Elena Udrea, pusă la zid în PMP

O.D.
Ziarul BURSA #Politică / 4 noiembrie 2014

Elena Udrea, pusă la zid în PMP

Scorul obţinut de Elena Udrea la alegerile prezidenţiale, puţin peste 5% din voturile exprimate, i-au şubrezit poziţia în partid, unde este contestată vehement de unul dintre membrii conducerii. Într-o postare pe pagina sa de Facebook, vicepreşedintele PMP, europarlamentarul Cristian Preda, cere demisia preşedintelui Elena Udrea, acuzând-o că a târât formaţiunea într-o aventură electorală: "Dezastru" e un termen blând pentru scorul Elenei Udrea, care anunţa la nominalizare că va intra în turul al doilea, iar aseară (n.r. duminică) - că a realizat obiectivul de a fi pe locul al treilea. N-a fost nici măcar atât: scorul său e mai mic decât cel realizat de lista pe care am condus-o la europene în mai. Candidatura celei care visa că îl înfrânge pe Ponta a izolat PMP şi a şubrezit autoritatea politică a lui Traian Băsescu, silit să intre într-un joc cu mulţi spioni şi puţină politică. Îi cer, de aceea, Elenei Udrea să demisioneze urgent de la şefia partidului, pentru a da o şansă integrării PMP într-o majoritate de dreapta. După eşecul de ieri, credibilitatea ei în faţa partidului este, oricum, nulă. Iată de ce, în calitatea mea de vicepreşedinte al PMP pentru afaceri europene, le solicit membrilor şi simpatizanţilor partidului să voteze în turul al doilea cu Klaus Iohannis. Acesta e mai mult decât un gest raţional. Pentru PMP, e o datorie de onoare. Într-adevăr, atunci când am fost primiţi, în septembrie, în PPE, am promis ferm - în faţa celor mai înalte autorităţi ale PPE şi a reprezentanţilor tuturor partidelor din familia populară - că îl vom sprijini pe adversarul lui Ponta în turul al doilea. Regăsirea credibilităţii începe atunci când îţi ţii cuvântul dat...".

Într-un mesaj postat pe aceeaşi reţea de socializare, Elena Udrea vorbeşte însă de o mare victorie şi face planuri mari de viitor: " Mulţumesc celor peste jumătate de milion de români, care în acestă competiţie pentru Preşedinţia României mi-au dat votul lor. Au făcut posibil astfel ca un candidat cu un partid mic, nou, tânăr, să ocupe locul 3. Este un obiectiv pe care eu consider că l-am atins. Este o victorie a unui partid care se doreşte a fi altceva în clasa politică şi mă bucur că am reuşit să rămânem a treia mare structură în această competiţie, aşa cum am fost şi la europarlamentare. Din păcate, în continuare se votează pe blocuri mari politice, deşi principalii doi contracandidaţi, primii în clasament în acest moment, nu au dorit nicio confruntare, nu au avut nicio propunere pentru români. Le promit celor care au votat cu Elena Udrea că voi continua lupta. Aşa cum am făcut de zece ani, voi continua să mă lupt pentru lucrurile în care cred. Voi continua să construiesc alături de echipa pe care o am, alături de cei care vor veni în perioada următoare în PMP, un partid nou, un partid cu practici diferite de cele pe care le-am văzut până acum, un partid care să însemne schimbarea clasei politice româneşti. Ne vom atinge obiectivul de a fi principalul partid politic de centru-dreapta din România în 2016". Surse din PMP susţin că în partid există dispute aprinse în ceea ce priveşte susţinerea sau nu a unui candidat în turul doi al alegerilor prezidenţiale.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. că ținuși scaunul de prezident cald, hă-hă-hă!!!

    1. Nici nu ma asteptam la alte cuvinte din partea unui oligofren ca Cr.Preda...acest IUDA reincarnat in Romania va fi exclus meritat dintr-un partid care se pregateste sa faca o curatenie generala si sa se lipseasca de gunoaiele existente...Traian Basescu trebuie sa gaseasca partidul curat!!!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb