Un elicopter s-a prăbuşit în această dimineaţă lângă municipiul Mediaş, în nordul judeţului Sibiu, potrivit Ministerului Afacerilor Interne (MAI).
Surse medicale oficiale au confirmat pentru Agerpres că opt persoane au decedat şi alte două sunt într-o stare foarte gravă, fiind resuscitate, după ce un elicopter militar s-a prăbuşit în nordul judeţului Sibiu.
Mai multe echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sibiu se deplasau spre locul accidentului, între localităţile Stejărişu şi Mălâncrav, în apropierea municipiului Mediaş (nordul judeţului Sibiu).
Viceprim-ministrul pentru securitate naţională Gabriel Oprea se deplasează şi el împreună cu o echipă de procurori militari şi criminalişti din IGPR la locul prăbuşirii, a anunţat MAI.
Conform primelor informaţii, apelul de urgenţă prin 112 s-a primit în jurul orei 10:50, prin acesta anunţându-se că în zona localităţii Mălâncrav, judeţul Sibiu, a avut loc acest accident, precizează un comunicat al MAI.
"Vicepremierul Gabriel Oprea a activat de urgenţă Centrul Operaţional de Comandă al Guvernului României şi Centrul de Comandă al MAI pentru coordonarea acţiunilor de salvare a supravieţuitorilor şi cercetarea condiţiilor în care a avut loc accidentul. La acest moment, forţe ale Poliţiei Române, ISU Sibiu şi două elicoptere SMURD sunt în deplasare spre zona unde a avut loc impactul. Un al treilea elicopter este pregătit pentru intervenţie. Primele forţe ale poliţiei Române au ajuns deja la faţa locului", se arată în comunicat.
• În total, din 2003, au avut loc 10 accidente cu elicoptere, majoritatea militare
La 7 martie 2013, doi militari şi-au pierdut viaţa, iar alţi trei au fost răniţi, după ce elicopterul IAR 330 PUMA SOCAT în care se aflau s-a prăbuşit în apropierea localităţii Bereşti-Bistriţa, în timpul executării unui zbor în formaţie. Elicopterul aparţinea Flotilei 95 a Forţelor Aeriene Române.
La 5 iulie 2012, un elicopter tip IAR-316 aparţinând Şcolii de aplicaţie pentru Forţele Aeriene "Aurel Vlaicu" Boboc s-a prăbuşit în zona Joiţa, comuna Ziduri, din judeţul Buzău.
La 26 iulie 2010, un elicopter israelian de transport tip CH-53, care participa la exerciţiul comun aerian româno-israelian Blue Sky 2010, s-a prăbuşit în localitatea Fundata, judeţul Braşov.
La 19 iunie 2008, un elicopter de tip IAR-316B Alouette al SRI a aterizat de urgenţă şi a fost cuprins de flăcări la baza Grădiştea, în judeţul Giurgiu.
La 7 noiembrie 2007, un accident aviatic s-a produs în localitatea argeşeană Ungheni, în care a fost implicat un elicopter militar IAR 330 Puma Socat.
La 23 decembrie 2006, elicopterul EC 135 al SMURD Târgu Mureş, care avea la bord un pilot, un navigator şi un echipaj medical, în drum spre o intervenţie către Vatra Dornei, s-a prăbuşit în judeţul Bistriţa-Năsăud.
La 24 octombrie 2006, un accident aviatic s-a produs în Argeş, în timpul unui zbor de antrenament efectuat de un elicopter IAR 330 Puma de la Baza 90 Transport Aerian din Bucureşti.
La 9 ianuarie 2006, un elicopter tip Eurocopter EC 135, aparţinând Unităţii Speciale de Aviaţie a MAI, s-a prăbuşit la 1,5 km de Aeroportul Moldova din Iaşi, în timpul efectuării unui zbor de verificare.
La 5 martie 2003, patru persoane, dintre care două cadre medicale SMURD şi doi piloţi, şi-au pierdut viaţa după ce un elicopter de tip Alouette YAR 316 B, închiriat de SMURD Târgu Mureş, s-a prăbuşit la scut timp după decolare, în apropiere de satul Morişti, arondat comunei Cojocna (judeţul Cluj).