Electricienii vor cumpăra acţiuni la "Electrica" prin credit bancar

Ziarul BURSA #Companii #Energie / 4 ianuarie 2005

Electricienii din Asociaţia Salariaţilor "Univers" vor angaja credite de la o unitate bancară pentru a avea banii necesari achiziţionării de acţiuni la filialele Electrica privatizate sau în curs de privatizare, a declarat preşedintele asociaţiei, liderul sindicatului Electrica Suceava, Angheluţă Zaharia, citat de Rompres.

Liderul sindical a spus că asociaţia poate cum-păra 10 la sută din capitalul social al societăţii în baza unei ordonanţe guvernamentale din 1997. Angheluţă Zaharia a precizat că cei 29.000 de membri ai asociaţiei au subscris în ultimii ani sume de minimum un milion de lei pentru a deveni acţionari la Electrica, dar banii adunaţi nu sînt suficienţi şi de aceea se va apela un credit bancar angajat de la BCR sau de la Raiffeisen.

O decizie în acest sens urmează să fie luată pînă la sfîrşitul lunii ianuarie 2005, în urma studierii ofertelor celor două instituţii financiare.

Filialele Electrica Banat şi Dobrogea s-au privatizat în vara anului 2004, după vinderea unui pachet de 24, 62 la sută din capitalul social către grupul italian Enel, iar în 2005 ar urma să se finalizeze negocierile privind privatizarea filialelor Moldova şi Oltenia. Electrica este împărţită pe opt filiale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb