EMIL BOC, DESPRE RETRAGEREA ALDE DE LA GUVERNARE:  "Am mai văzut un asemenea scenariu, l-am păţit chiar eu acum zece ani"

Ziarul BURSA #Politică / 28 august 2019

 "Am mai văzut un asemenea scenariu, l-am păţit chiar eu acum zece ani"

Fostul premier Emil Boc şi-a exprimat opinia pe marginea situaţiei din Guvern şi a precizat, citat de Ziua de Cluj: "Am mai văzut un asemenea scenariu, l-am păţit chiar eu, acum zece ani. Pe 1 octombrie, PSD s-a retras de la guvernare şi a lăsat un guvern minoritar pe care l-am condus în continuare. După 13 zile a fost moţiunea de cenzură, care a trecut, şi în urma moţiunii de cenzură am rămas ca guvern minoritar, nemaifiind posibil să se formeze guvern până la alegerile prezidenţiale, care au fost în decembrie 2009".

În urma căderii Guvernului Boc 2, în prag de campanie electorală pentru prezidenţiale, preşedintele Traian Băsescu i-a propus drept premieri pe Lucian Croitoru (respins de Parlament) şi pe Liviu Negoiţă (procedura de învestire fiind îngheţată în Parlament până la alegeri). După scrutinul prezidenţial şi câştigarea alegerilor de către Traian Băsescu, a fost propus drept premier Emil Boc, iar validarea acestuia s-a produs în 23 decembrie 2009.

"După alegeri am fost reconfirmat ca premier. PSD-ul păţeşte acum ce a făcut el în 2009. Atunci a ieşit de la guvernare în speranţa că îşi va maximiza şansele să câştige alegerile prezidenţiale, acelaşi scenariu se repetă acum cu alţi actori. PSD-ul rămâne singur la guvernare, îl părăsesc aliaţii, în vederea maximizării şanselor pentru următoarele alegeri", a arătat fostul premier.

Emil Boc spune că o moţiune de cenzură are şanse foarte mari să treacă, însă partidele politice ar putea întâmpina greutăţi în formarea unui nou guvern.

De asemenea, edilul Clujului, subliniază, conform Agerpres, că alegerile anticipate nu pot fi organizate nici înainte, nici în acelaşi timp cu alegerile prezidenţaiale, întrucât Constituţia prevede că Parlamentul nu poate fi dizolvat în ultimele şase luni din mandatul unui preşedinte.

Nici scenariul alegerilor anticipate deodată cu alegerile locale din 2020 nu este plauzibil, mai spune Emil Boc: "Îţi trebuie doi premieri kamikaze, care să îşi asume rolul de iepuraş, care să meargă la Parlament deliberat să pice, să ceară formarea Guvernului, să fie respins. Doar după respingerea a două încercări de reformare a Guvernului, în timp de 60 de zile, preşedintele poate lua decizia de dizolvare a Parlamentului. Dar parlamentarii ar trebui să voteze să-şi scurteze mandatul, or eu nu prea am văzut aşa ceva".

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb