Guvernul a aprobat ieri, prin Hotărâre, completarea normelor metodologice de implementare a Programului "Prima Casă", urmând ca, după publicarea actului normativ în Monitorul Oficial, băncile să se poată înscrie în noua formulă a programului, care partajează garanţiile de stat în proporţie de 50%-50% între stat şi bancă. Premierul Emil Boc a declarat la sfârşitul şedinţei de Guvern: "Prin aprobarea normelor metodologice dăm posibilitatea acordării, în continuare, de garanţii în valoare de 1,5 miliarde de euro. Totodată, alţi aproximativ 40.000 de beneficiari pot să intre în cadrul Programului "Prima Casă".
Primul-ministru a menţionat că, prin continuarea programului, nivelul dobânzii şi condiţiile privind avansul pentru achiziţionarea locuinţei prin acest program rămân neschimbate. "Noutatea este că dublăm, practic, numărul beneficiarilor prin partajarea garanţiei între stat şi bancă", a adăugat premierul Emil Boc.
Potrivit actului normativ, în limita plafonului alocat şi utilizat, finanţatorii eligibili din cadrul programului pot să transfere portofoliul de credite către alţi finanţatori care îndeplinesc criteriile de eligibilitate, cu condiţia notificării cesiunii către beneficiar şi fără a afecta drepturile şi obligaţiile beneficiarilor din contractele în curs de derulare.
De asemenea, o bancă neînscrisă iniţial în program poate să devină eligibilă dacă preia portofoliul de garanţii acordat de un finanţator eligibil în cadrul programului, cu condiţia trans-miterii către FNGCIMM şi MFP a unui angajament privind respectarea nivelului costurilor totale pe care le vor aplica finanţărilor acordate.
Totodată, au fost reintroduse promisiunile de garantare prin care FNGCIMM îşi exprimă intenţia de a garanta finanţarea ce va fi acordată beneficiarilor în cazul construcţiei de locuinţe şi care au valabilitate pe toată perioada de valabilitate a construcţiei de locuinţe, dar nu mai mult de 18 luni.
În prezent, sunt funcţionale ambele componente ale Programului "Prima Casă", respectiv componenta de achiziţie de locuinţe de către persoane fizice (care are în vedere toate tipurile de locuinţe, fără excepţie, inclusiv cele care se construiesc de către dezvoltatorii imobiliari şi urmează să fie achiziţionate după finalizare de către persoanele fizice eligibile), respectiv componenta de construcţie de locuinţe, care are în vedere exclusiv acordarea de garanţii de stat pentru creditele contractate de persoanele fizice care construiesc locuinţe noi - în baza autorizaţiilor de construire eliberate după data de 22 februarie 2010.
În cadrul programului guvernamental "Prima casă" au fost emise 38.000 de garanţii, în valoare totală de 1.545 milioane euro, din plafonul cumulat 2009-2010 de 1,7 miliarde euro.
• Bancpost a lansat un credit ca alternativă la Prima Casă
"La prima ta casă" este un nou produs de creditare Bancpost ce se adresează persoanelor care nu au apelat încă la programul guvernamental Prima Casă. "La prima ta casă" comisionul de acordare este zero, comisionul lunar de administrare este zero, iar evaluarea imobilului este gratuită. În plus, asigurarea de viaţă nu este obligatorie.
Suma maximă acordată de Bancă este de 250.000 de euro, spre deosebire de 57.000 în cazul programului Prima Casă. Termenul de rambursare al creditului este prelungit până la 35 de ani şi avansul pe care trebuie să îl acopere clientul este de 15% din valoarea imobilului. Produsul este disponibil doar în euro cu o dobândă de Euribor la 3 luni + 4, 95%. (C.P.)