Emil Constantinescu cere CNSAS să solicite documente privind colaborarea lui Traian Băsescu cu securitatea

Ziarul BURSA #Politică / 14 decembrie 2005

Fostul preşedinte al României Emil Constantinescu a declarat ieri, la o conferinţă de presă, că a solicitat Colegiului Consiliului Naţional de Studiere a Arhivelor Securităţii, să ceară deţinătorilor de arhive 12 documente pe care acesta ar fi trebuit să le obţină înainte de a se pronunţa asupra colaborării lui Traian Băsescu cu securitatea.

Potrivit fostului şef al statului, este vorba de Registrul-jurnal pentru evidenţa reţelei informative a Comandamentului Marinei Militare Constanţa, aflat în depozitul de arhivă al MApN, "în baza căruia acest minister a confirmat în septembrie 2004 faptul că Traian Băsescu a fost colaborator al Direcţiei a IV-a a Securităţii (contrainformaţii militare)"; de adresa nr. 00151392 din 29.09.1976 prin care dosarul personal al lui Traian Băsescu, cu nr. 3990 din 9.11.1973, a fost transferat de la Direcţia a IV-a a Securităţii la Inspectoratul Judeţean Constanţa al Ministerului de Interne; de Registrul-jurnal pentru evidenţa reţelei informative din judeţul Constanţa al Inspectoratului Judeţean al Securităţii Constanţa; de procesul verbal nr. 58212 din 15.08.1979, pe baza căruia dosarul personal al lui Traian Băsescu deja menţionat a fost distrus; de arhiva Biroului Contrainformaţii de la Institutul de Marină "Mircea cel Bătrîn" din perioada 1973-1976; de arhiva Biroului de Securitate Poarta 2 Constanţa privind perioada 1976-1979, arhivă mutată, în decembrie 1989, la Inspectoratul Judeţean al MAI Constanţa. De asemenea, Emil Constantinescu s-a referit la Arhiva Comitetului PCR al Flotei Maritime (Întreprinderea de Exploatare a Flotei Maritime - Navrom Constanţa); arhiva Întreprinderii de Exploatare a Flotei Maritime IEFM (Navrom Constanţa - Secţiunea Biroul Comandanţilor instructori pentru navele Argeş, Crişana şi Biruinţa, precum şi pentru celelalte nave pe care Traian Băsescu a funcţionat ca ofiţer maritim gradele III, II şi I; dosarele de urmărire informativă (DUI) "Cîrma" şi dosarul referitor la nava "Independenţa" din perioada 1979-1981; arhiva Serviciului Independent pentru Comerţ Exterior - unitate specială a securităţii pînă în decembrie 1989, dosarele privind Agenţia Economică Navrom de la Anvers din perioada 1987-1989, arhivă aflată în prezent la Serviciul de Informaţii Externe (SIE). De asemenea, Emil Constantinescu a făcut referire la arhiva Centrului de Informaţii Externe (CIE), privind Agenţia Economică Navrom de la Anvers în perioada 1987-1989 şi la arhiva Comitetului Central al PCR, dosarele de cadre pentru aprobarea numirii în funcţii de conducere din anul 1989.

Theodor Stolojan ar trebui să explice ce s-a întîmplat cu banii securităţii

Preşedintele Acţiunii Populare (AP), Emil Constantinescu, susţine că Theodor Stolojan ar trebui să explice "tot ceea ce s-a întîmplat cu miliardele de dolari din conturile securităţii". Emil Constantinescu a afirmat că Theodor Stolojan este cel mai în măsură să furnizeze aceste date, întrucît, aşa cum reiese din CV-ul său, înainte de 1989 ocupa funcţia de şef al Serviciului Aporturi Valutare Speciale. Potrivit declaraţiilor lui Constantinescu, această instituţie era o unitate a securităţii care ţinea evidenţa banilor proveniţi din străinătate şi care erau transferaţi în conturile lui Nicolae Ceauşescu şi la gospodăria de partid. Totodată, Emil Constantinescu a spus despre Adrian Năstase că făcea parte din "Clubul Trocadero" în cadrul căruia securitatea desfăşura operaţiuni de pregătire a unor cadre tinere care să preia puterea după căderea regimului comunist.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb