Grupul italian de utilităţi Enel, prezent şi pe piaţa din România, a anunţat luni în mod oficial că a intrat în negocierile exclusive cu firma cehă EPH pentru vânzarea pachetului majoritar de acţiuni pe care grupul italian Enel îl deţine la compania slovacă de utilităţi Slovenske Elektrarne, informează un comunicat de presă, citat de Agerpres.
În comunicat se precizează că "pe baza rezultatului discuţiilor Enel şi EPH ar putea semna un acord de cumpărare în săptămânile următoare".
Enel a scos la vânzare, anul trecut, participaţiile sale la companiile din Slovacia şi România, în cadrul unui plan destinat reducerii datoriilor pentru a putea susţine investiţiile şi dividendele. Recent, însă, Enel a hotărât să oprească procesul de vânzare a activelor sale de distribuţie din România, dar a decis să continue cu vânzarea activelor Enel din Slovacia.
Cei doi candidaţi care au depus o ofertă pentru preluarea pachetului de 66% din acţiunile Slovenske Elektrarne deţinute de Enel sunt un consorţiu compus din MVM Group şi MOL, precum şi compania Energeticky a prumyslovy holding (EPH), controlată de omul ceh de afaceri Daniel Kretinsky.
Vânzarea activelor Enel face parte dintr-un program mai larg de vânzări de active în valoare de şase miliarde de euro, început în 2013, şi care vizează reducerea datoriilor Enel. Până în prezent, acest program a generat suma de 1,6 miliarde de euro. Activele din Slovacia, împreună cu alte active non-strategice, ar urma să contribuie cu peste 4,4 miliarde de euro la acest program.
În România, Enel deţine 64,4% în Enel Distribuţie Muntenia şi Enel Energie Muntenia, 51% în Enel Distribuţie Banat, Enel Distribuţie Dobrogea şi Enel Energie şi 100% din acţiunile Enel România. Aceste companii gestionează o reţea de 91.000 de kilometri ce distribuie aproximativ 14 TWh pe an (cu o cotă de piaţă de 34%), care vând aproximativ 9 TWh/an unui număr de aproximativ 2,6 milioane clienţi, dintre care 2,4 milioane sunt clienţi rezidenţiali (aproximativ 20% din piaţa de retail) şi 200.000 sunt companii.