Elveţienii de la "Hyposwiss" au 7,8 milioane de euro în SIF3 şi SIF5

IZABELA SÎRBU
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 23 octombrie 2009

"Hyposwiss Danube Tiger", unul dintre cei mai mari investitori străini de pe Bursă după "Julius Baer", are în portofoliu acţiuni SIF3 "Transilvania" şi SIF5 "Oltenia" în valoare de 7,8 milioane de euro, potrivit celui mai recent raport al fondului.

Astfel, fondul elveţian are o expunere de 2,4% pe SIF3 şi de 2,22% pe SIF5, valoarea activului net al fondului ridicându-se, la finele lunii septembrie, la 169 de milioane de euro, cu 17% mai mare decât cea înregistrată la sfârşitul primului semestru, de 144,4 milioane de euro.

Astfel, creşterile SIF-urilor din vară s-au făcut resimţite în portofoliul fondului, care mai are expuneri semnificative şi pe companiile din sectorul petrolier, precum "Oil Terminal" şi "Conpet" Ploieşti, în valoa-re totală de 11 milioane de euro.

"Conpet" este cea mai mare companie de pe piaţa Rasdaq după "Automobile" Craiova, având o valoare de piaţă de 260 milioane de lei. Anul trecut, compania a înregistrat o cifră de afaceri de 316,1 milioane de lei, în timp ce profitul s-a ridicat la 66,9 milioane de lei.

Nicio obligaţiune românească nu mai figurează în portofoliul fondului

Potrivit raportului emis la 30 septembrie, elveţienii îşi diminuaseră expunerile pe obligaţiuni româneşti pe care le deţineau anterior şi care ocupau peste 8% din activele fondului. Elveţienii aveau, la sfârşitul primului trimestru, obligaţiuni municipale emise de Primăria Bucureşti, la o rată de dobândă de 4,125%, cu scadenţa în anul 2015, în valoare de 2,23 milioane euro, precum şi alte obligaţiuni la o rată de dobândă fixă de 5,75%, cu scadenţă în 2010, în valoare de 5,8 milioane de euro.

Tot la 30 aprilie, "Hyposwiss Danube Tiger" mai deţinea acţiuni "Antibiotice" Iaşi, în valoare de 3,1 milioane de euro, precum şi titluri "Petrom" Bucureşti, de 2,4 milioane de euro, însă, în prezent, ambele nu se mai numără printre principalele deţineri ale fondului.

Portofoliul fondului elveţian este compus 50% din acţiuni tranzacţionate pe bursele din Estul Europei, Austria şi Germania şi restul din instrumente cu venit fix.

Anul acesta, unităţile fondului Danube Tiger s-au apreciat cu 36%, înregistrând astfel cea mai mare creştere din ultimii ani.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb