Şeful statului francez Emmanuel Macron l-a îndemnat miercuri pe preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas, "să pună în aplicare reformele indispensabile", "în perspectiva recunoaşterii statului Palestina", a anunţat preşedinţia franceză într-un comunicat.
În discuţia lor telefonică, preşedintele francez a subliniat "angajamentul Franţei de a construi împreună cu partenerii săi europeni şi arabi o viziune comună asupra păcii, care să ofere garanţii de securitate pentru palestinieni şi israelieni" şi "să înscrie perspectiva recunoaşterii statului Palestina într-o dinamică utilă".
"În această perspectivă", preşedintele francez "a amintit sprijinul Franţei pentru o Autoritate Palestiniană reformată şi întărită, capabilă să îşi exerseze responsabilităţile în toate Teritoriile palestiniene, inclusiv în Fâşia Gaza, în folosul palestinienilor", conform comunicatului transmis presei franceze.
Şeful statului francez a subliniat de asemenea "determinarea Franţei de a lucra cu Algeria şi partenerii săi în Consiliul de Securitate" al ONU, "pentru ca acesta să se exprime ferm asupra Rafah şi de a continua eforturile în jurul proiectului de rezoluţie francez".
Bombardamentul israelian la Rafah este "o nouă tragedie", a estimat Macron, adresând "sincere condoleanţe poporului palestinian pentru bilanţul uman intolerabil al operaţiunii din Gaza".
Algeria a distribuit marţi altor membri ai Consiliului de Securitate un proiect de revoluţie în care se spune că "Israelul, putere ocupantă, trebuie să înceteze imediat ofensiva sa militară şi orice altă acţiune la Rafah".
La rândul său, Franţa a pus pe masă, la sfârşitul lui martie, un alt text menit să pregătească perioada de după război în Fâşia Gaza, dar care face încă obiectul negocierilor.
"În faţa celor care propagă ura şi a mişcărilor teroriste, este cu atât mai urgent să fie relansate eforturi de pace şi să se pună capăt amânării sistematice a punerii în aplicare a soluţiei cu două state şi a stabilirii unui stat palestinian", afirmă preşedinţia franceză.
Trei ţări europene, Spania, Irlanda şi Norvegia, au recunoscut oficial marţi un stat Palestina în scopul afişat de a face să avanseze pacea, un demers care a provocat furia Israelului. Emmanuel Macron s-a declarat "gata să recunoască" un asemenea stat, însă "la momentul potrivit", nu sub efectul "emoţiei", se precizează în comunicat.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 30.05.2024, 00:16)
Inva o data se dovedeste rasismul cultural al vestului Europei fata de estul Europei. Nici nu conta ca noi din est recunoastem Palestina din 1988, numai cand se trezesc de-ai lor sa o faca zice Franta Palestinei sa se gandeasca la restructurare. In conditiile in care Franta inca nu a recunoscut-o. Deci alde Irlanda e tara de prim rang , Romania de rang doi. Si nu vorbim de economie aici, unde asa e, vorbim de respect pentru noi. Noi suntem numai carne de tun/potentiala carne de tun pentru ei.