ELECTRICA: "Negocierile cu Fondul Proprietatea s-au încheiat fără un acord"

C.P.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 29 martie 2016

Oferta fermă a Electrica SA a fost de 790 milioane lei pentru potenţiala achiziţie a participaţiilor minoritare deţinute de FP în cele trei filiale de distribuţie ale Electrica şi la subsidiara de furnizare

Franklin Templeton confirmă eşuarea negocierilor cu Electrica

Franklin Templeton Investment Management, în calitate de administrator unic şi societate de administrare a Fondului Proprietatea, confirmă că negocierile recente cu Electrica nu au condus la încheierea unui acord în legătura cu o potenţială tranzacţie între FP şi Electrica cu privire la deţinerile Fondului din cadrul celor patru companii al căror acţionar majoritar este Electrica.

Potrivit unui comunicat trimis redacţiei, FP precizează că preţul final oferit de Electrica a fost de 790 milioane lei, incluzând şi dividendele de 106 milioane lei ce vor fi plătite de subsidiare pentru anul financiar 2015 cuvenite Fondului Proprietatea şi care ar fi trebuit transferate către Electrica în urma tranzacţiei.

Potrivit sursei citate, preţul efectiv oferit de Electrica pentru deţinerile în cadrul subsidiarelor a fost de 684 milioane lei, ceea ce reprezintă un discount de peste 18% faţă de valoarea de 841 milioane lei a acestor deţineri, nivel la care au fost evaluate în activul net al Fondului la data de 29 Februarie 2016.

"Luând în considerare bugetele subsidiarelor aferente anului 2016 acest preţ de 684 milioane de lei evaluează subsidiarele la următorii multipli: EV/EBITDA: 2,9x; P/E: 6x; P/RAB: 0,6x; Randamentul dividendului: 13,3%. Considerăm că multipli atât de mici nu pot fi luaţi în considerare în mod serios de niciun vânzător, pentru active atât de valoroase şi cu cash flow-uri semnificative şi sustenabile", se arată în comunicatul FP.

FP menţionează că după mai multe runde de negociere preţul final a fost diminuat la 805 milioane lei, care ar fi urmat să fie plătit de Electrica pentru participaţiile de 22% în cele patru subsidiare.

"Pentru a face tranzacţia mai atractivă şi pentru a sublinia disponibilitatea Fondului de a ajunge la o înţelegere, ne-am oferit, de asemenea, să plătim către Electrica 36 milioane lei primite sub formă de dividende de la subsidiare (dintr-un total de 106 milioane lei pe care Fondul este îndreptăţit să le primească pentru anul financiar 2015). În concluzie, valoarea cash netă pentru Electrica ar fi fost de 769 milioane lei", precizează reprezentanţii FP.

În opinia acestora, dacă ar fi fost acceptat, preţul oferit de Fond ar fi adus multiple beneficii companiei Electrica, precum: randament de 11,8% din activele achiziţionate comparativ cu 7,7% rata de randament reglementată şi 1-2% rata de randament a depozitelor şi obligaţiunilor; creştere de peste 22% a profitului net consolidat bugetat pentru anul 2016 al Electrica urmare a deţinerii 100% a subsidiarelor; îmbunătăţirea randamentului dividendelor Electrica de la 6,8% la peste 8,8%.

Greg Konieczny, manager de portofoliu al Fondului Proprietatea, a declarat: "Din păcate, în pofida eforturilor noastre susţinute şi a dorinţei de a găsi o cale de mijloc realistă, nu a fost posibil să ajungem la un acord satisfăcător asupra preţului şi să încheiem o tranzacţie în urma negocierilor cu Electrica. Considerăm că oferta Fondului a fost atractivă şi ar fi generat beneficii pentru ambele părţi. Ne menţinem angajamentul şi disponibilitatea de a relua negocierile în viitor, dacă va exista un angajament similar din partea Electrica".

---------------

Compania Electrica SA nu a ajuns la un acord în negocierile purtate cu Fondul Proprietatea (FP) pentru o potenţială achiziţie a participaţiilor minoritare deţinute de FP în cele trei filiale de distribuţie ale Electrica şi la subsidiara de furnizare, potrivit unui comunicat de presă al Electrica. Documentul precizează: "În conformitate cu mandatul primit din partea acţionarilor de a face public preţul oferit, fie el acceptat sau nu de Fondul Proprietatea, anunţăm că oferta fermă a Electrica SA a fost de 790 milioane lei (equity value).

În opinia noastră, această ofertă reflectă condiţii comerciale acceptabile ambelor părţi şi este fundamentată pe înţelegerea solidă a operaţiunilor societăţilor şi cunoaşterea riguroasă a mediului de reglementare. De altfel, propunerea Electrica SA a fost în linie cu oferta fermă a Fondului Proprietatea din martie 2015 (când cele două părţi au mai purtat o rundă de negocieri) şi cu discuţiile de dată recentă. Oferta FP de 875 milioane lei (equity value) nu surprinde, din punctul nostru de vedere, modificările cadrului de reglementare survenite ulterior datei evaluării în scopul actualizării Valorii Activului Net (VAN) şi nu are la bază un nivel rezonabil de predictibilitate asupra mediului de reglementare, în lumina modificărilor inopinate recent aprobate de ANRE. În aceste condiţii, considerăm că preţul propus de FP nu este susţinut de o estimare a performanţelor pe termen mediu şi lung ale societăţilor şi, mai mult, este unul superior chiar Valorii Activului Net".

Iuliana Andronache - Director General Electrica SA, a declarat: "În continuare, între aşteptările noastre şi cele ale reprezentanţilor Fondului Proprietatea există diferenţe. Este normal ca ambele părţi să urmărească satisfacerea intereselor acţionarilor şi investitorilor săi. Chiar dacă negocierile nu s-au finalizat cu succes nici de data aceasta, Electrica şi Fondul Proprietatea rămân parteneri în continuare, în adevăratul sens al cuvântului. Doresc să asigurăm toate părţile interesate că vom continua procesul de analiză al unor oportunităţi de investiţii, pe care însă dorim să le derulăm doar în condiţii avantajoase pentru Electrica".

Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor Electrica SA, desfăşurată în data de 10 noiembrie 2015, a aprobat mandatarea Consiliului de Administraţie al Electrica SA pentru a începe negocierile cu Fondul Proprietatea (FP) pentru achiziţionarea de către Electrica a întregii participaţii deţinute de FP la capitalul social al filialelor Electrica, respectiv Electrica Distribuţie Muntenia Nord (21,99%), Electrica Distribuţie Transilvania Nord (22%), Electrica Distribuţie Transilvania Sud (21,99%) şi Electrica Furnizare SA (22%).

Conform mandatului, preţul oferit către Fondul Proprietatea trebuia să ţină seama exclusiv de argumentele economice existente pentru această achiziţie. De asemenea, la momentul finalizării procesului de negociere, Consiliul de Administraţie este obligat să facă public preţul oferit, fie el acceptat sau nu de către Fondul Proprietatea, împreună cu argumentaţia economică care a stat la baza ofertei. Procesul de negociere trebuia încheiat până la data de 31.03.2016. Aprobarea încheierii efective a contractului (inclusiv termenii specifici ai acestuia) ar fi urmat să fie decisă de Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb