Endava, furnizor britanic de servicii tehnologice de ultimă generaţie, care are 10 centre de livrare în România, dar şi o prezenţă globală în America Latină, Australia, Emiratele Arabe Unite, Europa Centrală, Regatul Unit, Singapore şi Statele Unite, a numit-o pe Roxana Cîrcu în funcţia de manager regional pentru operaţiunile companiei din Europa Centrală (Bulgaria, Republica Moldova şi România), arată un comunicat de presă transmis redacţiei.
Anterior acestui rol, aceasta a condus, cu succes, centrul Endava din Bucureşti, începând cu februarie 2019.
Potrivit sursei citate, cu o experienţă vastă în zona de leadership, Roxana Cîrcu preia de la Claudiu Constantinescu conducerea operaţiunilor din Europa Centrală în noul an fiscal 2023. Roxana este în companie de 10 ani, timp în care a gestionat proiecte şi programe complexe, conturi de client, centre de livrare, şi a fost implicată într-o multitudine de proiecte strategice pe care Endava le-a implementat la nivel regional în ultimii ani.
"Sunt onorată să preiau acest nou rol în compania alături de care m-am dezvoltat în ultimii 10 ani şi mă bucur să încep un nou capitol în care mi-am propus să creştem valoarea pe care o aducem clienţilor noştri şi să oferim noi oportunităţi de creştere colegilor noştri", a declarat Roxana Cîrcu, Manager Regional Endava EC. "Le mulţumesc colegilor din Bucureşti care mi-au fost alături în ultimii ani şi fără de care nu aş fi ajuns în acest moment important al carierei mele. Endava este o companie în continuă creştere, iar misiunea mea aici este să continui această evoluţie alături de echipele din Europa Centrală, să atragem noi talente şi să le oferim colegilor noştri posibilitatea de dezvoltare personală şi profesională", a spus Roxana Cîrcu, Manager Regional EC.
Odată cu începerea noului an fiscal, Endava a anunţat şi noua structură de conducere regională, din care face parte Remi Savu, care va continua să coordoneze regiunea Adriatică (Bosnia şi Herzegovina, Croaţia, Macedonia de Nord, Slovenia şi Polonia) şi care va lucra îndeaproape cu Roxana Cîrcu la alinierea operaţiunilor în Regiunea Adriatică şi Europa Centrală. Echipei din regiune i se vor alătura 3 noi country managers: Darius Ştefan pentru Bulgaria, Veaceslav Panfil pentru Moldova şi Daniel Ţîru pentru Polonia.
Excepţia notabilă în regiune este România, unde, datorită complexităţii, dimensiunii şi contextului istoric, centrele de livrare şi sateliţii existenţi sunt grupaţi în 4 clustere, ca un pas intermediar către realizarea unei structuri integrate la nivel naţional. Acestea sunt: Bucureşti, a cărui conducere a fost preluată de Francesco Giovanne; Cluj Napoca-Târgu Mureş, sub conducerea lui Adrian Roman; Iaşi-Galaţi-Suceava, sub conducerea lui Iulian Antonovici şi Timişoara-Sibiu-Piteşti-Craiova-Braşov, sub conducerea lui Iulian Tatarcan şi a lui Alin Grama. Managerii celor patru clustere vor raporta direct către Roxana Cîrcu, alături de managerii din Bulgaria şi Republica Moldova.
În acest moment, peste 5.000 dintre angajaţii companiei sunt localizaţi în regiunea Europa Centrală (Bulgaria, Moldova, România) şi lucrează pentru diverşi clienţi din industrii precum procesare plăţi, servicii financiare, TMT (Tehnologie, Media si Telecom) sau logistică. Fiind una dintre cele mai mari companii de software de pe piaţa locală şi în topul celor mai doriţi angajatori, Endava este în proces continuu de extindere a echipei, se precizează în comunicat.