ELENA BĂSESCU: "Să-l ajutăm pe Stolojan să se pensioneze din Parlamentul European"

V.B.
Politică / 13 aprilie 2014

"Să-l ajutăm pe Stolojan să se pensioneze din Parlamentul European"

Europarlamentarul PMP Elena Băsescu a declarat ieri, în Sibiu, că este cel mai activ europarlamentar român, atacându-şi foştii colegi din PDL, printre care europarlamentarul Theodor Stolojan, despre care a spus că trebuie ajutat "să se pensioneze", potrivit Agerpres.

Fiica preşedintelui României a arătat: "Doresc să vă spun şi dumneavoastră că sunt cel mai activ europarlamentar român şi asta conform clasamentelor Parlamentului European, asta în ciuda atacurilor colegilor din PDL. (...) Am cel mai mare număr de rapoarte, intervenţii în plen, rezoluţii, amendamente şi mă situez pe locul 15 în clasamentul tuturor europarlamentarilor, pe locul 15 din cei 766".

Elena Băsescu a subliniat că PDL a devenit "un partid anti-Băsescu", iar europarlamentarul democrat-liberal Theodor Stolojan "reprezintă, alături de ceilalţi colegi de pe lista PDL, trecutul politic, trecutul comunist şi e bine să nu îl mai deranjăm, aşa cum ne-a şi solicitat, să îl ajutăm să se pensioneze mai repede de la PE".

Eurodeputatul PMP a criticat-o şi pe Raluca Turcan, liderul filialei PDL Sibiu, despre care susţine că i-ar fi desfiinţat cabinetul de europarlamentar, deşi ea plăteşte asistenţi din banii de la Parlamentul European.

"Eu nu ştiu dacă am avut cabinet de europarlamentar sau încă îl mai am, în condiţiile în care eu încă plătesc asistenţi din banii de la PE. (...) Am înţeles că doamna Raluca Turcan a desfiinţat cabinetul de europarlamentar", a mai spus Elena Băsescu.

Domnia sa a ţinut să precizeze că pe lista PMP nu sunt "neveste disperate, nici cărătorii dânselor de genţi".

Elena Băsescu, Elena Udrea, Cristian Preda, Teodor Baconschi şi lideri locali ai PMP au fost prezenţi ieri, într-un hotel din Sibiu, la lansarea candidaţilor proprii la alegerile europarlamentare. În sală, s-a aflat şi autointitulatul rege al romilor de pretutindeni, Dorin Cioabă, cu care PMP va face un protocol, prin care noua formaţiune Partidul Alianţa Democrată a Romilor, condus de Cioabă, va asigura susţinere la europarlamentare şi prezidenţiale.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. eu zic sa nu il pensionam!!.....sa il bagam la mititica!!....sa reactivam dosarul unde apare in interceptarile legate de alro!!....upppsss......dar apare si leana acolo!!....si locatarul de la cotroceni.....naspa!!.....mai bine il pensionam doar!!

    Mu mu muuuu muuuuuuuuuu. Mu muuu mu. Muuuuuuuuuuuuuuuu.

    Muuuuuuuuu uuuuuuuuuuuuuuuuuuu!

    Mu mu. 

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb