ELCEN AVERTIZEAZĂ: "Aproape jumătate din locuitorii Capitalei vor rămâne fără apă caldă în perioada următoare"

A.S.
Ziarul BURSA #Companii / 7 septembrie 2016

"Aproape jumătate din locuitorii Capitalei vor rămâne fără apă caldă în perioada următoare"

Gabriela Firea: "Guvernul să se implice"

----------

Actualizare 21:30 Alina Gorghiu: "Conducerea ELCEN este susţinută de PSD"

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a declarat astăzi că actuala conducere a ELCEN este susţinută de PSD, cerându-i primarului general Gabriela Firea să spună câte şcoli, unităţi medicale şi de alimentaţie publică sunt afectate de această problemă.

"Trebuie spus că actuala conducere a ELCEN este susţinută de PSD, poate de aceea a şi fost chemată la ordine de Dragnea azi. Dar în ce calitate e Dragnea for decizional pe problemele bucureştenilor? E cumva Primar General ales? Sau îi ţine locul doamnei Firea", a declarat copreşedintele PNL Alina Gorghiu, pe Facebook.

Alina Gorghiu afirmă că "lipsa totală de decenţă şi de profesionalism din partea PSD este şocantă".

"Trebuie să spunem clar şi să audă şi Dragnea: în cazul crizei apei calde victimele reale sunt bucureştenii; PSD să nu se mai victimizeze că nu este cazul. Aleşii săi locali să treacă la treabă ca au toate mijloacele pentru aceasta (au până şi un vicepremier care provine din PSD!)", susţine Gorghiu.

Copreşedintele PNL afirmă că PSD tratează criza furnizării apei calde din Bucureşti "cu perdele de fum".

"Criza furnizării apei calde din Bucureşti este tratată, aşa cum eram obişnuiţi de PSD prin manipulare şi perdele de fum în ciuda impactului masiv pe care îl are asupra bucureştenilor. Stânga are toată puterea locală în Bucureşti, toţi primarii, majorităţi în consiliile locale, acum, când au dat de greu şi i-au adus pe bucureşteni într-o situaţie absurdă au dispărut cu toţii ... în ceaţă", spune Gorghiu.

(G.F.)

--------

Actualizare 19:55 Ministrul Energiei: "Politizarea situaţiei dintre ELCEN şi RADET afectează ambele societăţi în mod negativ"

Politizarea situaţiei dintre ELCEN şi RADET afectează ambele societăţi în mod negative, a transmis astăzi ministrul Energiei, Victor Grigorescu prin intermediul unei declaraţii de presă.

"Politizarea situaţiei dintre ELCEN şi RADET afectează ambele societăţi în mod negativ. Repet ceea ce am mai spus şi ar trebui să fie foarte bine cunoscut publicului: între cele două entităţi exista o dispută economică pe care justiţia a şi tranşat-o în bună măsură. RADET are o datorie faţă de ELCEN pe care trebuie să o achite. Dacă acest lucru nu se petrece, ELCEN intră în incapacitate de plată şi nu va putea livra agent termic şi apă caldă către RADET. Nu este nevoie de politizarea situaţiei pentru că acest lucru va amâna plata datoriilor şi, în consecinţă, Bucureştiul va fi cel care va suferi", a precizat Victor Grigorescu, potrivit sursei citate.

Ministrul Energiei a mai spus că în cazul ELCEN - RADET există o decizie a justiţiei pe care ambele părţi trebuie să o respecte.

(G.F.)

----------

Actualizare 16:20 Primăria Capitalei, apel către Guvern pentru rezolvarea problemei dintre RADET şi ELCEN

Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea, a trimis o scrisoare mai multor membri ai Guvernului, printre care se află şi premierul Dacian Cioloş, în care face apel la aceştia să se implice în rezolvarea situaţiei problematice dintre RADET şi ELCEN.

Scrisoarea este adresată premierului Dacian Cioloş, vicepremierului Vasile Dîncu, ministrului Energiei, Victor Vlad Grigorescu şi ministrului Finanţelor Publice, Anca Dragu, iar Gabriela Firea solicită ca aceştia să se implice "în găsirea unor soluţii urgente pentru a asigura necesarul financiar atât al RADET, cât şi al ELCEN SA", potrivit unui comunicat de presă al Primăriei Capitalei, trimis redacţiei.

Astfel, primarul consideră că politica extremă dusă de ELCEN, care ameninţă constant cu sistarea furnizării agentului termic către RADET, precum şi invocarea unei datorii istorice care împiedică funcţionarea corespunzătoare a ELCEN-ului, nu face altceva decât să afecteze echilibrul economic al Capitalei, perturbând atât programul de investiţii în infrastructură cât şi serviciile oferite bucureştenilor. Primarul General a explicat că nu se poate pune în pericol întreg bugetul Primăriei Capitalei pentru a plăti în două - trei luni o datorie istorică de 10-15 ani pe care o au aceste unităţi economice.

Firea mai consideră că atitudinea ELCEN este nejustificată, mai ales că subvenţia datorată RADET pe anul 2016 de către Municipiul Bucureşti este plătită la zi în cuantumul aprobat de CGMB (din 657 milioane lei s-au plătit conform deconturilor 451 milioane lei).

Edilul Bucureştiului afirmă, în scrisoare: "Pentru a nu risipi banul public am solicitat realizarea în regim de urgenţă a unui audit la RADET. Sper ca rezultatele acestuia, coroborate cu cele ale verificărilor făcute de Corpul de control al primului ministru la Elcen vor contribui la o bună guvernare în folosul contribuabililor bucureşteni. Având în vedere că peste 60% din veniturile Elcen sunt furnizate de clientul RADET, consider că soluţia de rezolvare nu poate veni doar de la Primaria Municipiului Bucureşti şi este necesara implicarea, atât a dumneavoastra personal şi a structurilor Guvernului (Ministerul Energiei, Finanţelor, Dezvoltării), cât şi a autorităţilor coordonate de Parlamentul Romaniei (ANRE), prin toate metodele legale, având ca scop găsirea unei soluţii globale de identificare a datoriilor reale şi a metodelor de scadentare sau eşalonare a acestora. Pe termen scurt, stimate domnule Prim-ministru, va rog să aveţi în vedere găsirea unor soluţii urgente pentru a asigura necesarul financiar atât al RADET, cât şi al Elcen SA, în vederea trecerii perioadei de iarnă 2016-2017, cu precizarea că în prezent Primăria Municipiului Bucureşti nu poate achita decât subvenţia, care este plătită la zi. Totodata, vă cer sprijin, ca şef al Guvernului, în ceea ce priveste elaborarea şi promovarea unor acte normative menite să soluţioneze situaţia prezentată".

(S.A.)

------------

Actualizare 16:00 Crisian Buşoi "Declaraţiile lui Liviu Dragnea pe tema RADET, diversiune ieftină"

Declaraţiile preşedintelui PSD, Liviu Dragnea despre situaţia de la RADET sunt o diversiune, a precizat Cristian Buşoi, preşedinte PNL Bucureşti, care a subliniat totodată că nimeni nu doreşte să se răzbubune pe bucureşteni.

"Declaraţiile preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, despre situaţia de la RADET sunt o diversiune. Nimeni nu vrea să se răzbune pe bucureşteni, iar domnul Dragnea ştie bine asta când minte cu zâmbetul pe buze în loc să asume răspunderea pe care o are de asumat ca lider de partid, împreună cu primarul Firea. Problema domnului Dragnea este că nu are niciun răspuns clar de dat pentru lipsa de competenţă a primarului Firea care trebuie să facă un singur lucru: să plătească datoria de 259 de milioane de lei către RADET şi ELCEN prin protocolul încheiat în 18.12.2008 şi aprobat prin hotărârea 424/2008 a CGMB, care a fost cuprins în bugetul de venituri şi cheltuieli a Primăriei Generale pe 2016 şi care este o parte a datoriei totale de 3,6 miliarde pe care RADET o datorează ELCEN", a precizat Cristian Buşoi prin intermediul unui comunicat de presă.

Preşedintele PNL Bucureşti a mai spus că suma de 259 de milioane de lei este asumată de Primăria Bucureşti şi că primarul Gabriela Firea trebuie să o plătească RADET pentru ca, la rândul său, RADET să poată plăti ELCEN, iar ELCEN să poată plăti DISTRIGAZ.

"Aceasta este problema care a fost agravată ani de zile de către primarul Sorin Oprescu - pe care doamna Firea l-a ţinut în braţe în campanie - şi care la rândul său nu a achitat toate datoriile municipalităţii către RADET lăsând Regia să se adâncească în datorii care acum, acumulate, au creat o problemă uriaşă. Aceste sunt faptele pe care domnul Dragnea se face că nu le vede şi lansează intoxicări care, poate-poate, vor muta atenţia de la problema pe care primarul Firea trebuie să o rezolve şi pe care nu este în stare să o rezolve. De asemenea, ce trece domnul Dragnea sub tăcere este propria responsabilitate în criza RADET-ELCEN, ca ministru în Guvernul Ponta 4", a mai declarat Cristian Buşoi, potrivit sursei citate.

(G.F.)

-------

Actualizare 15:31 Dragnea: "În cazul ELCEN se poate discuta de constituirea unui grup organizat"

Liviu Dragnea, liderul PSD, a acuzat astăzi ELCEN că acţionează la comanda PNL ''pentru a-i pedepsi pe bucureşteni că au ales un primar PSD'' şi a atras atenţia că ''vreun procuror s-a putea sesiza şi aici despre foloase necuvenite pe care ar putea să le primească PNL''.

Într-o conferinţă de presă, Liviu dragnea a declarat: "În opinia noastră, se poate discuta de construirea unui grup organizat. Luni, în conferinţă de presă, liberalii cereau, avertizau Primăria Capitalei că trebuie să rezolve datoria RADET către ELCEN şi că Bucureştiul va rămâne fără apă caldă. Imediat, conducerea de la ELCEN s-a executat şi a ameninţat Primăria Capitalei că 40% dintre bucureşteni vor rămâne fără apă caldă, a şi blocat conturile RADET, nemaiţinând de înţelegerile oficiale care există, înţelegeri cu care, din câte îmi aduc eu aminte, a fost de acord şi Curtea de Conturi şi anume - 50% din încasările RADET să rămână pentru ca această societate să poată să existe, să funcţioneze şi să furnizeze servicii către cetăţeni, inclusiv salariile, şi 50% să meargă în contul datoriei istorice. Bineînţeles că în perioada dinainte de alegeri, când interimar era cineva de la PNL, ELCEN n-a avut această problemă".

Liderul PSD a mai subliniat că acum i se cere Primăriei Capitalei să achite imediat o datorie uriaşă, ceea ce este imposibil. Dragnea a precizat: "Şi atunci putem discuta de un grup: PNL-ul, care a ieşit cu această solicitare publică, ELCEN, care ţine de Guvern, furnizorii de gaze, care ţin de Guvern şi, bineînţeles, Guvernul. Cred că domnul director de la ELCEN ar trebui să nu se joace cu asta, pentru că, probabil, vreun procuror s-ar putea sesiza şi aici despre foloase necuvenite pe care ar putea să le primească PNL, pe de o pare. Pe de altă parte, nu cred că este corect în România anului 2016 ca cetăţenii din Bucureşti să fie pedepsiţi că au votat un primar general de la PSD".

(I.S.)

-----------

Aproape jumătate din locuitorii Capitalei vor rămâne fără apă caldă în perioada următoare, după ce Distrigaz a decis limitarea debitului de gaze naturale către Electrocentrale Bucureşti (ELCEN), din cauza datoriilor, se arată într-un comunicat al producătorului de energie, care precizează: "Din cauza unei sume restante de 147,2 milioane de lei, Distrigaz a luat decizia şi a notificat ELCEN în acest sens, că, începând cu data de 05.09.2016, va reduce presiunea gazului natural, în mod constant, până la limita de avarie (2 bari), fapt pus în practică la această oră. Datoria a fost acumulată în perioada ianuarie 2016 - iunie 2016. În cazul în care aceasta nu va fi achitată, Distrigaz a informat ELCEN că va trece la aplicarea măsurii sistării serviciului de distribuţie şi, pe cale de consecinţă, agregatele energetice de la CTE Vest se vor opri".

Ca urmare, nu se va mai putea furniza energie termică pentru aproximativ 40% dintre locuitorii Bucureştiului - cartierele Drumul Taberei, Militari şi Crângaşi, dar şi o parte din centrul Capitalei.

"Mai mult decât atât, Distrigaz a anunţat intenţia demarării procedurii de executare silită pentru recuperarea unei părţi din datoria menţionată mai sus", potrivit comunicatului ELCEN.

Reprezentanţii producătorului de energie mai spun că, urmare a datoriilor acumulate de RADET, ELCEN se află în imposibilitatea să-şi onoreze plăţile către furnizorii şi distribuitorii de materii prime, materiale şi servicii.

"În consecinţă, ELCEN a luat decizia ca poprirea pe conturile RADET să rămână de 100%. Societatea a dat dovadă de disponibilitate faţă de solicitările repetate ale RADET de a se diminua poprirea pe contul escrow tocmai pentru a permite acestei debitoare să efectueze plăţi salariale şi, totodată, să achite furnizorii care au prestat servicii de reparaţii şi întreţinere a reţelei de termoficare", spun oficialii ELCEN, citaţi de Agerpres.

Totodată, potrivit acestora, din discuţiile purtate cu Primăria Municipiului Bucureşti, a rezultat că va fi supusă aprobării Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB) o rectificare a bugetului de venituri şi cheltuieli cu suma de aproximativ 259 de milioane de lei, care reprezintă obligaţie de plată restantă a Municipiului Bucureşti faţă de RADET şi Electrocentrale Bucureşti în baza protocolului încheiat în 18 decembrie 2008, ce a fost aprobat prin hotărârea 424/2008 emisă de CGMB.

"Subliniem că această sumă (258.969.243 lei) se regăseşte în Anexa numărul 1 din propunerile pentru proiectul Bugetului PMB pe anul 2016, semnată de Direcţia de Specialitate din cadrul Primăriei. În plus, faţă de această sumă, Primăria Municipiului Bucureşti, în anexele 1 şi 2 la Proiectul de BVC pe 2016, menţionează faptul că mai există o sumă pe care o datorează RADET, în valoare de 715 milioane de lei, care reprezintă o parte din subvenţiile restante", se mai arată în comunicat.

Oficialii ELCEN susţin că au arătat Primăriei Capitalei că, fără plata acestei sume, nu se va putea intra în sezonul de termoficare 2016 - 2017, motivat de imposibilitatea asigurării fondurilor pentru achiziţionarea combustibilului (gaze naturale), precum şi a efectuării reparaţiilor la capacităţile energetice de bază: "În multiplele discuţii care au avut loc între conducerea ELCEN şi Primăria Municipiului Bucureşti, s-a dat asigurarea că se vor face eforturile financiare necesare pentru asigurarea bugetării şi plăţii celor 259 de milioane de lei. În acest moment, însă, nu este demarată o acţiune din partea Primăriei pentru punerea în practică a acestor angajamente. În acest context, ELCEN nu a avut sursele financiare necesare pentru a asigura plata producătorului, transportatorului şi distribuitorului de gaze. Drept consecinţă, Distrigaz a emis notificarea nr. 3748/02.09.2016, prin care a anunţat ELCEN reducerea presiunii gazului natural".

În aceste condiţii, ELCEN a decis notificarea RADET şi Consiliului General al Primăriei Municipiului Bucureşti, administratorul Regiei, cu privire la faptul că societatea se află în imposibilitatea de a-şi mai plăti furnizorii şi distribuitorii, fapt care duce, în consecinţă, la desfăşurarea activităţii în condiţii la limită. Astfel, ELCEN nu va ridica poprirea instituită în acest moment asupra conturilor RADET Bucureşti, conform legii.

Totodată, având în vedere faptul că la acest moment RADET Bucureşti datorează societăţii Electrocentrale Bucureşti peste 3,6 miliarde de lei, ELCEN a notificat această debitoare cu reducerea/sistarea furnizării de energie termică, în condiţiile în care aceasta nu îşi va îndeplini toate obligaţiile de plată în termen de 10 zile de la comunicarea notificării.

Primarul General, Gabriela Firea, a tras, ieri, un semnal de alarmă cu privire la situaţia RADET/ELCEN: "În ceea ce priveşte Primăria Generală a Municipiului Bucureşti, am plătit la zi subvenţia pe care am găsit-o restantă din luna aprilie, am făcut plăţile pentru investiţiile vizând reparaţiile şi avariile la reţeaua de termoficare, reparaţii realizate de către RADET. Am constituit un grup de lucru, care să analizeze o datorie istorică pe care RADET o are la ELCEN, dar din păcate, deşi în relaţia cu Ministrul Energiei, domnul Victor Grigorescu, am găsit deschidere şi dorinţa de comunicare şi rezolvare amiabilă a acestor conflicte economice între RADET şi ELCEN, conducerea ELCEN ne-a transmis ieri o notificare prin care ne-a informat asupra faptului că întreg contul RADET este blocat şi este poprit printr-o hotărâre judecătorească, interpretată consider eu, la extrem de către conducerea ELCEN, pentru că, până în acest moment, 30% din sumele care intrau în contul RADET mergeau către salariile angajaţilor RADET, reparaţii, avarii şi alte nevoi şi 60% în contul datoriei RADET-ului către ELCEN".

Gabriela Firea a mai explicat că a primit notificarea că toate sumele care vor veni la RADET de la Primăria Capitalei sau de la alţi agenţi economici care îşi plătesc factura, sau de la populaţie, vor merge integral către datoria ELCEN. Domnia sa susţine: "Fac apel la Guvern, nu cred că este normal ca o datorie istorică de aproape 10 ani să fie plătită în 2-3 luni de zile de către Primăria Generală a Capitalei, care are toată deschiderea pentru a analiza componentele acestei datorii, dacă această datorie este justificată din punct de vedere juridic. Nu putem să punem în pericol întreg bugetul Primăriei Capitalei, pentru şcoli, grădiniţe, spitale, pentru proiectele de infrastructură şi alte nevoi urgenţe, pentru a plăti în două - trei luni o datorie istorică de 10-15 ani pe care o au aceste unităţi economice. Este problema Primăriei Generale, dar este şi problema Guvernului, care trebuie să se implice. Să vină împreună cu noi la discuţii, să putem realiza o eşalonare a acestor plăti şi să nu mai existe permanent presiunea că ELCEN blochează sută la sută conturile RADET, mai ales că există o recomandare din partea Curţii de Conturi care spune explicit că doar 50 % din acest cont trebuie să meargă către datoria RADET-ului către ELCEN şi 50% să fie sume care să poată merge către salariile angajaţilor RADET şi de asemenea către anumite avarii, către anumite investiţii care trebuie făcute".

Primarul General i-a asigurat pe toţi bucureştenii că va face plăţile la zi, ba chiar le va suplimenta pentru a putea repara şi moderniza reţeaua de termoficare.

Distrigaz Sud Reţele este o filială a ENGIE România, înfiinţată în martie 2008 ca urmare a separării activităţii de distribuţie de cea de comercializare. Activitatea principală a societăţii este reprezentată de distribuţia gazelor naturale. Distrigaz Sud Reţele deserveşte 19 judeţe din sudul ţării şi municipiul Bucureşti, gestionând o reţea de distribuţie de aproximativ 19.000 kilometri. Judeţele deservite de către companie sunt: Argeş, Brăila, Braşov, Buzău, Călăraşi, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Ialomiţa, Ilfov, Olt, Prahova, Tulcea, Vâlcea, Vrancea, potrivit Agerpres. În Municipiul Bucureşti, Distrigaz Sud Reţele asigură serviciul de distribuţie pentru peste 400.000 clienţi finali şi dispune de o reţea de distribuţie în lungime de 4.234 km, fiind realizate investiţii anuale pentru reabilitarea şi modernizarea acesteia în valoare de aproximativ 60 milioane lei.

Opinia Cititorului ( 8 )

  1. Dna Firea se gindeste cam tirziu la Radet! Cind a dat 50 mil la Catedrala Neamului nu sa mai gindit la Radet!

    1. dar vin alegerile, no? se vede care sunt prioritatile primaritei care cere interventie divina si de la Guvern.

      desi neplacut, mi-ar placea ca inevitabilul sa se produca: gazele sa nu mai ajunga la CET-uri, sa ramana bucurestiul fara apa calda, sa se anuleze pomana electorala data catedralei.

      pe de alta parte, (fosta) gurista a3 chiar pluseaza: Primarul General i-a asigurat pe toţi bucureştenii că va face plăţile la zi, ba chiar le va suplimenta pentru a putea repara şi moderniza reţeaua de termoficare. Ahahahahaha 

    Cred ca de data asta buboiul va exploda. Primaria Bucuresti nu prea mai are unde sa se fofileze , a venit timpul sa scoata banii ! Stiu ca e dureros , sunt atatea proiecte faraonice de facut , dar nu prea mai avem ce face .Ori maresc tariful la gigacalorie ,ori platesc ceea ce s-au angajat sa subventioneze . Nu prea mai exista alta varianta. Romgaz a provizionat cam tot ce era de provizionat , nu prea mai au rabdare nici ei.

    1. Romgazul a cam inceput sa gafaie la cifra de afaceri . Nu prea mai merge sa arunci totul in curtea lor. Cred ca a venit scadenta pentru Primaria Bucuresti. Datoria Radet catre Elcen de 3,6 miliarde lei e deja un pic cam mult.

    Pe vremea lui Ceausescu ne plangeam ca nu avem apa calda si caldura. Dupa 26 de ani de democratie si capitalism, ajungem in aceeasi situatie. Astfel de probleme sunt si in tara, nu doar in Bucuresti.

    Bucureștenii sa plătească prețul corect pt.căldură/apa caldă cum se întâmplă și în alte orașe (ex.Constanța).Subven5 9;iile sa se dea nevoiașilor,nu otova!

    tuta asta de Firea a fost mai preocupata de Catedrala Neamului decat sa rezolve problema Radetului, ar trebui sa isi dea demisia pentru incompetenta!

    Ce treaba are guvernul cu Primariile, cu caldura produsa de orase ?

    Problema este a Primariei Bucuresti, e veche, e sorginte PSD. 

    Firea e cam pe dinfara, stie sa opresca concertele, sportul, da bani numai la biserici, dar in rest nimic.

    E slaba rau. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb