coloanei, însoţite de autospeciale ale Poliţiei Militare, s-au deplasat pe ruta Arad - Deva - Sibiu - Râmnicu Vâlcea - Piteşti - Bucureşti - Mihail Kogălniceanu, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Apărării Naţionale, iar prima coloană a trecut pe lângă Bucureşti, în drumul său spre Autostrada Soarelui (A2), azi noapte în jurul orei 1, conform sursei citate.

În cursul acestei zile ar urma să ajungă la Mihail Kogălniceanu şi a doua coloană de trailere, precum şi autocarele care transportă cei aproximativ 1000 de soldaţi americani care fac parte din Regimentul 2 Cavalerie, trupele fiind dislocate de SUA din Germania în ţara noastră, în urma escaladării conflictului ruso-ucrainean.

Trupele militare americane vor fi trecute în revistă astăzi de preşedintele Klaus Iohannis şi secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, care se vor deplasa la baza militară Mihail Kogălniceanu. Vizita oficială va avea loc în jurul orei 11. Cei doi demnitari vor avea o rundă de convorbiri oficiale, după care, începând cu ora 11:45, se vor întâlni cu militarii dislocaţi în bază. La finalul vizitei, preşedintele Klaus Iohannis şi Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO vor susţine o conferinţă de presă comună, în care sunt aşteptaţi să ofere mai multe detalii în legătură cu misiunea militarilor americani în ţara noastră şi cu durata acesteia.

Anunţul privind vizita celor doi oficiali la baza Mihail Kogălniceanu a fost făcut de Administraţia Prezidenţială, după vizita de ieri a preşedintelui Klaus Iohannis la Brigada Multinaţională Sud-Est de la Craiova.

Cu acel prilej, Klaus Iohannis a spus că evoluţiile actuale de securitate din vecinătatea noastră directă dovedesc, încă o dată, că măsurile luate de NATO sunt necesare.

"Deciziile recente luate de Statele Unite ale Americii şi de Franţa, care ne sunt aliaţi şi parteneri strategici puternici, de a asigura o prezenţă militară concretă în România, reprezintă un semnal ferm de coerenţă şi consistenţă a solidarităţii euroatlantice. (...) Suntem preocupaţi să consolidăm capacitatea de reacţie şi rezilienţa instituţiilor publice, dar şi la nivelul întregii societăţi, pe fondul intensificării provocărilor de securitate de toate tipurile şi în toate mediile, în special a celor de tip hibrid. În acest context, este deosebit de importantă o cooperare complementară întărită NATO-Uniunea Europeană în domeniul securităţii. (...) Le mulţumesc aliaţilor noştri din NATO care contribuie la structurile multinaţionale aflate pe teritoriul României şi, de asemenea, lansez invitaţia şi pentru alte state aliate de a lua în considerare contribuţii cu forţe naţionale la aceste structuri", a spus preşedintele Klaus Iohannis.

MApN: Dislocarea trupelor americane este pe termen nedeterminat

Distanţa dintre Nădlac şi Mihail Kogălniceanu a fost parcursă de trupele americane în etape, deoarece persoanele care operează vehiculele trebuie să se odihnească timp de nouă ore, conform regulilor de transport europene, care prevăd perioade obligatorii de odihnă pentru şoferi, se arată într-un comunicat de presă emis de MApN. După ce s-au odihnit la intrarea în ţară, militarii din primul convoi şi-au continuat drumul şi au făcut o scurtă oprire la Săliştea Sibiului. Forţele americane trimise în ţara nooastră s-au regrupat ieri la Râmnicu Vâlcea, unde, în jurul orei 22 au reînceput deplasarea către baza Mihail Kogălniceanu.

Sursa citată mai arată că traseul din Bucureşti pe care se deplasează militarii americani şi echipamentul aferent către baza Mihail Kogălniceanu din judeţul Constanţa este A1- Centura Nord - A2.

"Militarii americani se vor strânge la Baza de la Mihail Kogălniceanu şi vor desfăşura activitatea în mai multe baze din ţară. În acest moment nu există un grafic cu date precise referitor la bazele în care vor activa după ce vor veni iniţial la Mihail Kogălniceanu. Dislocarea este pe termen nedeterminat şi a fost decisă în urma actualului context din apropierea Flancului Estic al NATO", ne-a transmis general de brigadă Constantin Spânu, purtător de cuvânt al Ministerului Apărării Naţionale.

Domnia sa a precizat că nu ne poate furniza informaţii privind traseul pe care autocarele cu militari americani îl parcurg până la Mihail Kogălniceanu, pentru ca aceştia să nu fie deranjaţi în momentele de popas de pe drumul către baza în care se vor reuni forţele americane dislocate din Germania.

Reamintim că Guvernul SUA a decis în urmă cu două săptămâni repoziţionarea în România a unui batalion Stryker de aproximativ 1000 de militari americani, aflaţi deja în teatrul de operaţii din Europa, în cadrul Regimentului 2 Cavalerie (infanterie mecanizată) staţionat la baza Vilseck, din Germania. Este vorba despre o unitate de forţe armate întrunite, dotate cu vehicule de luptă blindate pe roţi, la care se adaugă militari cu alte specialităţi din cadrul batalioanelor regimentului (artilerie, geniu, structuri de sprijin, etc.) pentru a descuraja agresiunea şi a consolida capacităţile de apărare în statele aliate din prima linie, în această perioadă de risc sporit. Aceste forţe vin în completarea celor peste 900 de militari americani care se află deja în România în cadrul sistemului obişnuit de rotaţie, pentru a asigura securitatea ţării noastre în faţa ameninţărilor Rusiei.

La plecarea din Germania spre România a trupelor respective, colonelul Joe Ewers, comandantul regimentului al doilea de cavalerie, SUA, a afirmat că misiunea respectivă are loc la solicitarea autorităţilor de la Bucureşti, că militarii americani vor rămâne în ţara noastră atât timp cât autorităţile române vor considera că este necesar şi că obiectivul lor este colaborarea cu forţele armate române pentru descurajarea oricărui tip de agresiune la adresa ţării noastre.

Avioane americane de luptă trimise la baza aeriană Borcea

În afara detaşamentului de infanterie dislocat din Germania, SUA au mai trimis în ţara noastră patru aeronave F18 Super Hornet care erau staţionate în Marea Mediterană la bordul portavionului american Harry S. Truman. Avioanele de luptă au ajuns deja la Baza Aeriană 86 Borcea aflată la aproape 100 de kilometri de Marea Neagră şi s-au alăturat aeronavelor româneşti de luptă F16, care desfăşoară misiuni de poliţie aeriană. Cei 50 de militari americani care deservesc aparatele respective execută până în 17 februarie misiuni de antrenament în comun cu militarii şi aeronavele F-16 Fighting Falcon din dotarea Forţelor Aeriene Române, misiuni în care vor testa toate scenariile posibile şi care au drept scop creşterea interoperabilităţii între aliaţii din cadrul NATO.

Avioanele de vânătoare F18 Super Hornet pot atinge o viteză maximă de 1900 de km/h şi pot ajunge în doar câteva zeci de minute de la Feteşti, până la Satu Mare de exemplu. Cântăresc 14 tone însă pot fi echipate cu încă 7 tone de armament, printre care se numără 10 tipuri de rachete şi mai multe tipuri de bombe.

În următoarele zile şi Germania va trimite în România pentru alte zboruri de antrenament trei aeronave Eurofighter Typhoon, MApN urmând să furnizeze în aceste zile informaţiile privitoare la baza militară în care vor staţiona avioanele respective.

Dislocarea acestor forţe în ţara noastră face parte din măsurile de consolidare a posturii aliate pe întreg flancul estic al NATO, ca formulă defensivă de asigurare a securităţii aliaţilor şi de descurajare a acţiunilor agresive în regiunea Mării Negre.

În acelaşi timp, 8500 de militari din Statele Unite se află în postură de alertă ridicată, din 24 ianuarie, şi sunt pregătiţi de relocare în cazul în care sunt solicitaţi să sprijine Forţa de Răspuns a NATO (NRF), dacă aceasta este activată sau, după caz, dacă este nevoie de ei în alte contingente, conform ordinelor secretarului apărării sau ale preşedintelui american Joe Biden.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Ce sens are banner-ul "Adevarul - prima victima" si cine il plateste?

    Banner-ul sugereaza prin asocierea la articole ca Adevarul este o victima a articolului deasupra caruia sta.

    Mi-e banner-ul asta imi sugereaza doar razboi. Romania, esti noua Sirie! Amin! 

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb