EMISIUNEA JOCURI DE PUTERE DIN 2 AUGUST Scandal pe marginea bonusurilor din BNR, acordate în criză

Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 3 august 2016

Scandal pe marginea bonusurilor din BNR, acordate în criză

Vezi aici, de la minutul 1:45:00, dezbaterea privind acuzaţiile analistului Lucian Isar referitoare la acordarea de către BNR a unor bonusuri de milioane de euro salariaţilor săi, precum şi răspunsul BNR.

Lucian Isar susţine faptul că BNR, pe parcursul crizei, a dat aproximativ 28 de milioane de euro ca bonusuri de performanţă salariaţilor băncii.

"Noi nu ştim cât este tot bugetul de salarii, bonificaţii al BNR-ului, ştim doar că pe parcursul crizei, a dat circa 28 milioane de euro ca bonusuri de performanţă. Deci bonus de performanţă nu văd cum şi-au justificat. Pe lângă aceste bonusuri de performanţă au aceste salarii care, cumulate cu bonusuri constante, prime, sume pe care le primesc în momentul în care vizitează alţi colegi din alte ţări, ajung, la nivelul guvernatorului undeva la 40.000 de euro pe lună", a susţinut Lucian Isar.

În replică, Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al BNR, a precizat că aceste cifre invocate nu se susţin şi de asemenea că, în această situaţie, Agenţia Naţională de Intregritate poate să descopere dacă sunt probleme.

"Cifrele invocate nu se susţin deloc. Nici cifra invocată al aşa zisului salariu al guvernatorului, nici bonusurile respective. Noi nu publicăm salariile, dar la nivelul Agentiei Naţionale de Integritate (ANI) aceste salarii se cunosc. Agenţia poate face toate aceste investigaţii legate de integritate aşa încât să descopere probleme, daca sunt", a menţionat acesta.

Opinia Cititorului ( 24 )

  1. D-le Suciu...nu mai tot incerca sa folosesti tot felul de diversiuni...aici este vorba de "bunul simt" si de moralitate..nu contesta nimeni integritatea...Acest popor este in "topul" tarilor cu cea mai mare saracie...iar dvs in criza va dati bonusuri de milioane de EURO, Despre asta este vorba...adica de BUNUL SIMT...atat pentru Isarescu cat si pentru angajati din BNR.

    1. Ce zice suciu e un fel de "crezi ce vezi sau ce spun eu?"

      Daca profitul bancilor in Romania fata de cel din patria mama este de 4 ori mai mare, normal ca si guvernatorul si acolitii din bnr care le protejeaza au venit proportional.

      E bine de vazut nu salariul ci veniturile directe si indirecte.....de la banci. 

      Pe principiul cine ia cel mai mult sau cel mai mare venit.

      La fel ca si la Sif-uri. 

      Eu sunt de parere ca ar trebuii asa de bun simt sa faca bine sa plece cu totii ca ne-au furat destul . Acum au pogorii si sunt mari producatori de vinuri .Ajunge sa plece cu totii acasa , deci d-le Isarescu singura solutie DEMISIA asta doar de bun simt, sau poate nu intelegeti notiunea?

      Sa vorbim despre FED unde dupa doua mandate nu mai sta nici un presedinte. BNR trebuie sa fie condusa nu de oameni providentiali ci de oameni pregatiti. Daca ma mergem mult pe linia oameni providentiali ajungem cu totii oameni dementi. Pentru mine conducerea BNR este o clica politico-masonica si nimic mai mult. Salarizarea trebuie sa fie verificata de DNA. Nu e posibil ca un personaj numit de parlament sa-si faca salariul. Oricum nu ma mai mira nimic in Romania.....

      care e problema ta? Americanii nu au reusit sa faca experimentul acela cu teleportarea. Noi am reusit. Nu se cuvine o recompensa pe masura? Uratule:-)

      Imi place Caragiale care in Telegaful are o replica pe care o spune Primul Ministru "procurorul ...maici, chef...." Astazi ar suna asa "BNR...salarii, prime, veselie si pentru totdeauna ? ....."

    Nu am vazut emisiunea,dar daca a aparut iar acest isar inseamna ca a luat-o pe aratura rau de tot si Realitatea!D-le Rares Bogdan ca sa va lamuriti cum e cu economia va spun asa:cuplul isar-soviani este echivalentul cuplului din basme Pacala-Tandala! De tot rasul!

    1. Bine ca ti-ai pus ochelari de cal, ca sa te antepronunti.

      Realitatea este de mult pe aratura iar rares bogdan este mai rau decat gadea de la a3.

      Propaganda securistă îl dă pe Isar cu studii economice de liceu, în timp ce academicienii BNR mențin România în sărăcie din 1990 încoace.

      De tot râsul e să păstrezi în funcții niște fosile comuniste care au demonstrat un sfert de veac cât sunt de competente. 

      Nu ar putea exista efectul (Isar) fara cauza (politica imptriva poporului roman al isarescului).

      Tu faci ca suciu. 

    Ce sa faca si Isar, daca tot nu corespunde sa aiba si el un loc dE munca in banci.

    O fi dificil omul poate mai mult. 

    Si atunci da din gura, ca poate iese ceva.

    Grav este ca este destul de apropiat de PNL deci pot fi si efecte proaste pt. PNL care si asa numai eroro face. 

    1. "eroro" este o metafora materiala.

      ce nu e frumos este ca nea Isar da la gioale la BNR si dupa ce se libereaza postu ghici cine il ocupa. Nu e frumos. Pe de alta parte domnul Isarescu este cel pe care il injura toti, da pe domnul Georgescu nu il baga nimeni in seama. Normal ca la fraze de genul vom intra in zona euro cand si Las Fierbinti ajunge la nivelul de dezvoltare al Bucurestiului ai tupeu sa-i raspunzi. Cand iti baga Florinel un OMF 1286 per 2012 da scoate din belea Blackrock cu Stoxx Index la un loc nu prea stii de unde sa-l apuci...

    legat de salarizare in organizatiile statului este urias si dezastruos pentru tara, cladit caramida pe caramida de-a lungul anilor de catre toti ciumetii neamului care s-au gasit intr-un moment al vietii pe craca deciziei.

    Sistemul este pur si simplu putred si foarte, foarte greu de inlaturat, desi in fond asta ar fi o treaba simpla. Nu credeam ca Ciolos se va implica in asa ceva, dar a facut-o. Din pacate total neprofesional si ilogic, marind dezordinea sistemului. 

    1. si raspunsul a fost pe masura. Este prim-ministrul perfect. Daca il intrebi ce parere are despre un anumit lucru iti spune ca noi dorim sa-l implementam, da trebuie sa si putem :-) Asadar poti sau nu poti?

      formularea corecta, in opinia, este: poti sa poti ?

    isar trebuia sa-si vada de treaba cand a avut ocazia, nu sa se ocupe de manipularea pietei valutare, pentru care BNR l-a dat afara din system; acum isi expune public frustrarile de cate ori are ocazia; cred ca daca manipularea pietei valutare era fapta penala si BNR nu a chemat procurorii, a gresit cand a fost indulgenta cu el

    1. Chiar asa sa fie?

      Nu cumva chiar BNR a manipulat piața valutara și aia care nu au respectat indicațiile prețioase de la BNR au fost acuzați de atac asupra leului și înlăturați din sistem.?  

      daca ai dovezi ca bnr a obligat pe cineva sa faca ceva illegal trebuie sa te adresezi justitiei, altfel ar fi cazul sa te caute pe tine justitia pentru afirmatii denigratoare care afecteaza stabilitatea financiara

      BNR a respins atacul asupra leului de la 3,6 EURRON la 4,3, in ianuarie 2009.

      Poate ca justitia ar trebui sa se autosesizeze in cazul BNR. :) 

      Partea buna e ca cineva are dovezile astea.

      Partea rea e ca un comentariu pe Bursa afectează stabilitatea financiara.☺☺ (probabil a "elitei finantiste din BNR) 

      Ori "stabilitatea financiara " asta nu e prea stabila ori cineva tremura gandindu-se la trecut și amenință cu "organul" . 

      Cam ca Bogdan Olteanu și Nicu Cinteza acum un an.Primul a făcut cunoștință cu el zilele astea. 

    Raiffaisen anuntat ca inchide pl din Sua si pe cel din Romania il tine.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9770
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7308
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3444
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9957
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.2774

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
contragarantare.ro
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb