EMANCIPAREA FEMININĂ DE LA BRUXELLES NE-O ADUCE PE CORINA CREŢU, COMISAR EUROPEAN Juncker a audiat-o pe Corina Creţu pentru postul de comisar european

Raluca Manga
Ziarul BURSA #Politică / 5 septembrie 2014

Corina Creţu a fost cea de-a doua propunere a României trimisă Comisiei.

Corina Creţu a fost cea de-a doua propunere a României trimisă Comisiei.

Actualizare 16:59 Ponta: "Băsescu nu ne poate ajuta, nu îl ascultă nimeni la Bruxelles"

Premierul Victor Ponta a declarat astăzi în Constanţa că preşedintele Traian Băsescu nu poate ajuta Guvernul cu privire la negocierile pentru portofoliul de comisar european ce revine ţării noastre, liderul PSD susţinând că pe şeful statului "nu îl ascultă nimeni la Bruxelles", potrivit surselor din presă.

"Dacă domnul preşedinte Băsescu nu mai transmite mesaje că e împotrivă, deja ne ajută foarte tare. De ajutat, nu ne poate ajuta, că nu îl ascultă nimeni pe Băsescu la Bruxelles. El poate să facă rău; bine nu poate să facă. Deci dacă nu face nimic, este extraordinar", a spus Ponta.

Prim-ministrul a adăugat că România are şanse mari să obţină un portofoliu important dacă vor înceta atacurile din interiorul ţării: "Dacă, în următoarele zile, nu ne mai atacăm între noi şi nu ne mai bucurăm să moară capra vecinului şi transmitem toţi la Bruxelles că vrem un portofoliu important, avem şanse mari".

Victor Ponta a amintit că negocierile privind portofoliile s-au încheiat săptămâna trecută şi a precizat că, inclusiv după încheierea acestora, se poate ca ţara noastră să aibă o poziţie mai slabă, din cauza atacurilor interne.

Şeful Executivului a detaliat: "Suntem singura ţară din cele 28 de ţări în care liderii opoziţiei au trimis scrisori oficiale la Bruxelles prin care cer să nu fie dat portofoliul, să nu fie acceptată candidatura. Toate celeleate 27 de ţări au înţeles că e vorba de un efort naţional. Numai la noi nu a existat mintea şi bunul-simţ necesar. Dacă nu ai minte şi dacă nu te interesează ce se întâmplă în România, dacă mergi pe sistemul Băsescu-Iohannis-Blaga-Udrea (< Domnule, important e distrugem, că de construit nu putem să construim >), o să avem toţi de suferit".

---

Preşedintele ales al CE, Jean-Claude Juncker, a audiat-o ieri, la Bruxelles, pe Corina Creţu pentru postul de comisar european, purtătorul de cuvânt al Comisiei, Natasha Bertaud, anunţând pe Twitter că numărul candidaţilor femei a ajuns la nouă.

Natasha Bertaud a refuzat să facă orice comentariu pe seama informaţiilor publicate de Euractiv, conform cărora, ţara noastră va avea, în persoana Corinei Creţu, comisarul pentru "Cooperare Internaţională şi Ajutor Umanitar". Unii susţin că acesta este cel mai slab portofoliu din cadrul Comisiei Europene.

La începutul lunii august, Preşedintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker nu reuşise să adune suficiente femei printre candidaţii propuşi drept membri ai noii Comisii Europene, alcătuirea ei fiind amânată cu câteva luni.

Cele nouă femei, cu funcţia de comisar european, i-au solicitat preşedintelui Comisiei să îşi alcătuiască noua echipă cu cel puţin zece femei, din numărul de douăzeci şi opt de membri, câţi totalizează. În numele egalităţii între sexe, cele nouă femei din actuala CE au îndemnat statele membre printr-un mesaj către Juncker să numească femei-comisar: "Uniunea Europeană s-a angajat să facă progrese în ceea ce priveşte egalitatea dintre sexe. Aceasta presupune o creştere, nu o scădere a numărului de femei comisar european. Îndemnăm prin urmare, statele membre să numească cel puţin zece femei comisar, cu sprijinul dumneavoastră".

Juncker a încurajat statele membre să nominalizeze femei, pentru funcţia de comisar. Nu ştim dacă a avut succes cu celelalte ţări, dar autorităţile de la Bucureşti pare că l-au ascultat.

Corina Creţu a fost cea de-a doua propunere a României trimisă Comisiei, prima noastră opţiune fiind Dacian Cioloş, care era susţinut pentru un nou mandat în Agricultură. Potrivit presei, Cioloş a fost respins pe motiv că o regulă nescrisă la Bruxelles spune că o ţară nu poate primi acelaşi mandat de două ori consecutiv.

Teama Comisiei Europene de o discriminare de gen conduce exact spre...discriminare. Poate că, dacă Dacian Cioloş ar fi fost femeie, atunci nu ar mai fi contat atât de mult acea "lege nescrisă de la Bruxelles", care interzice unei ţări să deţină aceleaşi mandate de două ori consecutiv.

Ieri, purtătorul de cuvânt al CE, Natasha Bertaud, declarase că, odată cu nominalizarea lui Marianne Thyssen din partea Belgiei, există opt femei candidat pentru postul de comisar şi se speră că numărul lor va creşte în timpul zilei.

"Odată cu nominalizarea lui Marianne Thyssen, care, în opinia domnului Juncker, este o alegere excelentă, suntem mulţumiţi să anunţăm că avem opt femei candidat şi sperăm să putem creşte numărul lor în timpul zilei (de ieri)", a declarat Natasha Bertaud, întrebată cum este percepută propunerea înaintată de Belgia.

Întrebată dacă în cazul României s-a decis în final un candidat sau o candidată, purtătorul de cuvânt a precizat doar că Jean-Claude Juncker "va avea astăzi (joi) o întrevedere cu un candidat sau o candidată din România".

Din informaţiile publicate de Euractiv reiese că sunt opt femei: Federica Mogherini (Italia), El¿bieta Bieñkowska (Polonia), Marianne Thyssen (Belgia), Vera Jourova (Cehia), Cecilia Malmström (Suedia), Kristalina Georgieva (Bulgaria), Margrethe Vestager (Danemarca) şi Alenka Bratusek (Slovenia).

Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, că, în urma unor negocieri lungi şi complicate a obţinut pentru România portofoliul Dezvoltării Regionale, "cel mai important portofoliu din CE" pentru ţara noastră. Ulterior, Euractiv spunea altceva.

Natasha Bertaud a spus: "Comisia Europeană nu confirmă niciodată scurgeri de informaţii şi nici nu confirmă sau infirmă autenticitatea unui document care nu este publicat pe canale oficiale". Domnia sa a adăugat că numele comisarilor şi portofoliile vor fi făcute publice săptămâna viitoare.

Liderii ACL Vasile Blaga şi Klaus Iohannis au trimis, miercuri, o scrisoare preşedintelui CE, Jean-Claude Juncker şi liderului Partidului Popular European (PPE), Joseph Daul, în care susţin că nominalizarea Corinei Creţu pentru funcţia de comisar european este ilegală, deoarece aceasta nu a fost audiată în Parlament, potrivit articolului 19 din Legea nr.373/2013 privind cooperarea dintre Parlament şi Guvern.

Johannis şi Blaga susţin în scrisoare că audierea în Parlament ar fi trebuit să se desfăşoare înainte de transmiterea nominalizărilor către Comisia Europeană, şi nu ulterior, aşa cum a declarat Victor Ponta, astfel încât o eventuală opoziţie a Parlamentului în urma audierilor să aibă relevanţă.

Traian Băsescu l-ar fi sunat miercuri seară pe Jean-Claude Juncker pentru a-şi manifesta dezacordul faţă de nominalizarea Corinei Creţu pentru funcţia în CE, potrivit unor informaţii apărute în mass-media, susţinând că Guvernul nu are dreptul să nominalizeze un comisar european.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. O operatiune tipica pentru PSD...lucrul in subteran, lipsit de transparenta si intemeiat pe principiul "noi suntem cei de la butoane si noi facem ce vrem noi si exclusiv in folosul nostru - nu al vostru (al poporului)".

    Inca o data dovedim ca nu reusim sa ne UNIM, sa fim la inaltimea importantei unui eveniment care se rasfrange direct asupra noastra..Toata lumea isi cunoaste interesul NATIONAL numai pe noi nu ne intereseaza decat cel PERSONAL.Din pacate, lupta asta oarba de a obtine totul, IN ORICE CONDITII, se duce pe banii nostri. Asta nu ne face decat rau. Abia nu-si mai bat capul cei de la Comisia Europeana cu privire la portofoliul cuvenit Romaniei.. Luam ce ne-o da si gata! De ce d-l Ponta a ocolit Parlamentul? De ce a trebuit sa ajungem aici?......

    O fi importanta si paritatea intre sexe, dar sa nu EXAGERAM...Sa nu trecem in cealalta extrema.. Oare trebuie sa eludam criteriul COMPETENTEI? Ajungem la o noua forma de DISCRIMINARE- pe motiv ca avem prea multi barbati? 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb