"Efectul ofertei Electrica asupra lichidităţii BVB va fi anemic"

A consemnat ANCUŢA STANCIU
Piaţa de Capital / 10 iunie 2014

"Efectul ofertei Electrica asupra lichidităţii BVB va fi anemic"

"Nu cred că, în mintea premierilor, ideea de Bursă înseamnă mai mult decât ceva «cool»"

Interviu cu Nicolae Gherguş, directorul general al Confident Invest

Reporter: Cum credeţi că va influenţa listarea Electrica piaţa de capital din România, în condiţiile în care, şi după listarea Romgaz şi a Nuclearelectrica, lichiditatea BVB a rămas scăzută?

Nicolae Gherguş: Având în vedere că reprezentanţii Statului au folosit acelaşi tipar de împărţire a subscripţiilor între investitorii de retail şi cei instituţionali, efectul asupra lichidităţii va fi la fel de anemic, ca şi în cazul listărilor de anul trecut.

Din păcate, la Adunarea Generală a Acţionarilor Bursei de Valori Bucureşti am asistat la o "prelegere" ţinută de unul dintre administratori, care confundă lichiditatea pieţei cu volumul total tranzacţionat, două concepte similare doar pentru neiniţiaţi. Desigur, BVB va raporta, ca şi anul trecut, tranzacţii de sute de milioane de euro, însă pe o lichiditate extrem de scăzută, din cauza faptului că acţiunile din IPO-uri ajung în majoritatea lor la investitorii instituţionali, dar şi pentru că s-a împuşcat singură în picior, diminuând valoarea tranzacţiei "'deal'' la valori ridicole şi făcând ca foarte multe tranzacţii să migreze artificial din piaţa "regular", care reprezintă reperul celor mai mulţi parametrii de lichiditate.

Reporter: De ce nu folosim economiile populaţiei de 30 de miliarde de euro pentru ofertele statului, inclusiv Electrica, având în vedere că dobânzile bancare sunt din ce în ce mai mici?

Nicolae Gherguş: Eu nu cred că, în mintea premierilor României, din ultimii zece ani ideea de Bursă înseamnă mai mult decât ceva "cool", ceva despre care "dă bine" să vorbeşti cât să pari sofisticat în ochii maselor. Nici nu ştiu dacă e bine să insistăm pe tema aceasta, ca nu cumva să se răzgândească şi să renunţe la IPO/SPO-urile Statului derulate prin Bursă. Nu am nicio speranţă că vreunul dintre guvernanţii actuali sau viitori, dacă vor proveni din aceeaşi clasă politică, va înţelege avantajele pentru sine sau pentru Stat ale unei Pieţe de capital puternice, ale unui număr de câteva zeci sau sute de mii de investitori pe Bursă.

Oricât de inutili au fost pentru lobby-ul Pieţei de capital din România şi al BVB Lucian Anghel şi Ludwik Sobolewski, până acum, şi oricât de mult aş dori să le reproşez acest lucru, sunt tentat să le acord toate circumstanţele atenuante, deoarece cred că nici Warren Buffet nu ar fi putut să explice Guvernului Ponta şi OPSPI-ului de ce, după ceea ce s-a întâmplat la Romgaz, ar fi putut măcar să încerce să mărească tranşa de retail la 30%, dacă nu cumva către 50-60%. Care ar fi putut să fie "worse case" (n.r. cel mai rău caz)? Să nu se vândă integral, şi atunci puteau să vină şi să închidă gura "cârcotaşilor", să spună că retailul din România este incapabil să absoarbă un volum investiţional aşa de mare. Desigur, că în orice ofertă publică, preţul are cea mai mare importanţă, iar aceste discuţii îşi au rostul în contextul unui preţ corect.

Reporter: Ce măsuri ar fi trebuit să întreprindă BVB pentru a convinge statul român să se adreseze populaţiei în aceste oferte, în vederea creşterii lichidităţii pieţei?

Nicolae Gherguş: BVB nu poate să facă mare lucru, nu are la îndemână mecanismele BNR. Nici Mugur Isărescu nu cred că îi convinge să aplice anumite politici economice şi fiscale, însă acesta are la îndemână pârghii de politici monetare cu care poate constrânge Guvernul să ia anumite măsuri, pârghii pe care BVB nu le are. Nu ştiu nimic despre eventualele întâlniri cu noul ministru de finanţe, prezumat a înţelege avantajele Pieţei de capital, dar cred că, dacă BVB ar fi reuşit ceva cât de mărunt, la cât de avidă este conducerea după o imagine bună, am fi aflat până acum. Asta dacă nu cumva au rămas încă blocaţi undeva printre cele "8 bariere" - un material de valoarea unui eseu de anul III la ASE, cu câteva elemente într-adevăr pertinente, dar amestecate printre probleme mărunte de front şi back-office - care a fost ridicat de luna trecută la stadiul de "strategie a BVB".

Reporter: De ce consorţiul de intermediere se adresează străinilor pentru aceste oferte şi nu populaţiei României? Cum comentaţi faptul că intermediarul nu a început, până acum, campania de promovare a listării Electrica SA către investitorii români?

Nicolae Gherguş: Consorţiul de Intermediere acţionează în sensul a ceea ce i s-a comandat. Dacă Statul a ales ca cea mai mare parte a acţiunilor să fie distribuite către investitorii instituţionali, atunci activitatea consorţiului trebuie îndreptată în acea direcţie. Nu cred că li se poate reproşa mare lucru, decât dacă ei au fost cei care au consiliat OPSPI în stabilirea procentelor alocate fiecărei tranşe. Dacă tranşa alocată investitorilor autohtoni este în proporţie similară cu ce a fost la Romgaz, promovarea către aceştia este chiar inutilă, se vor înghesui din nou, fără nicio publicitate. Rămâne să vedem acum ce înseamnă acea "subscripţie garantată" şi cum va funcţiona procesul, pentru că oricât de prost va ieşi, Victor Ponta şi Gabriel Dumitraşcu ne vor spune, ca şi la Romgaz, că oferta publică a fost un succes teribil.

Reporter: Vă mulţumesc!

Opinia Cititorului ( 34 )

  1. Ghergus, old boy, baiat destept

    1. Worst case inseamna cel mai rau caz.

      Worse e 'doar' mai rau caz. 

      Ca tot vorbea dom' Ghergus de (ne)initiati.

    investitorii mici nu cred ca au suficient capital sa absoarba jumatate din oferta, dar avand in vedere cererea ridicata la romgaz cu toate jmecheriile de subscrieri pe baza de scrisori de garantie bancara, ar putea urca la macar 20% si interzicerea in mod expres a levierului

    1. Chestia asta cu interzicerea nu e buna. Pana la urma fiecare e liber sa ia bani de unde vrea. In general solutiile bazate pe constrangeri sufera.

      interesul general e ca piata sa se dezvolte, sa fie cat mai multi investitori atrasi, nu doar speculatori; daca micul investitor se vede luat la misto de jemcherii cu levier, cine va ramane in piata dupa o luna ?? jmecherii intre ei??

      La Romgaz au fost atat de multi 'mici investitori' cu levier, incat nu mai stiu cine e jmecheru' si cine e investitorul.

      Mare, mic sau mediu... 

      E preferabil ca piata (si in general societatea) sa se dezvolte prin 'incentives' - hai sa-l traducem stimulente, nu prin constrangeri.

      Pe termen mediu efectele sunt superioare. In plus, avem deja cam 70 de ani de 'dezvoltare' prin constrangeri. Poate e timpul sa facem SI altfel, nu neaparat DOAR altfel. 

    Pentru că pe piața românească reputația bursei e la pământ! Românul de rând zice că la bursă "joci"! Ai "jucat la bursa si ai pierdut" auzi pe toate drumurile! De ce ? E simplu! Asta e nivelul educational la noi ! Si daca mai apare un Sima, un caz Mihaescu sau un Harinvest care te fura chiar daca nu ai contract cu respectivul SSIF ce sa mai zici? Cu ASF in control inopinat la Harinvest dispar actíunile investitorilor de retail ! Pe o piata nereglementata de ASF ! Cand Harinvest mai fusese sanctionat in 2012 pentru practici frauduloase si care nu era sub supravegherea ASF? Ce sa mai zici ? Cand ASF modifica legislatia "din mers" numai sa acopere indestularea BCR?

    Cand ASF ascunde circuitul banilor si persoanele care se fac nemijlocit raspunzatoare de furtul actiunilor ? Cand regulamentul de accesare al Fondului de compensare e modificat nerespectandu-se directivele europene? Cand la 8 luni de la masacru financiar ASF ne cere sa ne inscriem obligatoriu cu averile la masa credala a falimentarului Harinvest alaturi de creditori? Cand regulamentul 7 de accesare a Fondului de compensare facut la o berica vorbeste de prescriere in cazul unei proprietati? Cum e posibil sa avem un reglementator de piata care sa nu intervina cand sunt confundati investitorii cu creditorii intrun proces de insolventa al unui SSIF? Vreti ca populatia sa vina cu bani pe bursa? Sunteti naivi! Mai bine stai cu ei sub perna!  

    Am si eu o intrebare care ma framanta: dle Ghergus va rog sa-mi spuneti doua companii pe care in intelepciunea dumneavoastra le-ati listat la BVB in ultimii 17 ani de cand sunteti un mare "specialist" al pietei de capital din Romania.Dati-ne un singur exemplu in care dumneavoastra singur sau impreuna cu celebra organizatie a dlui Dan Paul ati contribuit in vreun fel la dezvoltarea pietei de capital.Sunt sigur ca nu exista nici o initiativa de acest fel si de aia va intreb: cand va luati catrafusele si plecati dracului din piata impreuna cu celebra organizatie a brokerilor falimentari?

    VB

     

    1. EXCELENTA OBSERVATIE referitor la contributia brokerilor la consolidarea pietei !!!

      Felicitari !! 

      In economia romanesca liderii sunt reprezentantele sau filialele straine, care ocupa cea mai mare parte a economiei. Restul sunt firme romanesti cu baieti "smecheri" gen contracte cu statul apoi urmeaza allti baieti smecheri care fac la greu evaziune fiscala. Antreprenorii romani sunt in mare majoritate "autodidacti" adica urechisti. Ia vezi cati patroni din Ro se inscriu la un MBA sau fac macar o facultate care sa-i ajute sa se perfectioneze. Incearca sa explici un lucru simplu hedging uni patron roman. Apoi vezi cam ce poti sa listezi. Sa fim seriosi "Aveti catedrale fromoase, ca inOccident Pacat ca sunt goale" Helmuth Khol.

      Dar Dvs. cate companii private ati listat stimate VB???

      Sau doar incercati sa vindeti companii din portofoliul statului intr-un mod cat mai putin transparent posibil (eventual si din domeniul energetic pentru ca este la mare cautare printre investitorii institutionali straini)? 

      S-ar putea sa va incurce brokerii autohtoni si de aceea nu doriti dezvoltarea pietei de capital.

      Ganditi precum o SLUGA oportunista si banuiesc ca nu veti fi afectat daca in cativa ani nu va exista o piata nationala de capital. Tine-o tot asa si copii nostri (si ai tai) vor ajunge sa-si ia "catrafusele si sa plece dracului" din Romania. 

      Copiii se scrie cu 3 i.

      Patriotismul incepe cu scrisul si vorbitul (cat mai) corect in limba materna. 

      ...ai perfecta dreptate cand te referi la limba materna....dar in ROMANIA!!! sunt mai multe limbi materne si o limba oficiala..

      Am presupus ca e una si aceeasi in cazul respectiv.

      Mesajul ramane oricum. 

      Perfect de acord, lasa-ne Ghergusule cu opiniile tale de doi lei. Habar nu ai ce e aia piata de capital, n-ai facut nimic in viata ta decat sa spargi seminte si sa bagi strambe de pe margine

      brokerii autohtoni nu vor decat sa traga un tun si gata! cine cred ca vor sa dezvolte piata de capital e naiv, au avut bursa pe maini atat timp si s-a ales praful de ea...

      Unii brokeri vor sa dezvolte piata, chiar si pentru a da 2 sau 3 sau mai multe tunuri. Asa, raman cu cate un tun, unii cu niciunul. Cu exceptiile cunoscute. Doar ca drumul spre iad e pavat cu bune intentii...

    Pretul pe bursa e facut de investitori institutional, pentru certificate - produse structurate, acolo se fac jocurile. Daca investiti pe certicate structurate, uitati-va la la nivelul de bariera, vad ca multi cumpara exact cand indicele loveste bariera.asa s-a intamplat ieri pe S&P500.

    desi dispun de lichiditati nu mai investesc in aceasta groapa de ***at care se numeste bvb.

    1. Merita totusi sa investesti, desi politica de dividend a 99 la suta din companiiile de la bvb este necinstita! Profituri mari si dovidende cpnsistente se pot obtine la fim care nu sunt listate! Totusi daca esti atent si te adaptezi rapid la tot felul de smechetii manageriale in ceea ce priveste potentialul de profit si politica de dividend mAi poti sa castigi ceva. Oricum te distrezi copios!

    Si totusi, dl.Ghergus face parte dintre cei care au printre cea mai mare vechime pe piata de capital. Cineva destept, ar trebui sa foloseasca aceasta experienta pe care o are. O chiar si demonstreaza in interviu. Nu uitati ca este unul dintre cei care chiar daca nu au listat multe oferte pe bursa, a participat activ la ele si cunoaste ce a fost bun si ce a fost rau in prospecte sau in strategii.

    Problema este ca toata lumea discuta despre efectele pe care le incearca piata de capital, nu despre cauzele principale. Ba chiar, confunda cauzele cu efectele acestora. In continuare se discuta despre bursa ca despre o casa de licitatii, si nu despre piata de capital ca despre o platforma macroeconomica de transfer de resurse catre economia privata. Nu uitati ca bursa este folosita in continuare pentru a vinde ieftine pozitiile minoritare sau majoritare ale statului in anumite societati in care el mai este actionar, si atat! Lucrul acesta se face de 18 ani incontinuu, aproape. Numai cateva societati au reusit sa inteleaga procesul si sa-l foloseasca, dezvoltandu-se (vezi cazul Impact), din pacate sucomband ulterior datorita crizei financiare si imobiliare. Uitati-va la SUA si la bursele dezvoltate din Europa, au atins iar noi maxime, maxime peste ceea ce erau inainte de criza. Iar la noi, in schimb, au fost privatizate/vandute participatiile statului la firme si fonduri straine sau la anumiti romani mai cu intrare si mai cu lichiditati. Atat si nimic mai mult. Un patriot administrator al economiei Romaniei, ar fi gandit piata de capital in sensul ei obiectiv de existenta, adica sa incurajeze dezvoltarea societatilor comerciale. Adica sa incurajeze investitiile directe in actiuni ale publicului larg. In schimb, se discuta in continuare despre bursa ca despre o casa de licitatii si despre cat de mult ia statul de la straini si de la autohtoni. Adica este ca un butic mai mare unde doar tehnic se asigura o decontare mai sigura solicitata de straini, eventual o vanzare mai ieftina pentru ei, atunci cand totul este in criza. Problema nu este deloc aici, eventual in ce face statul cu banii care-i primeste. Mi se pare chiar hilar sa vad cum s-a ajuns sa se motiveze vanzarea Electrica pentru eficientizare, cand tocmai profitabilitatea ei este folosita ca un atu in "pretul solicitat". Pai daca este profitabila, atunci de ce se vinde? De ce nu se face ca la alte societati, acordandu-se drept de preemptiune angajatilor? In sfarsit, astea sunt oricum detalii tehnice, ideea de baza este ca strategia guvernelor n-a fost sa dezvolte economica nationala, ci s-o vanda, s-o inchida, s-o transfere anumitor persoane. Dar ar fi putut s-o faca incurajand si dezvoltarea antreprenoriala mica si mijlocie, chiar si prin intermediul pietei de capital. Trebuia doar putin patriotism, putin de tot.  

    In conditiile in care 90% din tranzactii sunt efectuate de primii 8 intermediari lichiditatea va scadea in continuare iar in lipsa de noi emitenti piata va deveni extrem de mica. In anii 1996,1997 piata era mult mai atractiva si mai mare. Acum parca au ramas decat schelete si pe multe societati listate se joaca un fel de "popa prostu" intre un numar redus de jucatori care actioneaza doar impulsiv si facand front runing . Cu investitori gen Sobolewski si piata nu va creste iar cu un guvern corupt si incompetent nici viitorul nu prea se leaga.

    Singura solutie ar fi distribuirea rapida(3luni) si gratuita gratuita catre cei care au implinit 18 ani a unor pachete de minim 10 % din tot ce are statul urmata de listarea (6 luni) acestor companii si in sfarsit urmata de vanzarea altor pachete de 30% prin BVB. 

    O noua cuponiada care sa cultive germenii pietei de capital catre populatie. 

    Piata a involuat sistematic cu suportul coruptiei din ASF si doar aceste listari ale guvernului o mai tin in viata. Daca o reforma la ASF dureaza deja de ani de zile si salriile sunt singurul lucru vizibil ce asteptari putem avea de la piata ? 

    Brokerii nu mai pot face mai nimic decat sa astepte din inertie sa se miste ceva ! 

    1. Vreti sa o luam de la inceput?!

      Ha, ha! 

      Un nou inceput: aceleasi baze, acelasi rezultat. 

      Nu va vine sa credeti ca "common sense" este o idiotenie? 

      Nu puteti concepe piata decit in termenii furnizati de pietele dezvoltate, desi, evident, nu ni se potrivesc?! 

      Therafu, te-am apreciat intotdeauna pentru profunzimea interventiilor si realismul lor.

      Gindeste-te, te rog,: daca propui o astfel de idee revolutionara, care, desigur, este utopica - reluarea privatizarii de masa - atunci, macar, insoteste-o de o noua conceptie de piata! 

      Din pacate cei mai multi dintre comentatori se limiteaza la a 'da la gioale' altora: o fi o manifestare a frustrarii, sau o fi o dimensiune culturala a societatii, nu stiu, oricum conteaza prea putin. Iar propunerile, putine cate sunt, sufera de lipsa de realism. Asta, ultima, e ca sindromul amantei: ii dai bani, ii consuma, apoi alti bani, iar consuma. Nu se strange nimic pe termen lung...

      Sunt de acord alte baze, alte reguli, o altfel de cuponiada dar oamenii care au creat valoare prin munca lor in aceasta tara sa-si primeasca procentul si sa faca ce vrea cu el .

      Sunt sigur ca acest "sange nou" injectat in sistem va trezi din moarte clinica acest pacient numit piata de capital.

      Ce ar fi de pierdut ? 

      Singele nou trebuie dirijat prin alt sistem sanguin; cel de acum este hemoragic.

      Si asta este adevarat !

      O noua piata fara ASF dar cu legi corecte ? 

      draga Theraflu,

      dumneata ai citit atent prospectul de la Fondul Proprietatea? Imi spui te rog ce intelege domnul Mobius din contabilitatea romaneasca, sau cum a inteles domnul Piperea sa faca raportul de audit la firma Oltchim neluand in considerare sistemul IFRS, dar tipand din toti rarunchii de cat sunt de mari datoriile si pierderile. L-ai auzit pe domnul Ponta spunand astazi ca Oltchim nu mai face pierderi. Ce a studiat domnul ministru cand i-a dat aceasta informatie sefului sau? Ai observat cat era capitalul social la sfarsitul anului 2012 si cat este la aceeasi data de referinta un an mai tarziu, adica 2013 la firma concurenta Oltchim si anume OMV Petrom. O noua cuponiada pentru ce? Ca sa aiba motiv domnul viceguvernator Georgescu sa buimaceasca propriul CV trecand functia de presedinte al Camerei Auditorilor Financiari la sfarsitul experientei profesionale desi perioada mentionata este 2000-2004. Bucura-te de viata si invata sa te multumesti cu faptul de a constata si nu a schimba.... 

      macar acum avem posibilitate sa-i depasim pe fetele palide din vestul delicat care nu sunt invatati cu brutele estului salbatic. Citeste comentariul domnului Isarescu, am crezut ca nu vad bine si peste noapte am devenit guvernator :-) "Prima posibilitate este să afli de la aceste entități, deci de la BCR Viena, Austria, să vină Andreas Treichl și să spună ce se discută la Frankfurt și să-mi spună ce vrea el să-mi spună, îmi spune varianta dânsului și eu să stau să ascult. Sau a doua, să am curajul să spun: aceasta este realitatea din România mai devreme sau mai târziu când voi intra în zona euro trebuie să intru în Uniunea Bancară și să iau decizia de pe acuma. Ori la noi s-a ajuns la un consens politic și președintele, și premierul vorbesc despre intrarea României în zona euro", a afirmat Mugur Isărescu.

    In mintea premierului actual nu prea sunt multe idei. Cat despre burse nu stie decat ca le luau colegi de-ai lui de la facultate.

    1. Nu imi place, nu-l votez pe Ponta, nu am votat niciodata PSD. Totusi, se pare ca privatizeaza mai mult prin bursa ( exprimat in bani pe mandat, sau portiunile de mandat) decat predecesorii sai de dreapta (pe care I-am votat). Mi-e si ciuda pentru asta...

      Nu imi place, nu-l votez pe Ponta, nu am votat niciodata PSD. Totusi, se pare ca privatizeaza mai mult prin bursa ( exprimat in bani pe mandat, sau portiunile de mandat) decat predecesorii sai de dreapta (pe care I-am votat). Mi-e si ciuda pentru asta...

      daca ai cumpara o centrala nucleara care nu trebuie sa faca provizioane pentru ecologizarea deseurilor la sfarsitul perioadei de functionare cat ar trebui sa bagi de adanc mana in buzunar ????????

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb