Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a încercat să-l convingă pe Elon Musk, CEO-ul constructorului de vehicule electrice Tesla, să deschidă cea de a şaptea fabrică în Turcia, relatează AFP.
"Preşedintele Erdogan a îndemnat Tesla să-şi deschidă cea a şaptea fabrică în Turcia", anunţă luni, într-un comunicat, preşedinţia turcă, la o zi după o întâlnire, la New York, între preşedintele turc şi fantezistul antreprenor american, de asemenea patronul X, fosta reţea de socializare Twitter.
Mai mulţi constructori mari de automobile deţin instalaţii de asamblare în Turcia - inclusiv Toyota, Ford, Fiat şi Renault - iar subcontractanţi turci furnizează deja componente Tesla, potrivit preşedinţiei turce.
Constructorul turc de automobile Togg produce din primăvară un SUV electric.
Elon Musk a confirmat în martie proiectul unei instalaţii Tesla în nordul Mexicului, în apropiere de Monterrey, în afară de cele două fabrici americane şi "mega-fabricile" din Germania şi China.
Preşedintele francez Emmanuel Macron încearcă, la rândul său, să-l convingă pe Elon Musk să deschidă o instalaţie Tesla în Franţa.
Constructorul american a prezentat la sfârşitul lui iulie rezultate în creştere - 466.140 de vehicule livrate în al doilea trimestru, după ce a a livrat 254.695 în anul anterior, în urma unei scăderi a preţurilor, practicată de mai multe luni.