Emiratele Arabe Unite anunţă o îmbunătăţire a relaţiilor cu Iranul

V.G.
Internaţional / 21 august 2022

Emiratele Arabe Unite anunţă o îmbunătăţire a relaţiilor cu Iranul

Emiratele Arabe Unite (EAU) au anunţat astăzi că ambasadorul lor în Iran, Saif Mohammed Al Zaabi, se va întoarce la Teheran "în următoarele zile", la mai mult de şase ani după ce această ţară arabă din Golf şi-a restrâns relaţiile diplomatice cu Republica Islamică, informează Reuters, potrivit Agerpres.

Această decizie este în linie cu eforturile EAU de a-şi întări relaţiile cu Iranul, "pentru realizarea intereselor comune ale celor două ţări şi ale întregii regiuni", a subliniat Ministerul de Externe al EAU într-un comunicat.

EAU şi-au restrâns legăturile cu Iranul după ce Arabia Saudită sunnită şi Iranul şiit au rupt relaţiile în 2016, după atacarea unor misiuni diplomatice saudite de către manifestanţi în Iran în urma executării de către Riad a unui celebru cleric şiit.

Cele două puteri regionale rivale, care se acuză reciproc de destabilizarea Orientului Mijlociu, şi-au exprimat totuşi voinţa de a-şi depăşi divergenţele şi au purtat negocieri despre care au informat public pentru prima dată în aprilie 2021.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb