Enel a luminat în albastru Turnul din Pisa cu ocazia aniversării ONU

Adina Lateş
Companii / 26 octombrie 2015

Enel s-a alăturat campaniei mondiale pentru a comemora 70 de ani de la înfiinţarea Organizaţiei Naţiunilor Unite şi a iluminat Turnul din Pisa, relateatză un comunicat al companiei.

Pe 24 octombrie, mai mult de 250 de monumente, biserici, temple, muzee şi alte obiective turistice din peste 65 de ţări din întreaga lume au fost iluminate în albastru, culoarea oficială a Organizaţiei Naţiunilor Unite, ca parte a unei campanii globale pentru a comemora 70 de ani de existenţă a Organizaţiei Naţiunilor Unite. Enel a iluminat în albastru şi pavilionul său de la EXPO Milano 2015.

"Suntem foarte încântaţi să participăm la această campanie la nivel mondial pentru a comemora 70 de ani de existenţă a Organizaţiei Naţiunilor Unite, prin iluminarea Turnului din Pisa în albastru", a declarat CEO-ul Enel Francesco Starace.

"Sunt recunoscător că statele membre dau dovadă de un entuziasm puternic în marcarea a 70 de ani de sprijin al ONU pentru pace, dezvoltare şi drepturile omului", a declarat Secretarul General al ONU Ban Ki-moon. "Prin iluminarea lumii ONU în albastru pentru o zi, putem lumina calea spre un viitor mai bun."

În funcţie de fusurile orare, celebrarea la nivel global a demarat în Noua Zeelandă, urmând apoi Australia cu iluminarea operei din Sydney, la amurg, iar de acolo un val ONU albastru s-a mutat în diferite ţări şi continente, monumente din întreaga lume luând parte la evenimentul internaţional.

Monumente celebre din lume, de la opera din Sydney, Australia, la Marile Piramide din Giza, Egipt, statuia lui Hristos Mântuitorul din Rio de Janeiro şi Empire State Building din New York, au fost iluminate în albastru. Alţi participanţi includ Marele Zid Chinezesc, Turnul din Pisa, în Italia, Muzeul Hermitage din Rusia, oraşul antic Petra din Iordania, Castelul Edinburgh şi Central Hall Westminster din Marea Britanie, Turnul SkyTree Tokyo, din Japonia, Alhambra din Spania şi multe altele. În Italia, în plus faţă de Turnul Înclinat din Pisa, au mai participat Basilica di San Francesco (Assisi), Palazzo Granafei Nervegna şi Coloana Romană (Brindisi), Palazzo Marino (Milano), Palazzo Gambacorti (Pisa), Clopotul Eroilor (Rovereto), Fântâna lui Neptun (Trento), Mole Antonelliana (Torino), Arborele Vieţii de la EXPO Milano 2015.

Sediul Organizaţiei Naţiunilor Unite din New York a fost iluminat timp de două nopţi, începând cu 23 octombrie, când a avut loc concertul anual Ziua ONU, şi finalizându-se pe 24 octombrie.

Acest eveniment global a avut ecou pe social media utilizând hastag-urile #UNBlue şi #UN70 şi share-uri pe Instagram, Facebook, Twitter, Weibo, Flick, etc.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb